Ponta: Îl susţin şi îl sprijin pe Traian Băsescu să aibă o atitudine fermă de apărare a intereselor României

Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles pentru reuniunea PES premergătoare Consiliului European, a anunţat că s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, dar şi cu preşedintele Traian Băsescu, precizând că susţine în continuare că şeful statului trebuie să apere interesele ţării, conform Antena3.ro.

Acesta a declarat că a discutat cu preşedintele Hollande despre proiecte mari, de investiţii ale companiilor franceze, proiecte pe care speră să le finalizeze în cursul anului 2013.

Acesta a vorbit cu Traian Băsescu despre ultimele noutăţi şi propuneri din discuţia cu preşedintele Van Rompuy şi îl sprijină pe Traian Băsescu să aibă o atitudine clară, nu rigidă, dar fermă, de apărare a intereselor legitime ale României.

„A fost o discuţie nepublică în care ne-am informat reciproc asupra a ceea a discutat preşedintele cu van Rompuy şi ce urma să discut eu aici cu preşedintele Hollande şi cu alţi prim-miniştri (…) Îl sprijin pe preşedintele Băsescu să aibă o atitudine clară, nu rigidă, dar o atitudine fermă şi de de apărare a intereselor legitime ale României referitoare la politica agricolă comună şi la politica de coeziune”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.