Presă cu milițieni, securiști și alte categorii asimilabile

Subminarea presei, prin elemente care impun reformarea legislației în ordine europeană și constituțională, a depășit la noi toate barierele posibile.

Se poate constata că, popularitatea unor organizații nu privește cu evidență activitatea lor, ci faptul că sunt conectate prin tot felul de tertipuri la fondul de pensii printr-o lege neconstituțională, nelegală, care pune în buzunarul cotizanților unor fantome un cuantum de 50% din pensie.

Aceste organizații, dintre care unele, în mod șocant, sunt inexistente din punct de vedere juridic, sunt în fapt niște filiere veritabile de prăduire a bugetului de stat.

Faptul culminează cu recompensele acordate unor foști milițieni, securiști, sau categorii asimilabile acestora, nu din fondurile acelor organizații, presupuse sau existente, ci din fondul public.

Viitoarea lege a pensiilor trebuie să anuleze toate aceste anexe legislative prin care fondurile publice sunt drenate spre grupuri de interese, de sute de milioane de euro anual, urmând a stabili, în consecință, doar un ajutor public în cazuri aflate în dificultate, fără diferență pentru categoriile profesionale.

Transformarea în beneficiari ai Legii 8/2006, republicată, a unor manipulatori, cât și discriminarea statuată prin 50% din pensia aflată în plată, face din bugetul României visteria acestor grupuri care pun presiune extremă pe structurile statului.

România este singura țară din lume care acordă aceste beneficii financiare, în esența lor nelegale, respectiv neconstituționale, recompensând, în formă continuată, în principal, foști propagandiști ai statului totalitar.

Legea 8/2006, republicată, este vădit neconstituțională, discriminatorie, și se impune abrogarea acesteia sub aceste aspecte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.