La rugăminţile noastre, poetesa Carmen a scris un emoţionant discurs de bun venit pentru pelerinul orășelului nostru întors de peste mări și țări și chiar l-a scris bine de tot, dând copy/paste inspirat de pe un site cu referate școlare.
Grupa de pompieri voluntari din mândrul nostru București şi-a împodobit maşinile cu ghirlande de trandafiri. Tulumbele au fost vopsite în toate culorile curcubeului, frumoase tulumbe, hai că le-ați văzut anul trecut la festivalul Mondial de Teatru la Botoșani. Angelica-de-metal, proprietăreasa de la Patul de argint, a angajat fete noi, şcolite la Paris, Londra, Milano, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Cairo, Fontas, Ascondia, Marsilia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Torina, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Berlin, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya. Și din Beirut.
Maxim, profesorul de muzică, i-a dedicat pelerinului o simfonie la care lucra de ani de zile. Domnişoara Elvira i-a brodat o pernă. Klaps, antrenorul de la bazinul municipal de înot, a inventat un nou stil pe care l-a numit balthazarswimming. Ofelia, sora şefă de la sanatoriul Carol al II-lea, a compus o scenetă despre viaţa pelerinului pe care urmau s-o joace chiar pacienții din sanatoriu. În tot acest timp, primarul Barzulis se dădea de ceasul morţii. Nu ne înghiţisem niciodată. În campania electorală îl criticasem în Tribuna Poporului cu multă asprime. Acum părea să cocheteze cu ecologiştii pe ascuns şi întreţinea relaţii strânse cu avocatul Luigi. Acesta ar fi dat şi luna de pe cer numai să vadă închis clubul nostru. Cu un an în urmă, când încă se mai număra printre membrii noştri, ne-a făcut de ruşine la concursul de vară al mâncăcioșilor. E de-a dreptul curios cum de nu ne-am dat seama de la bun început că-i un trişor şi un pezevenghi. În timpul întrecerii, avocatul Luigi a băgat în sân un ditamai claponul, chipurile l-ar fi înfulecat, ha, ha, ha. Spera astfel să obţină un punctaj maxim care să-i netezească drumul către fotoliul de preşedinte al clubului, ha, ha, ha.
Acum, aflând de pregătirile noastre, avocatul ne-a şicanat în toate felurile. A încercat să ne fure artificiile. A spart cauciucurile maşinii de stins incendii. A trimis nişte scrisori obscene poetesei Carmen încercând să imite semnătura doctorului Spiridon. L-a căutat la telefon pe Balthazar vrând să-l determine, ce măgar, să-şi amâne apropiata vizită. Ne-a furat profilul de pe Facebook și a creat niște pagini false, ca și cum ar fi fost paginile primăriei, în care ne-a porcăit cu nerușinare.
Pelerinul Balthazar trecea prin orăşelul nostru aproape în fiecare an. Hălăduia pe întregul mapamond, umbla de acolo, colo. Avea relaţii misterioase cu diverşi conducători spirituali, cu politicienii momentului, cu răzvrătiţii sfârşitului de secol. Unii îl bănuiau că practică magia neagră. Alţii, dimpotrivă, susţineau că Balthazar s-ar ocupa de magia albă.
Existau şi opinii potrivit cărora pelerinul şi-ar fi vândut sufletul diavolului sau demonului apelor şi că acum făcea pe cărăuşul între Iad şi Pământ, o grozăvie.
Oricum ar fi fost, Balthazar avea asupra noastră o influenţă covârşitoare. Ne îndeplinea dorinţele cele mai năstruşnice. Ne povestea lucruri nemaiauzite. Ne desluşea secretele mai-marilor zilei. Prin el vedeam lumea cu alţi ochi, ne pregăteam să ieșim în larg.
Mermelov făcea pe nebunul. Stăteam la Capșa pe terasă. Ne uitam după gagici.
– Și cine mă rog e Balthazar ăsta al vostru?
– Ești gelos?
– Sunt gelos, da, de o mie de ori da! striga Mermelov.
Voia să fie vedeta principală. Voia să-l urmăm necondiționat. Venise de peste ocean să ne arate calea, să caute adepți. Iar noi, nerecunoscători, alergam după Balthazar.
Cum pregătirile pentru întâmpinarea lui necesitau sume importante de bani, domnul Lubomir, directorul băncii comerciale, ne-a oferit un împrumut nesperat, ce ușurare.
Baltha-zar era așteptat să sosească de urgență la concursul local de table. Domnia sa era singura speranta ca întrecerea sa poată continua. Printr-un decret local, primarul interzise ca zarurile sa fie folosite la joc. Asa ca trecând la treaba, reuși să confiste toate zarurile din localitate si din zonele limitrofe. De Baltha-zar se stie ca nu avea curajul să se atingă. Se atinsese in tinerete si rămăsese fără dantura si fără vederea periferică timp de 2 luni, asa ca Baltha-zar era așteptat precum un învingător in lupta cu balaurul cu capete seci globalist ca sa sosească. Si iata-l sosind într-o barca, căci am omis ca să vă amintesc ca Balta-zar avea propria BALTA pe care o populase cu specii răpitoare, gen: rechinii, ORCI, stiuci, etc si ca de aici i se trase numele de Balta-zar, acostand la mal in sunetele fanfare de fete mari de la Scoala Normala si Liceul cu profil uman. In momentul avostarii, jucătorii si spectatorii începuseră să scandeze lozinci de bun venit de genul neutru si transgen: a venit zarul, sa moara primarul: avem zar ca să jucăm si cu toti vrem ca să dezertam. Fireste, acest ultim slogan era scandat de către militarii afectati psihic de războiul din Afganistan la care au participat la fără frecvență si cu frecventa redusă. Totul era înălțător, mai putin o prajina care statea cocoțat pe un deal si inaugura statui ale asupritorilor locuitorilor. De invidios ce era, i se aprinde fierea in el si ficatul făcu instantaneu icter de fizica mecanică. Ba mai mult consoarta isi taie, in semn de protest, față de atitudinea lui Baltha-zar, fustă de la genunchi in sus, cale de vreo două palme, asa ca să i se poata vedea inscripția de pe pancartă așezată în zona mediană si, care suna foarte fals, as zice chiar intr-o nota de afonie totală cu mustăți rase Si chilotei cu dantelă si clopoței ca sotul sa n-o piardă cand iese cu ea in lume.