De ce tac instituțiile  Povestea unei directoare în CJAS, urmărită penal, și administrativ de ANI

O directoare de la o casă județeană de asigurări de sănătate este cercetată penal, de către polițiștii de la transporturi, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, dar și de către inspectorii ANI, plus cei de la Corpului de control din cadrul CNAS București. Acuzațiile ar putea fi incadrate cu ușurință la cele de corupție. Invinuita, fostă directoare și la DSP Timiș și care și-a tras ”protecția” unui partid naționalist, spune că e curată ca lacrima, că n-a făcut nimic ilegal și că nu și-a activat relațiile din cadrul CNAS București ca să scape basma curată. Deși unele plângeri au fost depuse încă din anul 2016, până acum nu s-a luat nici o decizie pro sau contra directoarei de la CJAS Timiș. Până atunci, familia Rădulescu investește cu sârg în vila cumpărată în stațiunea montană ”Poiana Mărului”, până va fi gata și se va transforma într-o pensiune.

Favorizarea rudelor, boală veche

Acum trei ani ofițerii Biroului de Investigare a Fraudelor, din cadrul Poliției Transporturi Timișoara, deschidea un dosar penal pe numele Rădulescu Mariana Lucia, cu privire la comiterea infracțiunii de ”folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”. La vremea respectivă, Rădulescu îndeplinea funcția de director executiv, în cadrul Direcției de Relații Contractuale – DRC, la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș – CJAS Tm. În dosarul nr. 5472/P/2020, Rădulescu este acuzată că ” a desfășurat relații contractuale cu sociatatea privată Real Farm, având ca reprezentat legal pe numita Doboșan Camelia Liliana, care îi este rudă de gradul al II-lea(soră). Prin fapta numitei Rădulescu Mariana Lucia, funcționar public de conducere, care in exercitarea atribuțiilor de serviciu a semnat contracte – în calitate de director executiv în cadrul DRC a CJAS Tm, s-a obținut un folos patrimonial pentru o rudă de gradul II(soră), respectiv pentru numita Doboșan Camelia Liliana, faptă care, potrivit sesizării formulate de către Agenția Națională de Integritate-ANI, conturează încălcarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al conflictului de interese”, se precizează în dosarul penal instrumentat de către Inspectorul de poliție Vlad Andrei Răzvan, de la Biroul de Investigare a Fraudelor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara. Deși dosarul a fost deschis acum trei ani, Inspectorul Vlad nu prea se omoară cu munca, ca să nu mai vorbim de faptul că sesizarea la ANI a fost făcută în anul 2016(!) adică acum șapte ani.

Soțul directoarei, ”prieten” cu șeful 0215 Timiș

Văzând că ”treburile” merg ca unse cu firma surorii sale și că polițiștii nu o deranjează cu nimic, directoarea Rădulescu ar fi procedat identic și cu firmele soțului său, Rădulescu Vasile, fost director la Protecția Consumatorilor Timiș, înlăturat din funcție în anul 2007. Nici măcar ”amiciția” cu un fost șef la structura de informații a Ministerului de Interne, Unitatea 0215 din IPJ Timiș, nu l-a putut ajuta, după ce și-a lovit un subaltern. Vasile Rădulescu a devenit, ulterior, patronul firmelor Extrem Consult(2005) și Pro Cert Organization(2007) cărora, soția sa, doamna director Mariana Rădulescu i-ar fi semnat zeci de contracte pentru furnizarea de servicii de consultanță și audit, cu spitale din județul Timiș. Jurnaliștii de la Cotidianul ”Renașterea bănățeană” scriu că Spitalul Orășenesc din Sânnicolau Mare a virat în conturile firmei lui Vasile Rădulescu – Extrem Consult, în perioada 2011-2022, aproape 575.000 lei, bani publici. Urmează în clasamentul ”donatorilor” pentru firma soțului directoarei Rădulescu, spitalele din Deta, Jimbolia, apoi Spitalul CFR Timișoara și Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”. Cealaltă firmă a soțului Rădulescu, Pro Cert Organization, a încasat mai puțini bani, dar constant, de la spitalele amintite mai sus. Să se tot adune sute de mii de lei. De menționat că în ultimii 6 ani, vezi site-ul ministerului de finanțe, firmele soțului Rădulescu au înregistrat doar profit fără să aibe nici măcar un angajat.

Sesizare la parchet pentru concurs de infracțiuni

Toate aceste contracte semnate pe bani publici, de la soția directoare către soțul om de afaceri, fac parte dintr-o nouă cercetare penală declanșată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Plângerea a fost depusă în toamna anului trecut de către conducerea CSAJ Timiș. De menționat este și faptul că în declarațiile de interese depuse de către soția director nu apar contractele încheiate de către cele două firme ale soțului afacerit, ”cu unități sanitare finanțate de la bugetul de stat și care au avut, o relație contractuală cu CJAS Timiș, în perioada 2010 – 2022, contracte de furnizare de servicii medicale semnate de către Rădulescu Maria Lucia, soția directoare. Aici situația ar bate rău către un conflict de interese, fals în declarații publice, uz de fals, dar și abuz în serviciu. O sesizare similară, legată de conflictul de interese a fost trimisă și către ANI. Ea este instrumentată, din luna noiembrie 2022, de către inspectorul de integritate Lucia Eliza Guliman. Soția Rădulescu a mai fost, în perioada Pandemiei de Covid 19, director la Directia de Sănătate Publică Timiș – DSP, dar a fost demisă din funcție. Ea nu a scăpat doar cu atât, pentru că DSP Timiș i-a făcut și plăngere la ANI.

Clasarea, jena, banii publici și pensiunea

”Aștept ordonanța de clasare(!) de la parchet pentru plângerea din 2016, legată de farmacia surorii mele. Își asumă consecințele cine a scris denunțul. Mi-e jenă să spun de unde mi se trag toate astea. De 16 ani mi se tot cere demisia. Niciodată nu am fost o persoană comodă. În cazul pandemiei, am primit o dispoziție, printr-un Ordin al ministrului Sănătății, ca să fiu delegată pe o perioadă determinată, la conducerea DSP Timiș. Faptele reclamate, ce-mi sunt imputate, țin de cu totul altceva, iar controlul CNAS București a avut o abordare subiectivă și superficială, în cazul verificării făcute de către Comisie. Despre aspectul legat de firmele soțului meu vă spun că în declarația de interese am confirmat faptul că sunt ale lui, dar că nu mă aflu în conflict de interese. Noi, CJAS, finanțăm servicii furnizorilor, am intermediat astfel de contracte, dar nu consider că ar fi un conflict de interese, nici unul penal, nici unul administrativ”, a declarat, pentru Cotidianul.ro, Mariana Rădulescu, director adjunct la CJAS Timiș. Ea a mai spus că vorbele din spatele relației sale cu R.C, șeful Direcției Control a CNAS București și Popa Cristian Dănuț, secretar general adjunct în Ministerul Sănătății, sunt doar speculații. ”Ce relație să am cu el(Radu Cezar)? Doamne ferește. Cum ar putea el să mă favorizeze? I-am transmis,în scris, doar o nemulțumire, dar mi-a răspuns că raportul de control a fost, daja finalizat.

Familia Rădulescu, soț afacerist pe bani publici și soția director adjunct la CJAS Timiș – sursa de venit a soțului, au cumpărat o casă de vacanță în localitatea timișană Poiana Mărului. În satul cu mulți meri se vehiculează că valoarea imobilului ar fi circa 350.000 de euro și că acesta ar deveni curând o pensiune. ”Nu avem pensiune.Cu casa asta ne-am umplut de rate și de credite. Încă lucrăm acolo. E o casă pe care o amenajăm cu încăpățânare. Am cumpărat-o în anul 2021 și, de atunci, tot timpul liber îl dedicăm ei. În perspectivă poate fi și pensiune.”, a mai declarat Mariana Rădulescu. Directorul CJAS Timiș, Victor Dumitrașcu s-a mulțumit să declare pentru Cotidianul.ro: ”Cu respectul cuvenit presei, vă rog sa-mi permiteți să nu comentez situația în care se află doamna director adjunct Mariana Rădulescu. Atunci când instituțiile statului se vor pronunța, vă promit că voi face publice deciziile acestora. Vă rog să mă înțelegeti că nu intenționez să transform într-un război, prin presă, o situație care-și găsește rezolvarea prin mijloace juridice”.

Sursa foto: Renașterea bănățeană.

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Sergiu Miat 307 Articole
Author

8 Comentarii

  1. **Invinuita, fostă directoare și la DSP Timiș și care și-a tras ”protecția” unui partid naționalist**, eu inteleg ca este vorba despre ordin politic. pentru ca daca ar fi corect din punct de vedere LEGISLATIV, ar fi cercetati penal ca FAPTUITORI (nu invinuiti) 99% DINTRE CEI IN FUNCTII STATALE. pentru unii muma pentru altii ciuma. la unii avem ochii larg deschisi, in timp ce la ceilalti avem ochii larg inchisi. conform Constitutiei si a codului penal si de procedura penala toti ne bucuram de prezumtia de NEVINOVATIE. aspect incalcat din ce in ce mai mult in Romania, la comanda externa pe tip abuz legislativ #ideologic: cine nu este cu noi este impotriva noastra. nu ii iau apararea cucoanei, insa vreau sa vad ca II VEDETI CU OCHII LARG DESCHISI PE TOTI!

  2. O mână spală pe alta. Politicienii ”procură” bani pentru ei și acoliții lor, iar ”legea” prescrie faptele penale. Concluzia: pensii speciale pentru ”oamenii legii”.

  3. Ma interesează MULT mai mult milioanele de doze de vachs 100% EFICIENT și SIGUR cumpărate în p(l)andemie. Izoletele. Detergentul cu care se DEZINFECTAU străzile. Mașinile cu megafon ce terorizau populația. Măștile PROTECTOARE, „testele”…

  4. Daca e lege cu dedicatie politica „clasarea in scurt timp”, de ce nu ar continua functionarea caracatitie la nivel de tara? O sa auzim ca se vor incaiera si se vor omora intre ei pentru ca, nu le mai ajung sforile si nici dracu nu-i mai satura.

  5. E plin de astfel de „blonde” regățence (uitați-vă la culoarea ochilor ei, dacă vreți să știți cum arată în realitate – mult mai-închise-la-coloare, uneori cu coloare Pundjabi!) care au căpușat instituțiile Statului miticesc, și primesc salarii exorbitante ca SĂ NU FACĂ NIMIC!
    Niște Editat incompetente, majoritatea cu hîrtii igienice ce atestă „studii” INEXISTENTE, ca la Bode și măCiucă, care sug ca căpușele la venele Statului, adică la fondurile PLĂTITE DE NOI, CA TAXE! …și în spatele lor sunt influențele amanților, Sirviciilor, sau Partidelor. Nimic nou în 100 de ani sub Soarele miticilor:
    https://historia.ro/sectiune/general/scandal-cultural-dupa-vizita-regelui-ferdinand-581637.html

  6. Capitalism=Nimeni NU face NIMIC decat pentru bani, ORICINE face ORICE pentru bani. Restul sunt LOZINCI BOLSEVICE.

  7. Domnule Sergiu Miat ,vă asigur ca astfel de povesti despre bugetari de lux si nu numai ați putea scrie până la vârsta de 100 de ani și încă ați mai avea subiecte pe care nu ați avea timp să le duceți la bun sfârșit. Fain articolul.

  8. „În perspectivă poate fi și pensiune.”

    -sau casa de swing.eri,
    care e legatura destinatiei cu presupusa infractiune?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.