Ponta face apel la liberali să guverneze împreună, dar „omite” condițiile PNL

Înaintea începerii şedinţei PNL, care urmează să aibă loc marţi seară, premierul Victor Ponta a făcut un ultim apel către liberali pentru a guverna împreună.

Printr-un discurs de tipul „vreau, vreau, vreau”, Ponta a spus că îşi doreşte să lucreze cu Klaus Iohannis, dar a precizat că şi-l doreşte doar ca ministru.

Premierul a mai spus și că vrea să-i numească, de asemenea, pe toţi cei care sunt propuşi de PNL pentru funcţiile pe care le-au stabilit împreună, amintind totodată că Daniel Constantin a renunţat să fie vicepremier.

Ponta a mai arătat că decizia liberalilor de a ieşi de la guvernare ar fi una greşită şi că obligaţia faţă de alegători este ca membrii USL să rămână împreună, pentru a schimba „regimul Băsescu”.

„Apelul meu conţine şi disponibilitatea totală de a continua dialogul cu PNL. Orice se va decide astăzi, mâna mea rămâne întinsă către liberali”, a spus Ponta, reiterând că îşi doreşte să lucreze cu Iohannis ca ministru.

Declarațiile integrale ale lui Victor Ponta, postate pe site-ul Guvernului:

„În calitate de şef al Guvernului României, învestit prin votul majorităţii Uniunii Social Liberale, majoritate care a primit în decembrie 2012 votul de încredere şi de speranţă al majorităţii populaţiei din România, este de datoria mea în această seară să fac încă un apel, înainte de şedinţa politică a PNL, către partenerii şi colegii mei liberali, un apel de a salva proiectul politic numit Uniunea Social Liberală, de a continua să guvernăm împreună şi să aducem la îndeplinire obiectivele fundamentale pentru care am cerut şi am obţinut încrederea concetăţenilor noştri în anul 2012. Fac acest apel către cei alături de care în opoziţie, în condiţiile extrem de dificile ale regimului Traian Băsescu, regim care controla toate pârghiile şi instituţiile publice româneşti, am putut să avem curaj, să avem o viziune pentru România şi capacitatea de a lăsa de-o parte orice fel de orgoliu, orice fel de interes personal, orice fel de interes de partid, pentru a construi unul din cele mai importante proiecte politice pe care România le-a avut după 1989. Obiectivele USL au fost foarte clare, mi le asum în totalitate şi sunt absolut convins că toţi colegii liberali şi le asumă în continuare, şi anume: lupta împotriva regimului Băsescu, a tot ceea ce înseamnă acesta, în formele sale de manifestare antidemocratice, antisociale şi antinaţionale şi capacitatea de a guverna împreună România, în sensul îndreptării nedreptăţilor comise de regimul Băsescu, în sensul dezvoltării noastre economice şi al unei viziuni care să cuprindă momentul 2018, momentul România 100, acela în care ţara noastră să fie un membru important al comunităţii europene şi internaţionale şi o ţară în care cetăţenii săi să aibă o şansă de dezvoltare. Cred că astă seară, mâine, oricând, o decizie de desfiinţare a Uniunii Social Liberale ar fi o decizie greşită după aceşti ani în care, repet, am luptat împreună în opoziţie cu cei mai mulţi dintre liderii Partidului Național Liberal alături, am guvernat bine şi vreau să spun că există o contribuţie fundamentală a tuturor miniştrilor liberali, a parlamentarilor liberali, a aleşilor noştri locali pentru ca anul 2013 să fie unul din anii cei mai buni pentru România din punct de vedere economic şi social. Am candidat împreună şi nu există în realitate niciun parlamentar care să fi fost ales ca social-democrat sau ca liberal, sau conservator, toţi am fost aleşi ca uniune social-liberală şi cred că obligaţia noastră faţă de alegători este de a rămâne împreună. Avem un bilanţ împreună, avem realizări importante care arată că ne-am ţinut de cuvânt cu lucrurile importante. Avem însă multe alte obiective în faţă, Traian Băsescu şi regimul său există încă. Victoria noastră ca proiect politic nu este încă finalizată şi pentru viitor României este absolut esenţial să ducem aceste obiective fundamentale la bun sfârşit. Apelul meu conţine şi disponibilitatea totală de a discuta în continuare cu liderii Partidului Național Liberal tot ceea ce poate fi identificat ca soluţie pentru a continua proiectul USL. Până în ultimul moment voi fi deschis dialogului, dacă acesta va fi dorit de către colegii mei. Şi vreau să precizez pentru toţi cei care astăzi vor lua decizia, direct, să afle de la mine, că da vreau să numesc în funcţie toţi cei care sunt propuşi de Partidul Național Liberal pentru funcţiile pe care le-am stabilit împreună şi pentru care am obţinut votul Parlamentului. Evident, că-mi doresc să lucrez cu domnul Iohannis ca ministru, că nu doresc şi nu vom revendica niciun fel de funcţie a Partidului Național Liberal pentru Partidul Social Democrat, că partenerul nostru şi colegul nostru domnul Daniel Constantin a renunţat la solicitarea de a fi viceprim-ministru, că propaganda regimului Băsescu, care vorbeşte de proiecte controversate, amnistie, lucruri care să afecteze justiţia, este doar o propagandă în faţa căreia am rezistat de fiecare dată şi că avem proiecte esenţiale: modificarea Constituţiei, descentralizarea, pe care trebuie să le finalizăm împreună. Cred că Guvernul României şi eu ca prim-ministru vom putea să ne facem datoria mai bine în măsura în care rămânem împreună şi orice se va decide astăzi, decizia mea şi mâna întinsă către partenerii liberali sunt în continuare şi vor fi în continuare valabile. Sper ca acest apel să fie bine înţeles şi sper să găsim soluţiile cele mai bune”.

Antonescu, despre apelul lui Ponta: Doar de efect teatral

Întrebat cum vede apelul la unitate făcut de premierul Victor Ponta, la Guvern, înaintea şedinţei Delegaţiei Permanente a PNL, Antonescu a caracterizat ieşirea premierului de la Guvern drept „teatrală”.

„Eu am apreciat foarte mult prestaţia,  cum să-i spun,  mediatică. E poate un pas înainte din lunga colecţie de momente în care oamenii politici sunt gata să plângă, de la Băsescu, Stolojan, mai departe”.

Liderul PNL a spus, de asemenea, că l-a sunat pe premier şi l-a întrebat dacă PSD este dispus să accepte formula cerută de PNL şi să se declanşeze procedura de convocare a Camerelor Parlamentului.

Potrivit lui Antonescu, Ponta a răspuns negativ.

 „Din păcate mi-a spus că nu, ceea ce m-a dus la concluzia că toată această intervenţie a fost una de efect teatral şi merg acum pentru a prezenta colegilor şi acest element, dacă pentru unii există vreo confuzie”, a mai spus Antonescu.

Marţi, de la ora 19.00, la Palatul Parlamentului, are loc Delegaţia Permanentă a PNL, unde urmează ca partidul să  tranşeze situația din USL.

Dacă PNL decide să-şi retragă miniştrii din Guvern, este de aşteptat ca aceştia să-şi depună demisiile miercuri, înaintea şedinţei de Guvern.

UPDATE Delegaţia Permanentă a PNL discută o rezoluţie pentru ieşirea din Guvern. Se cere demisia lui Ponta – surse Mediafax

Liderii PNL discută, marţi, în şedinţa Delegaţiei Permanente, un proiect de rezoluţie în patru puncte, care urmează să fie supus votului, privind ieşirea de la guvernare a PNL, în text fiind solicitată demisia premierului Victor Ponta, au precizat surse din PNL pentru MEDIAFAX.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.