Premierul Croației despre aderarea țării la UE: „Soarele va fi la fel, acelaşi vânt va sufla”

Croaţia devine la 1 iulie al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Este a doua fostă republică a Iugoslaviei, după Slovenia, care aderă la blocul comunitar. Această extindere a Uniunii este prima din 2007, când Bulgaria şi România s-au alăturat Uniunii Europene.

Croații încearcă însă să rămână realiști, să nu se „arunce” cu capul înainte, să-și facă iluzii mai mult decât este cazul.

Premierul croat Zoran Milanovic, a declarat în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune RTL, preluată de Xinhua, că nu va exista niciun miracol în ţară după ce Croaţia se va alătura Uniunii Europene.

Vorbind în aceeaşi emisiune, Milanovic şi şeful statului croat Ivo Josipovic au apreciat că 1 iulie va marca doar începutul cursei. „Soarele va fi la fel, acelaşi vânt va sufla, iar ploaia va cădea în acelaşi mod”, a spus Milanovic, care vede însă și beneficiile. „Înseamnă noi oportunităţi. Primele secunde ale datei de 1 iulie vor marca începutul unei noi curse în care progresul va fi vizibil”, a adăugat Josipovic. 

Întrebat când va trăi populaţia mai bine, premierul croat a răspuns că se aşteaptă ca această îmbunătăţire să aibă loc în următorii zece ani: „Mă aştept la zece ani de creştere moderată. Nu suntem o ţară săracă, dar ne numărăm printre ţările mai puţin înstărite”. Josipovic a spus că stabilitatea este importantă pentru fiecare societate. „Este, drept urmare, important ca în fiecare an PIB-ul să continue să crească, chiar şi cu puţin. Ar trebui să ne aşteptăm măcar la o mică creştere”. 

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso a afirmat la rândul său sâmbătă într-un interviu difuzat sâmbătă seară de reţeaua de televiziune publică HTV, preluat de agenţia Hina, că aderarea Croației la Uniunea Europeană nu va rezolva toate problemele țării, dar, a apreciat el, statele care s-au alăturat UE înaintea sa au progresat pe plan politic, social şi în ceea ce priveşte reformele, iar acest lucru s-a întâmplat şi în Croaţia de când aceasta şi-a depus candidatura.

Beneficiile aderării Croaţiei la UE sunt mari, consideră Barroso, pentru că aceasta, chiar dacă poate fi considerată o ţară relativ mică prin comparaţie, va discuta de la egal cu ceilalţi şi va participa la procesul decizional.

Fondurile structurale reprezintă o formă foarte importantă şi concretă de cooperare ce aduce sprijin financiar pentru regiunile Croaţiei, pentru agricultura, mediul şi sectorul său de investiţii, a adăugat şeful executivului european.

Referitor la problema corupţiei, Barroso a remarcat că au fost înregistrate progrese pe parcursul negocierilor de aderare pentru că Croaţia a trebuit nu numai să dezvolte un nou cadru legal ferm, dar şi să prezinte rezultate concrete ale luptei împotriva corupţiei. De asemenea, autorităţile croate s-au angajat să continue acest proces şi după integrarea în blocul comunitar.

Barroso a mai spus că corupţia nu este o problemă doar în Croaţia, ci şi alte ţări se confruntă cu aceleaşi provocări. Am văzut cazuri de corupţie în toate ţările democratice, a declarat preşedintele CE, refuzând însă să comenteze pe marginea unor cazuri individuale, inclusiv cel al fostului premier croat Ivo Sanader. Este important să luptăm împotriva fiecărui caz de corupţie existent, pentru că este o luptă ce nu se încheie niciodată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.