(VIDEO) Primarul Băluță, la cel mai puternic organism consultativ al UE

Primarul Daniel Băluță participă la cea de-a 144-a sesiune plenară Comitetului European al Regiunilor (CoR) – cel mai puternic organism consultativ al Uniunii Europene. Prima întâlnire a edilului a avut loc miercuri în cadrul grupului politic al socialiștilor europeni și a prefațat cea de-a 144-a sesiune plenară a acestui for internațional deosebit de important, ce avizează toate actele legislative cu impact asupra regiunilor și orașelor.

În prezența doamnei Iratxe García-Perez, președintele grupului S&D din cadrul Parlamentului European, primarul Sectorului 4 a explicat faptul că din punctul său de vedere, Europa are nevoie de leadership inspirat și capabil să înțeleagă nevoile reale ale cetățenilor săi.

„Nu există un liant mai puternic și mai adecvat între leadershipul european și nevoile cetățenilor noștri decât cel Social Democrat. Este rolul și misiunea noastră de social democrați care ne reprezentăm comunitățile la nivel local să fim capabili să înțelegem ceea ce vor oamenii și mai ales să le oferim soluțiile de care au nevoie cetățenii noștri”, a declarat edilul.

Acesta a continuat afirmând că în acest moment, cea mai mare dorință a sa este de a reusi, alături de colegii social democrati europeni, să ofere oamenilor cele mai bune soluții pentru a-și asigura bunăstarea și prosperitatea.

„Am urmărit cu mare atenție implicarea tot mai serioasă și tot mai concretă a Comitetului European al Regiunilor în gestionarea binelui nostru comun european, alături de alte instituții importante. Comitetul Regiunilor are așadar o voce tot mai respectată, pe măsura legitimității date de mandatul acordat de cetățenii din comunitățile noastre. Răspunsul la pandemie, la multiplele probleme sociale și economice cu care comunitățile noastre se confruntă în această perioadă sunt realități pe care nu le putem nega. Pentru că Ziua Europei, pe care ne pregătim să o celebrăm peste doar câteva zile bate la ușă, nu trebuie să uităm viziunea părinților fondatori și rolul important pe care l-au acordat bunăstării și păcii în prefigurarea proiectului european în care noi suntem astăzi chemați să lucrăm”, a mai afirmat Daniel Băluță.

Primarul Sectorului 4 va participa și la următoarele dezbateri ce vor avea loc în cadrul celei de-a 144-a sesiuni plenare a CoR, având în vedere însemnătatea deosebită pe care o are reprezentarea Sectorului 4 în componența forului european sus menționat.

Comitetul European al Regiunilor (CoR) este un organism consultativ al UE, format din reprezentanți ai celor 27 de state membre, aleși la nivel local și regional. Prin intermediul CoR, aceștia își pot exprima în mod direct opiniile cu privire la legislația UE care are impact asupra regiunilor și orașelor. Înființat în anul 1994, CoR este complementar celor trei instituții comunitare – Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană și Parlamentul European, având rolul de a reprezenta interesele colectivităților locale și regionale.

Comitetul Regiunilor este format din 329 de membri, cu tot atâția supleanți, repartizați între cele 27 de state membre, după cum urmează: câte 24 pentru Germania, Franța și Italia; câte 21 pentru Spania și Polonia; 15 pentru România; câte 12 pentru Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Grecia, Portugalia, Suedia, Țările de Jos și Ungaria; câte 9 pentru Croația, Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania și Slovacia; câte 7 pentru Estonia, Letonia și Slovenia; câte 6 pentru Cipru și Luxemburg; 5 pentru Malta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

2 Comentarii

  1. Mai copilasi, mai, cand Presedintele Delegatiei Nationale a Romaniei la CoR este Robert Negoita, pe cine vroiati sa trimita, pe Nicusor Dan? Nepatrunse sunt caile..etc:)))

  2. Aici pute a multinationale in extindere pe teritoriul romanesc, cu capi romani dar cu coordonare si control strainez, dar deja exista in jud. Ilfov Centrul de Afaceri Corporatiste care „colecteaza” incasari din comenzi ale cetatenilor, de ce nu s-ar extinde ofshore cu baza „mama financiara” in tara stiti voi care?! Apropo, cum naiba sa mai fie protejate datele cetateanului daca au intrat aceste centre corporatiste de care depind orice comanda online facuta de cetatean?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.