Poolouri, adică Paranoia Schwartz (5)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Poolouri, adică Paranoia Schwartz Editura TipoMoldova, Iași, 2

 Acumulatorul de nori

În dimineaţa aceea se stricase acumulatorul de nori. Se făcuse zăduf şi ar fi fost mare nevoie de puţină ploaie, dar cineva luase cîteva şuruburi tocmai din acumulatorul de nori şi acesta nu mai funcţiona.

Acum, desigur, ar fi fost foarte simplu ca Gough, paznicul acumulatorului, să pună alte şuruburi în loc şi să închidă astfel incidentul, mai ales că şurubarul* înflorise de mult şi mii de şuruburi coapte şi de toată mărimile atîrnau de ramurile-i grele.

Gough obţinu un prim succes cînd află că un copil fusese văzut umblînd la acumulator şi, după o vreme, mai află că acel copil avea un minielicopter cu reacţie. Nu e nevoie de prea multă imaginaţie pentru a te duce mintea la ce i-or fi trebuit  copilului şuruburile. Dar de unde să ia copilul?

Între timp, seceta începu să pîrjolească ogoarele.

Însă Gough făcea progrese. Descoperi tipul elicopterului şi, peste puţin timp, îi află şi culoarea. Apoi îl găsi. Dar posesorul minielicopterului, un copil de cinci ani, mărturisi deja după a treia pereche de palme că a primit aparatul în schimbul a trei bile şi două nuci de la un băiat ceva mai mare (care, evident, l-a înşelat.)

Se făcu toamnă. Pămînturile abureau. Gough mai căuta făptaşul.

Apoi veni Finch cel rău, demontă tot acumulatorul de nori şi-l transformă într-un uriaş rezervor de benzină. Pămîntul, atît de bine alimentat, o luă din loc. Printre galaxii s-au produs mai multe accidente de circulaţie. Copilul cu şuruburile n-a mai putut fi găsit.

* Şurubar – pom fructifer obţinut prin altoirea unui măr cu un şurub de 12 mm. (A nu se confunda cu “şurubosul”, obţinut prin altoirea unui şurub cu o ramură de pom fructifer.)

“Infinită este opera pe care sufletul ne zoreşte s-o îndeplinim.” – (Goethe, Iphigenie…, 2, 1)

Instalatorul

Instalatorul sosi cu două zile întîrziere. În calitate de gazdă, Gough îl primi cu multă amabilitate:

– O ţuică, poate?

– Prefer coniac.

După ce se “mai acomodă cu locul”, instalatorul ceru un scaun şi se aşeză în faţa peretelui unde avea de gând Gough să-şi pună o chiuvetă.

– E complicat, mai spuse meşterul, după care se apucă să citească volumul doi din “Familia Thibault”, explicînd că preferă autorii de literatură universală.

Gough, dîndu-şi seama ce intelectual rafinat i-a pătruns în casă, îşi trimise cu mult bun-simţ copiii la ţară, la o mătuşă, oferindu-i, astfel, instalatorului condiţii optime de studiu. Dar acesta abandonă, după numai două ore, lectura şi plecă, pentru că i se terminase programul pe ziua respectivă. Săptămîna următoare nu mai apăru, dar reveni într-o marţi în zori, pe la patru, nici nu se luminase încă de ziuă, deşi erau în plină vară. Declară că sculatul de dimineaţă îl face somnoros, înghiţi un dejun îmbelşugat şi se apucă de treabă. Adică solicită un scaun, pe care gazda îl cără pînă în faţa peretelui cu viitoarea chiuvetă, apoi Gough trebui să plece în vecini şi să trezească tot cartierul pentru a procura scule, deoarece meşterul “n-avea rost să le care şi pe alea după el”.

Pe la nouă, gazda terminase de spart tot peretele, în vreme ce oaspetele îl asista cu o privire blîndă, dîndu-i din cînd în cînd indicaţii şi zorindu-l la muncă. În general, se poate spune că bărbaţii noştri s-au împrietenit între ei, stabilindu-se raporturi tovărăşeşti. Gough lucra, iar celălalt făcea plajă.

Lucrurile mergeau bine şi proiectul cu chiuveta prindea contururi tot mai precise.

– Nişte calupuri de lemn, sugera instalatorul, legănîndu-se cu scaunul, iar amfitrionul răspundea, linguşindu-l:

– Le veţi avea!

Din cînd în cînd, Gough îşi permitea să constate – bineînţeles indirect – că toată munca a rămas pe umerii săi.

– Cine este atît de amabil şi atît de drăguţ să-mi întindă şi mie cleştele?

Iar meşterul, fără să se supere, răspundea:

– Dar mie cine mi-l întinde, fiule?

La care Gough punea imediat capul în piept, plin de o tardivă ruşine.

Dar de vorbit vorbeau în timp ce lucra(u) şi, din una în alta, au descoperit că sînt din aceeaşi localitate, ba, mai mult chiar, că fratele lui Gough şi instalatorul au fost colegi de bancă, copii inteligenţi şi repetenţi pe vremea aceea, însă cu o memorie bună mai tîrziu, întrucît instalatorul îşi mai amintea de o palmă primită absolut nemeritat din cauza fratelui gazdei, motiv pentru care nu mai întindea interlocutorului său actual ciocanul sau cheia franceza, oricît de umil era solicitat s-o facă.

Oricum, după trei zile de muncă asiduă, Gough reuşi să-şi instaleze chiuveta. Îi plăti, pentru aceasta, meşterului suma cuvenită, îi făcu un pachet cu sandvişuri pentru drum şi-i ură viaţă lungă. Apoi se duse la nevastă-sa, ca să audă că în casa lor pentru toate treburile sînt obligaţi să cheme cîte un maistru, fiindcă el nu e în stare să repare nimic.

1. “Ce nu pot realiza oamenii îndrăzneţi?” – (Harşadeva, Ratn., la Bötlingk, Chrest.)
2. “Cel deştept nu comite prostii neînsemnate.” – (Goethe, Max., 223.)

Invenţia

“«A doua zi după ce-şi susţinu epocala lucrare, se hotărî ca dl. dr. Gough să înceapă să-şi experimenteze practic ipotezele. Aşa că apărură afişe şi anunţuri prin care se interzicea categoric tuturor cetăţenilor să aprindă focuri timp de 24 de ore. Se arătă că această măsură este menită să împiedice eventuale accidente la contactul cu fumul a gazului experimentat la Institut.

Dr. Gough lucră cu înfrigurare toată noaptea, apoi toată duminica, iar asistenţilor le era imposibil să ţină pasul cu el. La cantină, oamenii au primit conserve de carne, mezeluri şi fructe.

În cursul serii, în faţa porţilor Institutului s-a adunat o mulţime impresionată. Dr. Gough le vorbi oamenilor despre pericolul focului deschis în condiţiile experimentelor sale.

În aceeaşi noapte au început să facă socoteli pentru a se afla cît timp ar putea aduce prejudicii fumul la atingerea cu noua substanţă a lui Gough. Din aceste calcule s-a putut trage concluzia că respectivul gaz se volatilizează cu o penetraţie practic nelimitată, făcînd explozie la contactul cu fumul. Dar cîtă vreme va rămîne în aer această substanţă?

A doua zi, dr. Gough continua să lucreze. Spre dimineaţă, mulţimea de la porţile Institutului plecase acasă. Începuse o nouă săptămînă.

Marţi încă nu s-a putu relua lucrul în oraş. Nu se ştia dacă gazul mai persistă sau nu deasupra localităţii.

Miercuri s-a petrecut o catastrofă: la 200 km. depărtare, o localitate a sărit în aer. Se părea că noul gaz se împrăştia concentric cu o viteză de 10 – 20 km/h.

Un comunicat internaţional a arătat că în cîteva săptămîni tot continentul va fi contaminat. Peste tot a fost interzis să se facă foc. O lună mai tîrziu, s-a descoperit în Urania un sistem de foc cu fum captat. Fabrica la care a fost inaugurat acest sistem a sărit după zece minute în aer şi odată cu ea întreaga regiune a Insulelor Guru-Guru.

În ţara Purdea, un beţiv a aruncat în văzduh suburbiile Purdea-Town-ului, încercînd, într-o noapte, să se încălzească la un foc, pe un maidan.

În Raica, un răufăcător fanatic a făcut să explodeze opt sate. În acelaşi timp, muri, bineînţeles, şi el.

Societatea Noua Generaţie Pierdută din Baga a lansat un apel de noncolaborare la prohibiţia focului. Proiectul, însă, nu-şi găsi nici un partizan.

Societatea Anglicană a Antifumătorilor din San Silar a arătat limpede într-un editorial al organului său “Mens sana in corpore sano” că fumul a ajuns să-l supere şi pe Dumnezeu, care acum îi pedepseşte pe oameni pentru fărădelegile fumătorilor. Zvonuri din surse informate afirmau că şi Vaticanul pregătea o bulă.

Mîncare exista berechet, însă oamenii nu mai aveau curajul s-o fiarbă. În octombrie, lipsa hranei gătite începu să răspîndească epidemii.

Emisfera australă fu atinsă prin decembrie. Insulele Cangurilor pieiră din pricina ignoranţei băştinaşilor, oameni primitivi care n-au putut fi convinşi să renunţe să-şi mai fiarbă mîncarea.

În mai multe colonii, 6.741 de negri au fost închişi pe termene lungi, fiind acuzaţi de tentativa de a face focul.

În cadrul unor societăţi internaţionale, s-a hotărît ca toate ţările membre să-şi unească eforturile spre a găsi un remediu acestei situaţii fără precedent.

În februarie, se părea că lumea a ieşit din impas: în Coralia s-a descoperit focul fără fum. În martie, dintr-o neglijenţă, Coralia a sărit în aer. 2 martie fu declarată  zi de doliu mondial.

Aceste însemnări au fost făcute pe baza unor bogate cercetări arheologice prestate în anul 31 546.

Nota bene:

După dispariţia mîncării fierte, oamenii au renunţat la civilizaţie, cu excepţia Marii Britanii, a cărei populaţie a preferat să moară de inaniţie.»

Materialul de faţă are o valoare cu atît mai mare cu cît azi ne aflăm din nou în faţa perspectivei decivilizării din cauza descoperirii aşa-zisei substanţe numite…”

Aici se întrerupe şi acest manuscris…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.