Agnes a fost o femeie obişnuită din mahalaua Birjarii Vechi. O mahala care, pe vremea când locuia acolo, era barieră de oraş. Nimeni nu ştie de unde a venit şi când a sosit împreună cu mama ei în această margine de Bucureşti.
Erau două unguroaice, mamă şi fiică, care socotiseră că aici poate destinul lor se va schimba. Agnes nu a reuşit să facă şcoală, căci erau multe greutăţi. Mama sa lucra cu ziua, spălând prin casele mahalagiilor ceea ce era de trebuinţă. Agnes a avut însă o minte deschisă către nou şi către cum ar trebui să fie o femeie.
Că trăia la margine de mahala nu o speria, şi nici trăsurile din înalta societate care veneau la Fritz Schoffer, neamţul din vecinătate, pentru reparaţii. Credea în destinul ei cu tărie şi a ales să meargă înainte. Priviţi, vă rog, fotografia! Pare a fi Agnes o femeie de mahala?! Priviţi eleganţa trăsăturilor, stilul delicat al fizionomiei şi dârzenia privirii! Poate fi ea deosebită cu uşurinţă de o doamnă a înaltei societăţi bucureştene? Aşadar, astfel de oameni locuiau prin marginile Bucureştilor! Eleganţi când trebuia, responsabili atunci când aveau datoria să fie faţă de munca sau meseria lor. A văzut asta la Fritz Schoffer, om care nu ştia carte, dar nu era nimeni altul ca el în mahala, de elegant, duminica sau de sărbători.
Agnes a fost toată viaţa casnică, nu a ştiut carte, dar vorbea impecabil româneşte în afara limbii sale materne, maghiara. Era o femeie foarte elegantă şi ştia cum trebuie să te îmbraci seara sau la prânz, dimineaţa sau în variate ocazii. Ştia cum trebuia să fie în felurite circumstanţe, lucru care ţine de imaginaţie, fantezie şi multă experienţă de viaţă.
Locuinţa lui Agnes nu mai există. Pe locul ei trece acum strada Ardeleni, când se întretaie cu Episcop Radu, fostă Birjarii Vechi. Lumea ei a dispărut de asemenea. Cum arătau adolescenţii pe vremea ei? Bărbaţii care la 17 sau 18 ani o priveau îndelung pe ea sau altele de vârsta lor? Băieţii de mahala, adesea fără liceu, erau şi ei de o eleganţă desăvârşită. Îi puteţi privi şi pe ei într-o fotografie de prin 1915. Erau la cravată şi frac de stofă englezească comandată pe măsură. Privind fotografia, puteţi crede că aceşti tineri locuiau la marginea Bucureştilor, într-o mahala anonimă şi săracă? Judecăm aşa prin comparaţie cu tipologiile umane care locuiesc acum Bucureştiul. Iar rezultatul este un dezastru segmentat pe mai multe paliere pierdute: eleganţă, igienă, educaţie, responsabilitate faţă de meseria învăţată şi practicată toată viaţa, fără oscilaţii. Desigur, mai toţi pe care îi priviţi nu sunt români. Erau germani, evrei, armeni.
Agnes, într-un târziu, s-a căsătorit. Soţul ei, român şi de familie bună. Desigur, dârzenia lui este lăudabilă, căci spre 1900 nu era lucru uşor să te însori cu o fată de mahala fără zestre şi fără carte. Dar frumuseţea şi dârzenia fetei a echilibrat totul.
Mihai era un modern al epocii lui. A fost tipograf, lucru de mare interes la început de secol XX. Era o meserie nouă, bine plătită şi văzută, era un adevărat statut social. Orice meserie legată de industrie, pe atunci, era ceva nemaipomenit. În mahala, un bun amic al său cânta la pian pe la filmele mute, rulate în cinematografele de pe Corso. Anul 1940 îl găseşte pe Mihai director al Tipografiei Mitropolitane din Cernăuţi.
Au fost nişte oameni simpli, care au dorit schimbarea. Au vrut să trăiască altfel. Agnes a spart bariera socială prin educaţie, eleganţă şi stare de spirit, iar Mihai, prin faptul că a ales-o pe ea, în ciuda familiei sale care s-a opus. Aceşti oameni au fost bucureştenii care au crezut în ceea ce s-a numit în folclor, Micul Paris. Căci fiecare bucureştean purta în suflet această dorinţă de nou, de schimbare în bine, de confort pentru viaţa sa, deşi erau lipsuri şi îngrijorări mari și pe vremea aceea.
(Publicat cu sprijinul Muzeului Municipiului București)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.