Preşedintele Iohannis se adresează plenului Parlamentului European

Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa, miercuri, plenului Parlamentului European, reunit în sesiune la Strasbourg, în cadrul dezbaterii „This is Europe”.

Şeful statului a fost invitat de preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, să participe la această dezbatere.

„Invitaţia transmisă preşedintelui Klaus Iohannis de a se adresa plenului Parlamentului European, într-un an crucial pentru viitorul Uniunii, inclusiv din perspectiva alegerilor europarlamentare şi a deciziilor majore care vor fi luate în următoarea perioadă, reflectă aprecierea legislativului european pentru rolul activ şi constructiv al preşedintelui României şi al ţării noastre de promotor al unui proiect european coeziv, solid, transparent şi aproape de cetăţean”, a transmis săptămâna trecută Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului va prezenta, în plenul Parlamentului European, viziunea sa asupra soluţiilor la principalele provocări cu care se confruntă UE în prezent şi va pune accentul pe acţiunile comune care trebuie întreprinse pentru a apăra şi promova interesele cetăţenilor europeni, precum şi bunăstarea şi securitatea acestora, a mai arătat sursa citată.

Cu prilejul deplasării la Strasbourg, preşedintele Iohannis va avea şi consultări cu preşedintele Parlamentului European pe teme de actualitate de pe agenda UE şi privind priorităţile pentru anul 2024, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi vor susţine declaraţii de presă comune.

Şeful statului va avea şi o întrevedere cu europarlamentarii români.

Seria de dezbateri „This is Europe” din cadrul Parlamentului European a fost demarată în 2022, la scurt timp după declanşarea războiului împotriva Ucrainei. În perioada 2022 – 2023, s-au desfăşurat 12 astfel de reuniuni cu lideri europeni, scopul fiind acela de a reafirma valorile europene şi unitatea, de a consolida dezbaterea democratică pe teme de actualitate şi de a genera o viziune consistentă privind viitorul proiectului european.

În octombrie 2018, preşedintele României a susţinut un discurs în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European privind viitorul Europei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

19 Comentarii

  1. si se va identifica cu postelnicu zicind asemeni lui???

    chiar mi se pare ca si seamana…

  2. “Să nu-ți dorești foarte mult ceva că s-ar putea să se întâmple” așa am pățit-o și noi românii. Fiindcă Ceaușescu nu a fost de acord cu transformarea ordinii mondiale doar într-o negociere și un pact între R. Reagan și M. Gorbaciov România a fost supusă unor sancțiuni economice fără precedent și viața cetățenilor României a ajuns insuportabilă mintea fiindu-le blocată și gândirea manipulată. Și așa ne-am pornit în 1990 cu pieptul gol crezând că prosperitatea democrația care ni s-a povestit se va revărsa peste noi. Dar am fost revărsați noi. Urmarea am jaful fără precedent și dezbinarea până la anulare. Și iată s-a împlinit ce ne-am dorit! Doar că de la “Aceasta este țara mea și neamul meu cel românesc” a lui Ceaușescu am ajuns “ This is Europe” prin Iohannis. În ce limbă va ține președintele Iohannis cuvântarea?

  3. „rolul activ şi constructiv al preşedintelui României şi al ţării noastre de promotor al unui proiect european coeziv, solid, transparent şi aproape de cetăţean” este urmatorul : spitale surse de boala si infectie, scoli cu WC in fundul curtii, 40% analfabeti functionali, tarife electr/gaze cele mai mari din Europa, transport CFR pericol maxim pt calatori, coruptie la banii publici la cote maxime (Dumitrescu PNL, Catu cu paduri sterpelite, Clotilda cu dezastre in sect.1, etc), Delta Dunarii oferita pe mocca la Ukraina, importuri scandaloase de armament fier vechi) si n-avem loc aici sa listam toate nenorocirile comise de Johanis in 9 ani de nenorocita guvernare.

  4. Se lauda cu introducerea dictaturii forțat în România puțin diferite metode începând cu comasarea pe motiv de stabilitate politică? Sau, milogul de lux cere subtil o funcție la Parlamentul european? Comasarea, sigur ne duce la DICRATURA POLITICA CU EXECUTARE MAI GRAV CA INAINTE DE 1989, nu că pana acum nu exista, acum e practica legală! Aici e urâtă treabă pentru viitorul națiunii și țării! De ce? Pentru că, bugetarii de lux din politica românească hotărăsc definitiv prin lege, tot ce se poate întâmpla cu cetățenii acestei țări fara a cere consintamantul cetățenilor români din tara! Așadar, sa omagiem prin deschiderea unei șampanii înființarea definitiv a acestui regim de tristă amintire din trăire DICTATURA POLITICA ROMÂNEASCĂ!

  5. Death by boredom, ii omoara trantorul pe aia plictisindu-i.

  6. Inainte de toate ar fi trebuit sa se adreseze poporului sau.

    In conditiile in care alesii au ifose nebanuite, abia astept alegerile sa se schimbe decorul. Am zis sa se schimbe de la sine, nu ca l-am schimba noi. Pana ne apuca iar lehamitea absoluta vom mai trece prin cateva luni de promisiuni gen lapte si miere. Noi doar culegem rezultatele. Din ce sa alegi? Competitia a distrus-o tot d-nul Iohanis prin maariajul din interes al celor doua.
    Vom avea o perioda de guvernare chiar mai lunga decat perioada de trista amintire. Cine-i mai alunga (prin competitie si alegeri pe actualii ?!
    Sa-i uram succes d-ului Iohanis. Vreun ajutor pt vecinii nostri s-ar impune. E de unde.

  7. Neinteresant. Să ne arate sala când o vorbi ăsta să vedem câți sunt prezenți la cuvântare și câți dorm cu limba pe umăr de plictiseală.

    Cuvântarea nu-i interesează pe români că-s suprasaturați de platitudinile ăstuia.

  8. Pariez pe o ceapa degerata, ca a fost ales nu pentru calitatile lui de orator(Haa, Haa…!). Rostul prezentei lui in Parlamentul UE este de a sustine cu inflacarare, necesitatea stringenta de a sustine cu arme,bani si eventual trupe razboiul din Ucraina. Nici ca-i pasa lui de problemele Romaniei asa cum nici liderilor UE nici ca le pasa de problemele tarilor membre.

  9. o sa proslaveasca ia ukkraina dupa care vine la tv sa va spuna cu zambetul pe buze ca a facut-o pentru satisfactia voatra astia care l-ati votat de doua ori!

  10. Sper ca toate posturile TV pupincuriste din SUBcolonie sa transmită acest moment galactic de „mare încărcătură/scrâșneală emoțională”! Moment numai bun pentru auditoriu sa tragă un pui de somn.

  11. mai asculta doar gratiela, pe pesedistul asta varuit!
    Domnule Iohanis, ne-ai mai irosit 10 ani!

  12. Viziunea sasului sibienesc este viziunea Ue si Nato. Individul impreuna cu consilierii sai nu au fost capabili in zece ani in care au parazitat Cotroceniul sa construiasca vreo viziune politica externa privind Romania dovedind ca au fost niste neispraviti. De doi ani il are ca profesor pe varanelul Radu Tudor.

  13. Pensionarilor cu Pensii de 1100 de lei li se vor marii Pensiile la 3000 de lei de la 1 septembrie 2024 !

  14. Cocota Bruxellesilor se adresează iubiților sai din P.E. în toată goliciunea sa. Suntem convinsi ca după discursul memorabil citit saca dat va fi comparat cu IT care l-a învins pe campionul mondial la șah și mat Romania lucrului bine cusut sau României îngenunchiat.

  15. @cetateanul european: şi necesitatea montării de panouri chinezeşti vândute cu adaos de 1000% de speculanții globali, accelerarea trecerii la emisii zero prin dezindustrializarea Europei şi renunțarea la agricultură, sancționarea Rusiei până la falimentarea totală a Europei, nevoia triplării cheltuielilor militare şi cumpărarea de armament american la preț de speculă, îngrijorarea față de conflictul din Gaza, că ar mai putea scăpa vre-un palestinian viu, teama că Iranul şi alte țări ar putea să nu intre în război, şi în general chestii din astea, de bun simț.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.