Predoiu i-a băgat în ședință pe șefii de la Poliția Rutieră

Cătălin Predoiu le-a cerut reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, miercuri, în cadrul unei şedinţe cu structurile de ordine publică şi situaţii de urgenţă ale MAI, să nu aibă ezitări să-i scoată de pe şosele pe cei care pun în pericol siguranţa traficului.

„Vă rog să abordaţi principalele cauze care conduc la producerea accidentelor grave. N-aveţi ezitări să scoateţi de pe şosele, aplicând legea, evident, pe cei care pun în pericol siguranţa traficului şi viaţa cetăţenilor, conducând sub influenţa alcoolului, sub influenţa substanţelor interzise sau chiar dacă nu sunt sub această influenţă şi sunt sub influenţa lipsei de educaţie, de control, de echilibru, încalcă reguli, conduc agresiv, stingheresc în trafic pe ceilalţi participanţi, se comportă necivilizat în trafic”, a transmis ministrul de interne.

Aparatele DrugTest,  de ultimă tehnologie 

„Ştiu că intransigenţa în domeniul acesta nu naşte simpatii, dar asta este o primă reacţie. Pe termen lung, societatea va înţelege, publicul înţelege, sunt convins de acest lucru, pentru că va realiza că nu vrem altceva decât să protejăm viaţa şi integritatea oamenilor nevinovaţi care circulă disciplinaţi şi respectă legea în trafic. Implementaţi tehnologia modernă în care s-a investit: DrugTest, radare fixe. Subliniez încă o dată şi cu această ocazie, noi ştim, dar o fac şi pentru public, că utilizăm aparate DrugTest de ultima tehnologie pe care le utilizează şi colegii noştri din ţările Uniunii Europene”, a afirmat ministrul.

Predoiu a vorbit şi despre Planul de siguranţă şcolară

„Pe primele şapte luni ale acestui an, 90% din infracţiunile săvârşite în arealul şcolar au fost săvârşite în interiorul şcolilor, deci, deşi nu este atributul nostru principal, trebuie să facem un efort de comunicare şi în interiorul şcolilor şi lansez, încă o dată, deschiderea noastră de cooperare spre toate instituţiile cu atribuţii în domeniu. Flagelul drogurilor va fi învins numai în momentul în care familia, şcoala, societatea civilă, organele de aplicare a legii, justiţia sunt aliniate la acelaşi nivel, luptă cu aceeaşi intensitate şi abordează această traumă societală din toate părţile”, a punctat Predoiu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. Aha, deci agenții de la Rutieră nu vor mai avea liste cu cine nu trebuie deranjat, orice ar comite pe șosea? Nici juzii nu vor mai da 227 de amânări, iar expertizele nu vor sfida bunul simț? Că de camere video obligatorii la bord, care ar exclude mânăriile, nici nu se pune problema. Așteptăm cu interes marea schimbare 😉

  2. bla bla bla de 34-35 de ani … bla bla bla si decesele pe șosele continuă să fie enorm de multe

  3. discurs sub „steag fals” care da apa la moara militienilor…ii doare undeva pe ei de siguranta noastra! oricum la cat sunt de corupti si de prosti ii vor face scapati in primul rand pe cei pe care ar trebui sa-i retina si ne vor tracasa si impiedica sa ne rezolvam problemele curente si urgente pe ceilalti…doar „speciali” pentru „speciali” nu pentru romanii normali, naturali si nespeciali!…sa vedeti de acum abuzuri si timp tocat din partea militienilor (bugetari pe banii nostri ca sa ne faca si viata grea si sa-si justifice lefurile speciale: azi ar trebui desfiintati ca oricum mai mult ne incurca decat ajuta, asta este „steagul fals” !)

  4. Daca mai era nevoie, e încă o dovadă că poliția e doar o sigla cu angajați lăsați prin lege fara obiectul muncii cel real. Nu au voie să facă multe din sarcinile reale ale poliției în slujba cetățenilor, pentru că, legea e făcută aiurea sau cu dedicație! Totuși, cum de i-au dat liber pușcăriașului dovedit și pedepsit să meargă în Grecia să își serbează ziua de naștere? Nu cumva e prevăzut în lege și noi cetățenii habar nu avem? Apropo, dar Udrea a avut dreptul să iasă din spațiul detenției să își serbeze ziua de naștere precum acest infractor periculos? Nu cumva legea e egală pentru toți, Predoiu fost la justiție și tu madam actuala la justiție ?

  5. Vot masiv SOS dacă vreți să mai scăpați de aceste cancere PSD și PNL ,care au ruinat țară producând o degringolada totală in toate aspectele

  6. Despre „pragul” de bun simt elementar, la testarea alcool/droguri nu a auzit dl asta ?
    Daca ai mancat o salata cu otet sau ai luat un algocalmin, orice tabalagiu te poate lasa fara carnet pe coclauri.
    Astia de la guvernare, considera cetatenii de rand ca pe un „vanat” si isi bat joc de ei, din toate pozitiile.

  7. @Bravos,natiune! Oțetul conține 9 grade alcool,mai mult decât zaibărul de Băilești,așa că ușor cu oțetul dacă nu vrei să rămâi pieton !

  8. Populismul si incompetenta il caracterizeaza pe acest DOMN.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.