Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că a discutat cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a luat parte la şedinţa de guvern, despre necesitatea de a transfera metroul din administrarea Ministerului Transportului la Primăria Bucureştiului şi a afirmat că Executivul va sprijini investiţiile destinate metroului.
„Am rediscutat dorinţa Guvernului de a intra în normalitate referitor la metrou. Toate marile capitale au în administrare metroul, numai la noi metroul este la Ministerul Transporturilor. Locul potrivit pentru administrarea metroului este la primăria Capitalei”, a spus Victor Ponta, la finalul şedinţei de guvern.
El a ţinut să precizeze că acest transfer nu înseamnă că Executivul „pune metroul în braţele primarului Capitalei”. Premierul a afirmat că Executivul va sprijini investiţiile destinate metroului. În opinia sa, Primăria – şi nu miniştrii – trebuie să administreze corect metroul, să elaboreze o strategie de dezvoltare a acestuia.