
Compania Națională Poșta Română (CNPR) a fost amendată cu 35.000 de lei de ANCOM pentru nerespectarea cerințelor minime de calitate și pentru nelivrarea la timp a trimiterilor interne de corespondență prioritară.
ANCOM anunță că în cadrul unui control efectuat la Poșta Română s-a verificat respectarea obiectivelor de calitate pentru anul 2019.
„Pentru că CNPR nu a îndeplinit cerințele minime de calitate impuse de reglementările în vigoare și nu a asigurat livrarea la timp a trimiterilor interne de corespondență prioritară, am aplicat o amendă de 35.000 lei”, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.
Potrivit reprezentanților ANCOM, Poșta Română avea obligația de a respecta o serie de cerințe minime de calitate impuse de ANCOM pentru trimiterile de corespondență interne din cea mai rapidă categorie standard din sfera serviciului universal.
Astfel, CNPR a asigurat livrarea la destinatari a doar 51,80% din totalul trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii, în loc de minim 85%, așa cum prevede obligația legala impusă de ANCOM.
De asemenea, a asigurat livrarea doar a 78% din totalul trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult patru zile lucrătoare, în loc de minim 97%, cum prevăd normativele.
Pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, Compania Națională Poșta Română a fost desemnată ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale din România și are obligația să presteze pe întreg teritoriul României, la tarife accesibile și la anumite standarde de calitate, o serie de servicii poștale.
Mai trebuie amendata si pentru expedierile externe.Am pachet trimis de o luna si nu se aude de el.La fel scrisoare recomandata ce are mai mult de 3 saptamini.Pe jos daca mergeau angajatii postei si tot ajungea mai repede.
Despre PINK POST nu scrie nimeni nimic???!!…..
Aceasta firmulita de doi bani, prin care multinationalele Orange, E-on, Telekom si Engie, ne transmit facturile lunare, ne aduce corespondenta cu mari intarzieri, uneori depasind si 30 de zile, ceea ce ne transforma in restantieri pentru care trebuie sa platim penalizari. Desi am sesizat batjocura in care PINK POST asigura serviciul postal acestor multinationale, acestea nu iau nici o masura. Ma inttreb: chiar nu exista nici un organism al statului roman care sa verifice activitatea acestei firme si sa ia masuri impotriva ei? O fi Romania o piata libera dar populatia acestei tari nu poate fi lasata la batjocura unor astfel de organizatii mafiote.
Nu mai criticati Posta Romana ca este infinit mai buna decat astfel de nenorociri precum PINK POST.
Cu epidemia asta a lovit covidu’ pina si porumbeii calatori, iar postalioanele sint din ce in ce mai rare ! …