AnaMaria Gavrilă, lidera POT, vrea înființarea “prin lege” a unui sistem în care “jurnaliștii adevărați” să fie plătiți de la bugetul țării.
“Ce susținem noi cu ce înseamnă o presă adevărată… cu adevărați jurnaliști și analiști, care să fie plătiți pentru analizele lor, pentru reportajele lor. Pentru efortul lor adevărat. Așadar, tu nu poți să pui în aceeași oală pe Turcescu, pe maestrul Cristoiu, pe chiar Iosefina Pascal, pe Iulian Ionescu, pe Bobby D, de exemplu. El nu este un jurnalist oficial, dar sunt oameni care prezintă obiectiv anumite puncte de vedere. E posibil. Nu e în aceeași oală cu agresorii din Parlament. Aceasta este reacția mea”, spune lidera POT.
Să diferențiem cu adevărat presa de ceea ce numesc eu, și cred că sunt pe cale de dispariție, acești hărțuitori care sunt în Parlament. Și îmi mențin această declarație pentru că veți înțelege diferența”, spune Gavrilă.
Aceasta promite că își va „face și un sistem” prin care va răspunde direct oamenilor fără să mai fie întrebată de jurnaliști.
Jurnaliştii prezenţi marţi la Parlament au încercat să obţină un punct de vedere de la preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, la acuzaţiile deputatului Dorin Popa, care spune că l-a ameninţat, notează HotNews.
La insistenţele jurnaliştilor, preşedinta POT a răbufnit nervos: „Voi sunteţi o specie pe cale de dispariţie”. A repetat: „Sunteţi o specie pe cale de dispariţie” și a continuat: „Abia aştept să vă văd gone (dispăruţi n. red)”.
De fiecare dată când deschide gurița fătuca asta, are o tensiune în glas de parcă ar fi foarte nefericită, sărăcuța de ea. Şi cu nefericirea nu e de glumit, nefericirea poate afecta grav şi iremediabil capacitățile intelectuale şi te poți trezi că vrei să trăieşti în Coreea de Nord dacă eşti prea nefericită. Dacă soțioara e atât de nefericită este numai vina soțului, care ar trebui să o fericească mai des şi mai bine. Păcat!
„Abia aştept să vă văd gone.”
Tulai maică …. „gone” …. aiasta’i din vechea limbă dacă sau vro’ codificare mistică ?
Apropo , doamna Anamaria Gavrilă este persoana care le cerea locuitorilor patriei Mamă să meargă la vot ca să nu dea socoteală în fața lui Dumnezeu ?
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Da , este şi un pic de adevăr …. sunt şi jurnalişti care „sar calu’ „.
Nu doamna , trebuie mai mult calm, sarcasm, si tact. Poti sa-i pui la punct usor cand reusesti sa te controlezi pe tine ca sa-i poti domina pe ei.
A. Are Dreptate.
B. De FURIE și FRICĂ se deTonează Javrele POSTACE pe Rând.
Vezi UnaMaiSus. Se KKăPreDânsa de Frică și făcu Spume către „Justitție”.
Iștia sunt MultiFrenici, NU SCHIZOFrenici simpli.
La OOOOOI, BĂ. ACEȘTIA
din păcate, are dreptate (bezmeticelile șoroșiștilor care s-au năpustit asupra ei arată că este exact așa)
de ce ma cenzurati ptr ca scriu de COLDEA-GHITA?sa va fie rusine
Imi pare rau, tanti, esti un fel de lasconi in alta varianta – bruneta. Te-am auzit vorbind, imi displace total titulatura partidului vostru – imi aminteste de tinerii ceausisti utecisti – useristi! V-am citit platforma – usere all the way. tot cu gigitalizarea si spalarea pe creieri. Pentru mine doar Calin Georgescu conteaza. Cam asta!
Comportament tipic f…t, asta ne așteaptă dacă votăm huligani și tembeli mistici.N-o mai zic pe aia cu Deșteaptă-te Române, că e degeaba.
Asta au votat milioane de romani . Nu le a fost indeajuns cu Ceausescu , acum vor inca o data 4 ore de televiziune unde (editat) de Simion sa isi arete inteligenta . Vom sta iar cu caciula in mana in fata membrilor de partid si vom „avea’ casa cu 35 de mii de euro .Poate cineva sa isi imagineze ca in situatia actuala va mai putea sa spun aceva fara sa fie ridicat de „seguritatea „lui Simion ?
Apropo .. individa asta .(editat).poate amenința public pe oricine și apoi să își poate pune în practică amenințările …fără ca NICI UN ORGAN ..să tresară ??
Legile țării nu sunt valabile pentru ea … ?
Ne asteapta vremuri grele.
(editat) Kremlinului nici nu a trecut de turul 2 si deja cateaua incepe sa muste.
Cu ce te-au agresat, (editat)? Au îndrăznit să te întrebe?
A, am uitat, tu nu vorbești cu(editat) pui numai discursuri pe TikTok și fesibuc.
Lasă, mamzel, o să vedem dacă vorbești cu judecătorii.
Adevărații jurnaliști …cei de la scânteia, scânteia tineretului, munca de partid…știe proasta de ziarele astea?…
Si are dreptate,nu exista jurnalism,numai idioti pusi sa hartuiasca,la ordin
Am vazut ca unii iau la mișto parlamentari și tot ce mișcă pe acolo. Nu mai sunt limite :))
Alta prostie, daca e reală declarația!