Preşedintele Ungariei, somat să demisioneze, din cauza unei lucrări plagiate

Asupra preşedintelui Ungariei, Pal Schmitt, se fac tot mai multe presiuni pentru a demisiona, după ce a fost acuzat de plagiat în lucrarea sa de doctorat. Aceasta ar ameninţa integritatea sa ca şef al statului, susţin criticii, potrivit Reuters.

Rolul preşedintelui este unul ceremonial în Ungaria, însă este important în relaţia cu premierul. Preşedintele este cel care a promulgat legile controversate din ultima perioadă, fără să se opună în niciun caz.

În ianuarie, preşedintele a fost acuzat pentru prima dată că nu a citat în mod corespunzător mai multe pasaje ample din lucrarea sa de doctorat. Universitatea Semmelweis din Budapesta a anunţat, joi, că a propus retragerea titului de doctor obţinut de Schmitt. Imediat, publicaţia Magyar Nemzet a cerut demisia presedintelui. “Este o luptă pierdută. Nu astfel poate fi oprită distrugerea instituţiei şi pierderea încrederii într-o persoană publică onorabilă”, scrie ziarul de dreapta.

Preşedintele, aflat miercuri la Seul, a declarat însă ca nu va demisiona. Aceasta în condiţiile în care, în 2011, doi politicieni germani, printre care ministrul Apărării, au demisionat din cauza unor lucrări plagiate.

Comitetul instituit la Universitatea Semmelweis a stabilit că preşedintele a copiat 180 de pagini din lucrarea unui bulgar şi a unui francez, iar alte 16 pagini din lucrarea unui alt autor. Teza de doctorat a lui Schmitt are 215 pagini şi se intitulează “O analiză a programului Jocurilor Olimpice Moderne.” Schmitt, fost vicepreşedinte al partidului Fidesz, aflat acum la guvernare, şi-a obţinut doctoratul în 1992. El a fost dublu câştigător al medaliei olimpice de aur la scrimă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.