Expoziția Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani se axează pe reconstituirea evoluției istorice a lăcașului de cult și a comunității dezvoltate în jur, prin etalarea unor materiale provenind din cercetările arheologice realizate între anii 2005 – 2008 și 2018 de către specialiștii Muzeului Municipiului București şi a unor piese selectate din patrimoniul bisericii.
Ne propunem o incursiune în trecutul unei vechi biserici bucureștene a cărei existență a fost strâns legată de mahalaua care-i purta numele. Expoziția le va permite vizitatorilor să descopere povestea fascinantă a unei comunități în prezent dispărute și să dezvăluie prin obiectele expuse o parte uitată din București.
Lăcașul de cult a fost ctitorit în anul 1735 prin strădania şi cheltuiala clucerului Udrecan şi a soţiei sale Maria. O perioadă de timp, aici a funcționat o mânăstire de călugări, metoh al mănăstirii Sf. Ioan din Focşani. În afara edificiului religios, în curte se mai găseau turnul clopotniță pe sub care se făcea intrarea în incintă, câteva chilii și anexe. Diversele scutiri de dări date de domnitorii Tării Românești, precum și donațile consistente ale unor enoriași au îmbogățit patrimoniul bisericii care la sfîrșitul sec. al XVIII-lea deținea moșii, vii, terenuri, o moară, locuri de case, pivnițe și prăvălii. Și parcela lăcașului de cult s-a mărit în timp devenind, conform documentelor și planurilor, una din cele mai întinse din zonă.
Mahalaua din jur, denumită inițial a Popii Isac si apoi Udricani, avea puține case, locuite de croitori, ișlicari și cojocari. Legată de comunitatea mahalalei, în curtea bisericii a funcționat una dintre primele școli primare cu predare în limba română unde au învățat să scrie și să citească Petre Ispirescu și Anton Pann.
Marele incendiu din anul 1847 a afectat grav atât lăcașul de cult cât și casele din jur, în urma acestuia fiind impuse o serie de reglementări în domeniul construcţiilor ce au determinat modificări asupra evoluţiei arhitectural-urbanistice a întregii zone.
Impactul și rolul social al bisericii în mahala este evident după 1877, când în curte a fost construit „Azilul Protopopul Teodor Economu”, un adăpost cu 22 de camere pentru persoanele sărace și invalide. În aceeași perioadă a fost refăcut și turnul clopotniță distrus parțial la incendiul din anul 1847.
În a doua jumătate a sec. al XIX-lea s-a schimbat și componența etnică a locuitorilor parohiei, aici stabilindu-se un număr mare de evrei de religie mozaică care și-au ridicat propriile lăcașe de cult. Biserica rămasă fără avere după legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti din anul 1863 și cu un număr mic de enoriași a ajuns dependentă de subvențile date de Ministerului Cultelor și mai apoi de primărie.
Sistematizările din perioada interbelică și mai ales cele din perioada comunistă, marcate de masive demolări, au remodelat înfățișarea urbană a zonei în care biserica Udricani a rămas unul din puțini martori ai acestei metamorfoze. Elemente ale memoriei și istoriei acestor locuri vor urma perspectiva arheologică pornind de la fragmentele unui puzzle în care se îmbină piesele spațiului urban, cu străzile, ruinele și cimitirele lui de sub asfalt, devenite subiect predilect al acestei expoziții.
PS. Expozitia poate fi vizitata pana la 8 octombrie 2023, la casa Filipescu Cesianu/Muzeul Municipiului Bucuresti
Articol scris de dr. Raluca-Iuliana Moței/Dr. Camelia-Mirela Vintilă, Muzeul Municipiului Bucuresti
Biserica se află pe strada Iuliu Barasch nr. 11 în București, Sectorul 3, la est de Piața Sf. Vineri și în vecinătatea Teatrului Evreeiesc de Stat.