Coloanele de camione încărcate cu “masă” lemnoasă din mândrele noastre păduri seculare nu sunt decât exploatarea de către administrații publice a unui unui moment dramatic, cel al epidemiei. Când la fiecare colț de stradă stau echipe de poliție și armată moblizate de război e greu de crezut că nu există un ordin pentru calea liberă a jafului silvic. In general, la noi ordinele vin de sus pentru că legile românești sunt făcute pentru a fi încălcate. Lupta cu epidemia este deja deturnată spre afacerile unor grupuri guvernamentale. Or, președintele care a decretat starea de urgență nu a precizat decât amendarea unor bezmetici și nu și a celor de la nivelul statului care folosesc starea de urgență în scopuri personale. Președintele și premierul ies în fața camerelor de filmare și recită diverse texte prin care vor să iasă din răspunderea pe care o au. Frica de sistemul ocult care i-a propulsat, și pe unul și pe altul, într-o poziționare de-a dreptul găunoasă, se vede cu ochiul liber, în defavoarea încrederii românilor în instituții și utilitatea lor. Cei doi vorbesc când în locul medicilor, când în locul miniștrilor, când în locul UE, dovedind lipsa de asumare. Mulți dintre subalternii lor stau până seara în studiuri de televiziune, sfârșind acolo ziua prin repetarea tezelor din zori.
Rolul președintelui și al premierului său s-a sfârșit, așa cum a fost perspectiva inițială, însă nici această epidemie nu poate să-i dezmeticească din egocentrismul în care se află de zeci de ani. Faptul că nici acum cei doi nu realizează nefuncționalitatea statului pe care l-au reinventat pentru ei înșiși, rămas în schemele sale securisto-comuniste, trimite la presupunerea că ei și lungul șir al susținătorilor fac parte dintre cei care sunt parte a unui sistem ocult. Statul român nu poate funcționa decât prin proceduri legale, cu atât mai mult într-o stare de urgență declarată care se dovedește a fi în fapt un test. Lipsa infrastructurii din sănătate adăugată unei debandade ultracunoscute cu rădăcini în comunism, face din această epidemie startul unei așezări diferite a lucrurilor. K. Iohannis și premierul său sunt pe nicăieri în acest obiectiv socio-administrativ.
Pe fondul crizei economice mondiale generată de pandemie, cu o economie bazată pe asistență socială și furt, respectiv un sistem uzurpator, România are nevoie în mod vădit de o altă abordare, total diferită de aceea în care a fost obligată până acum să slujească un sistem public mafiot.
K. Iohannis și premierul său nu prezintă nici o garanție și nici o soluție reformistă pentru punerea țării în mișcare în noua ordine care se anunță cu o agresivitate asemănătoare celei postbelice.
@lunetistu. „Tinere vânător”, deși te lauzi cu luneta, de data aiasta ai ratat ținta. De unde ai dedus că eu, „bătrânu”, l-am invitat pe d-l R.D. Mihăilescu la cafea? Poate că dânsul a propus o întâlnirea la o cafea și un pahar de vorbă, pentru a pune „țara la cale”. Dacă va fi să fie (întâlnirea), ținuta nu este obligatorie, nici, măcar, culoarea cravatei, ci mai degrabă una lejeră. Sănătate, cu bine!
Stimate R.D.Mihăilescu, observ că mereu critici pe unii autori de articole din Cotidianul și intri în „clinciuri” cu partenerii de dialog. In altă ordine de idei, nu ați răspuns la comentariul meu privind propunerea de a sta la o cafea și de a pune „țara la cale”. Sănătate! Cele bune!
Batrine si cum ar trebui sa vina imbracat la cafeaua la care l-ai invitat ?
„UN_NEOM”, te-am recunoscut dupa „tartacutza” si emisiile ei. Indivizii liberi nu trebuie sa „rezoneze”, ei trebuie sa se exprime si daca e cazul sa polemizeze. Confunzi solidaritatea si inregimentarea cu gandirea libera, neincorsetata. Ceea ce fac flacaii in piata cu preturile nu e piata libera si nu e capitalism. Pietele sunt, trebuie sa fie reglementate si chiar controlate de stat, dar problema e cu acel tip de stat caruia ii convin preturile care depasesc cotele reglementate care prevad toate componentele de fabricatie, livrare si vanzare c conduc la TVA-uri superioare. Dar e o problema pe care marxistii trecutului sumbru nu au cum sa o inteleaga, ei dorind revenirea la Comuna…Primitiva, fara „moneda de schimb”,
la TROC, ignorand, in ignoranta lor arhetipala ca si TROCUL are o valoare de schimb. Ca sa intelegi, considera UN-BOU pe care poti sa-l dai la schimb, contra cate vaci? BOUL are o valoare, ca si VACA si acea valoare o materializezi in moneda!
In civilizatie numai asa poate functiona schimbul de valori intre oameni. De exemplu, Patricianul gandeste si voi platiti
un pret ca sa-i cumparati perlele gandirii,nu le cumparati pe degeaba. Necazul e ca nu va ramane nimic in…”tartacutza”!
TREBUIE DOAR SA DESCHIZI OCHII -SI VEZI !,TREBUIE SA AUZI CE-S INSTARE SA SCOATA DIN GURA -SI INTELEGI !:CAND OMS TRAGEA CLOPOTELE SA PRICEAPA TOTI CA VINE O PANDEMIE -GASCA LUI ORBAN ,”GUVERNUL MEU ” SE OCUPA DE BASCALIA POLITICA ZIS-ANTICIPATE ,PREVIZIUNE ZEROOOOOOOO !-ACUM AVEM AMANATE !.CAND BUCURESTIUL GEMEA DE POLUARE NIMIC NU SE MISCA IN M MEDIULUI ,IN GARDA DE MEDIU ,GUNOAIELE ITALIENILOR ENGLEZILOR VENEAU BULUC -PUHOI NU MAI INCAPEAU PRIN ILFOV SI BIHOR ,ATI VAZUT UN DOSAR PENAL ??,INCINERAREA ACESTOR GUNOAIE NOAPTEA CU ACORDURILE DERBEDEILOR DIN SISTEM S-A FACUT SI SE FAC CONTINU,POPANDAUL ALEXE DOARME IN FRONT !.RIDICOLUL TOT DE LA MEDIU VINE -VEZI INTERVENTIA POPANDAULUI ALEXE IN FAVOAREA HOTILOR DE LEMNE !!.BASCALIA ,MANAGEMENTUL POLITIZAT ,AMESTECUL PRIMARIILOR IN SPITALE SE VEDE PESTE TOT ACOLO UNDE AZI MOR PE CAPETE ROMANII ,SIGUR AVERTISMENTUL PRESEDINTELUI CA DUPA COVID SE VOR ANALIZA LA SANGE CAUZELE SE VA FINALIZA CU BATISTA PE TAMBAL !!.SA DAI ORDONANTE MILITARE SA AI FILTRE LA ORCE RASPINTIE SI SA SCOTI DIN CARANTINA OAMENI SA_I INGRAMADESTI IN 50 DE AUTOCARE SI SA LE ASIGURI MUNCITORI NEMTILOR ,IAR IN TARA SA SPUI CA N_AI FORTA DE MUNCA ??,CA n_AI PARGHII SA GUVERNEZI !!,CA NU POTI FACE NIMIC !!,DA ORBANE DESPRE TINE-I VORBA ,TU SI GASCA TA DE POPANDAI .
A PLECAT UN GUVERN DE PROSTI ,AU VENIT ALTI PROSTI !.VAI DE EA TARA.
Off-topic : observ că există ‘profesori de morală’ care uită că și atunci când mergi la piață ‘și-i binecuvântezi’ în vreun fel (vocal sau nu) pe cei care mai pun ‘un ban’ în plus la preț tot la capitolul ‘politică’ bifezi, altfel, dacă ai ceva în ‘tărtăcuță’, ști orientarea fiecărui site și le poți accesa pe cele cu care rezonezi, ceea ce te plasează și pe tine tot in categoriile enumerate, dar, de partea cealaltă a ‘baricadei’ .
Incet, subtil si tenace, Drumul matasii cu al sau fascinant miraj se apropie, se apropie…de neantul valah. Ghinion?!
Daca pana si o veche „jalle123” precum „Radu Dan Mihailescu, e scos in Agora cu echipamentul cu care fusese imbalsamat, Securitatea basului si yoha-ului fiind constienta ca are loc batalia finala cu Romania, inseamna ca maresalilor le tremura izmenele!!! Acest ne norocit isi paraseste piramida stalinista natala pentru a se plange ca mai exista o publicatie care refuza sa se inregimenteze in media securista, tulburand linistea…de mormant asezata de tradatorii alogeni ai Romaniei pe care-i idolatrizeaza inca de la clo narea in vit ro ratata. Asta-i dovada ratarii stafiei, faptul ca vede manipulare grobiana in alta parte decat la media aservita Securitatii. Scarna viile nu expiaza nici depuse in piramidele unde erau programate sa reziste mii de ani pana la reinviere…
Mai bine asa,pe nicaieri!Vorba lui Murphy: Nu esti beat atata timp cat poti sa zaci intins pe parchet, fara sa te sprijini!
Bine punctat, Jalle123!
Cotidianul e singurul ziar ramas unde mai poti citi presa adevarata.
Iar majoritatea comentariilor sunt foarte bune si la obiect.
@Radu Dan Mihailescu… Pentru neutralitatea cerută de profesia de ziarist, vă rugăm să citiţi Hotnews, care nu militează, nu este tendenţios şi, cu siguranţă, este echilibrat, păstrând codul deontologic în această perioadă cumplită…
„Anton”, iti salut revenirea in mijlocul nostru cu noi forte in cadrul strategiei verificate de rotire a cadrelor. Sa stii ca eu astept de la tine sa te ridici deasupra „corporatiilor” care nu pot colabora structurat in teren fara un STAT-MAJOR!
Si trebuie sa te hotaresti, cine sunt „bogatii” si cine „corporatiile”, caci guvernele stim care sunt GUVERNELE SECURISTE pe care in nostalgia ta morbida si infecta nu le vezi. Bucurate, bolsevic ne norocit trimis din nou din subsoluri, a venit si vremea ta, „corporatiile miliardarilor” bolsevici au declansat al treilea razboi bolsevic mondial,biologic ca sa ramana infrastructurile dupa ce sunt decimati…saracii, masele somere. Dragi cititori, oi exagera eu in ochii vostri pe care nu puteti inca sa-i deschideti larg, dar aceasta mobilizare uriasa a propagandei bolsevice pentru comunizarea Planetei cred ca o puteti vedea. „Antoni”, „Rollasoane/Nicolete/Simone/ileane”, „Humor”-i, „Ionici Acatrinei”, „Patricieni de Cluj” si toate clonele lor se zbat sa ne convinga ca nu se mai poate asa, dar ne propun o Planeta a Maimutzelor”, o Comuna/Colhoz planetar, nu trimiterea atat a ideologiei marxist/bolsevice, cat si a comunistilor-olsevicilor-securistilor-marxistilor la lada de gunoi a istoriei…
Rolul presei este sa informeze, sa nu militeze, sa nu fie tendentioasa, sa nu manipuleze. Nu am citit pana acum in Cotidianul nici un articol echilibrat, nu am vazut sa-si mentina neutralitatea , ceruta de profesia de ziarist, sa-si respecte codul deontologic , nici macar in aceasta perioada cumplita pt. romani.Este concluzia pe care o trag citind intradevar destul de rar editorialele scrise de dl. C.Nistorescu si de catre colaboratorii publicatiei. Pe de alta parte comentariile forumistilor platiti sau neplatiti , unii dintre ei frustatii societatii post decembriste, posteaza jigniri , insulte la adresa oponentilor PSD. Daca Cotidianul este ziar de partid, daca este port-drapelul PSD trebuie sa -si asume aceasta , inclusiv pe manseta, pt. informarea cititorilor .
PS. Cand a aparut lozinca M..E PSD am fost indignat si am comentat in acest sens inclusiv in Cotidianul.
Stimabile,ca un forumist neplatit va atrag atentia ca dl.Nistorescu a criticat toate guvernele si presedintii ,pe rand.Ce se petrece acum este dezastruos,fara nici un fel de echilibru in gestionarea Romaniei.Daca sunteti anti pesedit este in regula ,si eu sunt,este un partid slab ,dar sa nu fiti constient de incapacitatea presedintelui si a primului ministru de a gestiona si informa corect ce are de facut acest popor in asemenea vremuri este incalificabil.Isi acopera incompetenta si amatorismul cu aprijinul armatei.fentata si aceasta de ordine de sus.(vezi situatia de la Cluj sau alte aeroporturi).Ca sa gandesti echilibrat trebuie sa vezi masuri ferme in ce priveste pandemia si economia,nu ordonante militare peste ordonante militare care mai de care ambigue.Mai analizati si reflectati.
Cotidianul ,este un ziar care informeaza corect publiculCei care mint non stop si au mintit inclusiv la yanchei si la Bruxeles sunt Sica betivu si alogenul fatalau Atatea minciuni spuse de un infractor corupt pus la comanda de servicii nu am mai auzit nici in vremeaodiosului ceasca
Sistemul politic impus in Ro prin intelegerile geopolitice dintre puterile hegemonice nu are vreun interes sa sprijine masele somere, pe cei lipsiti de active economice. Guvernele slujesc doar pe bogati, iar viitorul pentru saraci va fi chiar mai rau pt ei si pt copiii lor. Acesta este pretul Democratiei liberale impuse global! Masele umane iesite din dictatura comunista au acceptat cu naivitate practicile politice ale noilor uzurpatori. Cea mai mare tragedie a romanilor este ca, desi au constientizat ca au numai guverne corupte si servile fata de strainatatea corporatista, nu pot schimba aceste guverne. Controlul guvernamental (prin servicii militarizate) sau controlul capitalului strain asupra presei, impiedica pe cetateni sa cunoasca adevarul crud. Oligarhia care dirijeaza economic si politic Romania da vina la nesfarsit pe altii pentru toate esecurile si tradarile sale ; de 3 decenii « oligarhii neoliberali », nomenclatura rebrenduita sub toate titulaturile partidelor, au reusit permanent sa insele atentia prin manevre subversive diabolice, fabricand crize reale sau imaginare, prelungindu-si autoritatea corupta la nesfarsit. Mai trist este ca Armata, Biserica ori Justitia de care se face atata caz in privinta « increderii in Institutii », prin ierarhia lor, dovedesc ca nu au nici vointa, nici interesul de a actiona astfel incat Romania sa nu fie coplesita de coruptia endemica, de inegalitatea colosala, de sansele unui stat de drept si unei economii sociale,in favoarea comunitatii…
Cei doi tradatori ai Romaniei mentionati sunt peste tot monitorizand catastrofa care inca nu si-a atins tzelul. Penalii care s-au facut timp de peste CINCI LUNI ca nu au habar ce se intampla in China si de peste trei luni in Italia, care nu numai ca nu au reactionat, dar nici nu au inventariat disponibilitatile statului si ale sistemului de sanatate in timp ce zeci de mii de oameni mureau si sute de mii se infectau, au devenit intre timp experti in VIRUSI BOLSEVICI, anuntandu-ne noi valuri care au stabilit sa dea peste noi. Paralizarea nationala se inscrie in paralizarea mondiala impunand „O NOUA ORDINE”, singurele Imperii neafectate – Uniunea Sovietelor de Capitalisti KGB-isti si China Bolsevica ale caror comert exterior explodeaza!!! Avem astfel exemplul tarilor care cu mainile lor forte pot infrange si pandemii, ceea ce e cu atat mai de apreciat cu cat se stie ca le creaza periodic. Deja marxistii cei mai duri, viitorii macelari, exulta de fericire, visul in care incepusera sa creada ca o sa ramana doar un vis devine realitate cu fiecare anunt al deceselor…
Verner si Sica sunt doua loaze politice. Au fost impinsi sus pe baza de manarii securiste dar toata lumea i-a banuit ca sunt dotati modest ca intelect iar pregatirea lor de a conduce ceva este zero. Situatiile deosebite sunt cele mai corecte teste pentru a dovedi de ce sunt in stare conducatorii. Iar in urma acestui test actual cei doi au dovedit romanilor ca sunt niste nimeni in carare.
Guvernul cu întreaga structură e o adunătură de hoți, de pe vremea aialaltă. Toți fiii și curvele bătăușilor și criminalilor lucrează la guvern, cu Orban în fruntea msei, zicând, da, da, da!
Ha ha ! Pai la ce va asteptati, de la un „presedinte” decorativ, care e bun doar sa rinjeasca in pozele de grup de la Bruxelles, cind se baga ca paduchele in frunte, si de la un guvern mai invizibil decit „Omul invizibil” ? Trebuie sa se pazeasca, sa stea la adapost … va dati seama ce tragedie va fi daca vreunul din astia „da coltul” ? Va fi sigur o pierdere (relativ) mica pentru Romania, dar uriasa pentru umanitate !