
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea de preşedinte al CJ. Un anunț similar a fost făcut și de Mihai Chirica. Anunțul vine la o zi după declarațiile lui Klaus Iohannis.
UPDATE Liberalii sunt de acord cu doar atât. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că, în prima şedinţă a Biroului Politic al PNL, se va lua act de suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica din toate funcţiile deţinute în partid.
„Vom lua act în prima şedinţă în Biroul Politic de suspendarea din toate funcţiile din partid până la finalizarea procesului. PNL a fost întotdeauna un partid care a ţinut la criteriul integrităţii, a susţinut justiţia, sigur, respectând şi principiul nevinovăţiei, pentru că doar o instanţă poate să hotărască dacă cineva este vinovat. Trebuie să fac precizarea despre domnul Costel Alexe că abia astăzi s-a anunţat începerea efectivă a urmăririi penale şi statutul de inculpat. Până acum domnul Alexe a avut statutul de suspect, din cauza asta nu s-a luat nicio decizie legată de el”, a afirmat Orban.
El a precizat că prevederile statutare sunt legate de funcţiile de conducere odată cu trimiterea în judecată.
„Domnul Chirica se suspendă din funcţia de conducere, din funcţia pe care o avea de preşedinte al organizaţiei municipale. Vom face alegeri în toate organizaţiile, odată cu demararea procedurilor de congres”, a adăugat Orban.
„Ieri, 27 aprilie, am fost invitat la DNA pentru a mi se aduce la cunoştinţă că, în dosarul care mă vizează, am primit calitatea de inculpat, iar procurorii au dispus impunerea controlului judiciar. Sunt nevinovat şi am convingerea că voi demonstra acest lucru în instanţă, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcţia de preşedinte al PNL Iaşi. Partidul Naţional Liberal a susţinut permanent lupta împotriva corupţiei prin toate măsurile pe care le-a luat, nu doar de când este la guvernare, ci şi când a fost partid în opoziţie. Şi eu, personal, am susţinut lupta împotriva corupţiei, am promovat integritatea în activitatea mea politică şi aşa voi proceda şi de acum înainte. Am încredere că îmi voi demonstra nevinovăţia în justiţie, iar, până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea şi imaginea filialei”, a transmis Costel Alexe într-un comunicat de presă.
Acesta subliniază că deşi a demisionat din funcţia de preşedinte al filialei ieşene, nu va demisiona şi de la conducerea Consiliului Judeţean Iaşi.
„Am muncit foarte mult să construim programul de guvernare şi viziunea de dezvoltare a comunităţii şi am reuşit să obţinem cele mai bune rezultate pentru PNL la ultimele cicluri electorale. Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicaţiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal. Am încredere în colegii mei şi ştiu că vor susţine activitatea filialei şi politicile liberale, astfel încât să păstreze poziţia PNL ca cea mai puternică formaţiune politică judeţeană. Voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean şi voi demonstra împreună cu echipa pe care am format-o că putem implementa programul de guvernare pe care l-au votat ieşenii şi că administraţia liberală este un exponent al schimbării în bine. Sunt încrezător că instanţele de judecată îşi vor face corect treaba iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credinţă”, mai spune preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, în comunicatul de presă.
Și primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL.
Chirica a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.
„Aşa cum am declarat şi în luna ianuarie a acestui an, nu vreau ca acuzaţiile care îmi sunt aduse să prejudicieze imaginea unui partid care m-a primit în rândurile sale şi cu care am făcut echipă pentru continuarea schimbării în bine a Iaşiului. Nu am renunţat la acest principiu şi la această decizie. Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie, să mă suspend din funcţia de preşedinte interimar al filialei Iaşi a PNL. Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaş normal nu voi participa la nicio competiţie internă în partid. Sunt cu conştiinţa împăcată în faţa ieşenilor şi a lui Dumnezeu, sunt nevinovat şi am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru”, a transmis Chirica, prin intermediul unui comunicat de presă
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre criteriile de integritate anunţate în campanie, în contextul în care şeful CJ Iaşi, Costel Alexe, şi primarul din Iaşi, Mihai Chirica, ambii de la PNL, sunt cercetaţi penal.
„Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL, dacă nu o va face în următoarele zile, voi avea o discuţie pe această speţă”, a replicat Iohannis.
Totodată, premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că deciziile de autosuspendare de la conducerea PNL Iaşi luate de Costel Alexe şi Mihai Chirica sunt corecte, dar „uşor tardive”.
El a fost întrebat dacă a discutat cu Costel Alexe şi Chirica.
„Încă nu am avut discuţii. Tot ce pot să spun este că sunt decizii corecte pe care le-au luat, deşi uşor tardive”, a spus Cîţu, la Guvern.
Alexe nu are voie să părăsească țara
„Între obligaţiile impuse prin controlul judiciar faţă de cei doi inculpaţi se află interdicţia de a părăsi ţara şi aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menţionate în ordonanţă”, arată DNA într-un comunicat.
Potrivit procurorilor, în ordonanţele de luare a măsurii controlului judiciar se arată că în cauză există date şi probe care conturează că la data de 6 aprilie 2020, inculpatul Alexe Costel, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, ar fi pretins, în mod direct, de la o persoană din conducerea unui combinat siderurgic, inculpat în cauză, mai multe produse din tablă (tablă cutată, ţeavă pătrată, ţeavă rectangulară şi rulouri de tablă) în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea, cu titlu gratuit, către fabrica respectivă, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această fabrică pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme (haldă de zgură). Depozitul respectiv este unul dintre cele 68 depozite neînchise pentru care statul român a fost condamnat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în anul 2018, pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate ca stat membru al UE de a le închide cât mai repede. Ca urmare, România trebuie să raporteze periodic situaţia depozitelor menţionate în cuprinsul hotărârii CJUE.
Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă a ministrului.
Valoarea foloaselor ce ar fi fost primite ca mită de fostul ministru este de 99.956 lei şi constă în contravaloarea produselor siderurgice, a manoperei şi a transportului.
Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziţia persoanei din conducerea fabricii, inculpat în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, mai arată DNA.
Cred, sincer ca aceste doua cazuri se vor inchide cu incetarea urmaririi penale.
Chirica are datorii la PNL trebuie lasat sa fure, are de treaba, ohohooo
Chirica s-a dosit in PNL, crezand ca scapa. Un pesedist imputit.
Da, da, asa e, Chirica va fi scapat, Alexe infundat.
Asta e jocul
Niste panblicari
lasatil sa doama, nul mai treziti, ca face tara muci
Asta e mai rau ca Iliescu, ne vinde cu totul
Domnu, un pic de moralitate nu exista ?
Mintim asa , mai bine de cum mergem pe biciclleta si la schi, natural, fireste, si ne bagam ca si Stalin dusmanii politici in inchisoare ?
Ce mai, sa va ridicam o statuie asta trebuie
Penalii intre ei! Fa-te ca lucrezi!
asa presedinte la asa popor 🙂
sper sa scap de glont
Parca are arest la domiciliu, asa am inteles in legatura cu acest infractor cu vechime in campul muncii! Ce cauta in functie daca deja are coada groasa ca infractor?
Ce penibil este Marlanul de Sibiu. Planteaza un copac in vreme ce hotii de austrieci rade hectare de paduri in cateva ore. Ce natie de tot rasul am ajuns.
Alexe se da de-a dura pentru Johannis, numai poate dupa el
Sper ca remarcati ca Alexe, desi cu mecla de prost, nu e chiar asa de prost : se „autosuspenda” din functia de la PNL (de parca acuzatia ar avea de a face cu PNL-ul !), dar ramine la CJ, acolo unde sint „invirtelile” si banu’ !
Ăștia au făcut harcea-parea pădurile și vin Werner și Barna să dea lovitura de imagine cu așa zise camapnii de împăduriri și PNRR. Miniștri useriști, liberali și penali.