Pompieri germani la ISU Bucureşti

În baza protocolului de colaborare încheiat între Ministerul Administraţiei şi Internelor al României şi Ministerul de Interne şi Sport din Landul Hessa, Germania, în data de 22.08.2011, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti a fost gazda unei delegaţii din Germania – Landul Hessa.

Din delegaţia germană a făcut parte: dl. Harald Uschek – coordonatorul pompierilor din cadrul Ministerului de Interne şi Sport din Landul Hessa şi dl. Silvio Burton – comandantul Şcolii de Pompieri.

Distinşilor oaspeţi le-au fost prezentate organizarea şi funcţionarea inspectoratului, misiunile acestuia, dotarea cu tehnică de intervenţie şi nu în ultimul rând, rolul acestuia în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Vizita a avut ca principal obiectiv realizarea unui plan de acţiune prin care se va stabili direcţiile de colaborare la nivelul schimbului de experţi şi pregătirea personalului în domeniul situaţiilor de urgenţă.

De asemenea, se urmăreşte fructificarea experienţei sistemului german, în limitele prevederilor cadrului legislativ în vigoare şi a posibilităţilor de finanţare, avându-se în vedere similitudinile misiunilor şi ţinând cont de nivelul de dezvoltare al sistemului german în acest domeniu şi de calitatea serviciilor oferite populaţiei. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.