Primele luni ale anului, în viziunea lui Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că primele luni ale noului an se anunță dificile deoarece pandemia nu a trecut. Contez pe sprijinul cadrelor medicale, spune Rafila.

Ministrul Sănătății a transmis un mesaj de anul nou pe Facebook prin care le urează românilor sănătăte, dar îi avertizează că urmează o perioadă dificilă.

„Primele luni ale lui noului an se anunță dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăși avem nevoie de solidaritate, responsabilitate și empatie unii față de ceilalți.

Lucrez împreună cu colegii mei ca să depășim această perioadă cât mai repede și, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viața mai bună!
Dorința mea cea mai puternică este să găsim calea pentru o viață fără constrângeri, pentru a putea călători și participa la evenimente culturale și sportive în siguranță. Ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite.
Le mulțumesc colegilor mei din sistemul medical pentru efortul formidabil făcut în cei doi ani de pandemie! Contez în continuare pe profesionalismul, generozitatea și altruismul vostru. Numai împreună putem reuși!”, a scris Rafila.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Noroc că domnul ministru a citit analiza doamnei dentiste din Suedia, că altfel, nu știa ce să scrie in mesajul dumnealui de Anul Nou.

  2. „Reamintim ca si Adriana Pistol si Alexandru Rafila sunt membri ai Aspen Institute Romania, filiala a Aspen Institute din SUA, o „pepineră” mondială de „cadre” care sunt propulsate in pozitii cheie de conducere in guvernele din mai multe state. Aspen Institute Romania e condus de Mircea Geoana, care e si secretar general adjunct al NATO si viitor candidat la presedintia Romaniei in 2024. Premierul Ciucă a fost numit la cerinta expresa a Pentagonului, „patronul” de facto al NATO, ca atare Sanatatea românească e practic militarizata, mai mult si seful campaniei de vaccinare e colonelul Valeriu Gheorghiță. Si „Comandantul Acțiunii” Raed Arafat se invarte in sfera Aspen prin mai multe legaturi prezentate in articole anterioare.”
    http://www.corectnews.com/politics/ascensiunea-militarizat-aspen-institute

  3. Europa acum intra in pandemuie, noi am iesit si sarbii. Totul se fasaie. Valurile astea vin sa sperie populatia cand guvernele pleaca la razboaie imorale.
    Daca le-ar pasa de Covid ar inchide total granitele pentru ca sarbatorile de iarna au trecut. Dar le lasa deschise sa vina totfelul de drogati si poponari straini sa sara gardul cu Covidu in buzunar. Niste jid.editat ticalosi.

  4. lucram la relaxare
    pe urma dam vina pe popor

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.