Primul semn de la americani pentru Nicușor Dan

Primul semn de la americani pentru Nicușor Dan a venit abia marți, după aproape două zile de la anunțarea rezultatelor. Un mesaj de la ambasadă, nimic de la oficialii de la Washington. Ambasada SUA în România a transmis, marți, că așteaptă cu interes să colaboreze cu Nicușor Dan în calitate de președinte al României și cu noul Guvern, pentru a ”promova prioritățile comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale”.

”Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul Guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale”, se arată într-un mesaj al misiunii diplomatice postat pe Facebook.

Misiunea diplomatică și-a exprimat recunoștința marți față de ambasadorul Kathleen Kavalec care se retrage din cariera diplomatică și a anunțat că adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcția de Charge d’affaires ad interim.

Recomanda 4
Author

13 Comentarii

  1. Un scâncet al ambasadei este prezentat ca o mare băgare în seamă. Ce să facă săracii de la ambasada SUA din București. Bunele „manere” îi obliga să facă și ei un gest față de gazdă. ”Marele învingător” al acestor pseudoalegeri nu va fi primit la Casa Albă nici măcar pentru a se alege cu șepcuță, nici vorbă de ceva mai acătării. Și să zicem mulțumesc, mersi, în limba starostelui actual al României, sau pe limba americănească thank you, jupânul necontestat al lumii, dacă nu-și vor retrage cătanele de pe la noi, ca semn de prețuire, respect și încredere în românii, care vor oprii „hoardele rusești” să cotropească „Ieuropa”.

  2. Un mesaj postat pe Facebook de portarul de la ambasada SUA, numit bineinteles la post de administratia Senil-Bideu.
    Seriful din oceanul planetar este Marele Alb nu Macrou, Scrumbie sau alt pestisor ce se crede pradatorul suprem.

  3. [R] de la [R u m bu r a k]Uitati ce hal avansat de stupiditate mioritica:
    Dupa ce esti diasporez, te apuci sa-l votezi exact pe cel care latra impotriva imigrantilor si te intalnesti prin diverse state europene cu alti extremisti la fel de inversunati impotrriva emigrantilor.
    Emigranti mioritici inteligenti nevoie mare, neicusorule! Votati-l ma! [R]

  4. Să fie sănătoși. O să înțeleagă până la urmă. Acum nu era să-i punem pe caii dricului în fruntea țării doar pentru că lui Trump i s-au pus pata pe Europa.

    • Nu! Nici vorbă. Îl punem pe dric pe Macaron că s-a implicat în alegerile de la noi. Pe un cal. Pe celălalt o punem pe Maia Sandu că și ea s-a implicat.

  5. White Rabbit spune:
    20 mai 2025 la 13:23
    asteptati 24 de ore…pentru o reactie. a fost reactia insa pentru moment se discuta ce si cum. 24h
    ______________
    KnighT spune:
    20 mai 2025 la 15:55
    ”Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale”, a transmis Ambasada SUA la București.

    _________________________

    cine ante-stie….stie 😉
    PUP!

    • doar presupui…iar inlocuitorul nu-i vocea nici amabasadorului macar este doar un functionar care spera sa castige un os de ros…
      sigur il vor felicita, dar dupa validare…atat…pt asta nu trebuie nici IQ nici informatii diplomatia e un schimb de politeturi formale…

    • Knight = Charlie = mishteaux = 3301, adica un impostor, isi lauda singur inchipuirile postate sub diverse identitati false. Ca sa scape de cenzura a semnat in fals si „tomlin” si „altfel decat”. Faceti-i rost de pastile cu litiu !

    • Ha, ha! Nu mai ‘i nij’ un dubiu! Vom importa trotonete pi GPL… Taxă vamale 0, pintru noi…

  6. Primul, da si ULTIMUL semn american pentru NicuSSor: Trump si administratia lui nu colaboreaza cu „progresistii” SOROSISTI: nu stie, dimpotriva, cum sa scape de ei mai repede. NicuSSor n-are decât sa „colaboreze” cu Mac-mac-mac-ronul lui, presedintele altei tari în faliment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.