La primirea lui Klaus Iohannis la palatul prezidențial din Nairobi, fanfara a intonat imnul României de o manieră care să pună în discuție o altă controversă în afara celei legate de oportunitatea unui tur african considerat fără conotație politică.
Dincolo de ironia stârnită în spațiului public românesc, interpretarea falsă a imnului țării noastre în Kenya reprezintă o uriașă gafă diplomatică.
În acest context vorbim despre prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, care a solicitat corpului didactic din şcolile gimnaziale ca programului zilnic să înceapă cu intonarea imnului naţional, a informat, joi, serviciul de comunicare al instituţiei.
„Învăţământul românesc a dovedit de-a lungul timpului că înţelege în mod profund rolul său în modelarea personalităţilor elevilor, cultivându-le nevoia de a cunoaşte istoria, de a se defini ca popor şi de a evidenţia cultura şi valorile româneşti. Şcoala reprezintă principala instituţie care oferă instruire, educaţie şi cultură, fiind responsabilă de păstrarea identităţii naţionale prin cultivarea şi transmisia valorilor autentice.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, prefectul reaminteşte că este esenţial ca în şcolile primare şi gimnaziale să se intoneze Imnul Naţional, ‘Deşteaptă-te, române’, la începutul programului zilnic.
Această practică sporeşte conştiinţa civică şi patriotică a elevilor, contribuind la consolidarea valorilor naţionale”, susţine, în îndemnul său adresat profesorilor, Rudolf Stauder.
Acesta a ţinut să sublinieze că „orice naţiune se identifică printr-o serie de simboluri fundamentale, iar între acestea, drapelul, imnul, stema şi limba maternă ocupă un loc central”.
„Aceste elemente sunt pilonii care definesc şi însoţesc istoria şi evoluţia unei comunităţi. În acest context, instituţia şcolară are un rol esenţial în cultivarea conştiinţei naţionale şi în formarea identităţii cetăţenilor de mâine”, a conchis Stauder.
Padurarul asta este foarte mandru de ispravile mondiale ale sasului sibienesc. Lucru normal pentru unii care inca au ramas la nivel de trib. La un ‘safari’ ieftin il poate invita oricand pe Johanis la el in judet.