Prin intervenția Elenei Udrea, PDL a beneficiat de plata unor materiale electorale

Potrivit referatului procurorilor privind cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea, PDL a beneficiat de bani plătiţi în cadrul licenţelor Microsoft, alături de fostul ministru Gabriel Sandu şi de omul de afaceri Dorin Cocoş.

„(…) beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale”, se arată în document.

Astfel, în toamna anului 2009, „s-a încheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestări de servicii ce a fost şi care avea ca obiect prestarea serviciilor de tipărire şi anvelopare a unui nr. de 4.000.000 de scrisori electorale, numărul acestor scrisori a fost suplimentat la 8.600.000, stabilindu-se să se încheie un act adiţional la contractul iniţial”, spun procurorii DNA.

Ulterior, pentru diferenţa de 4.600.000 scrisori nu a mai fost achitată contravaloarea prestaţiilor, iar „cei care au prestat au ajuns să discute cu Dorin Cocoş şi au fost în audienţă la Udrea Elena Gabriela – vicepreşedinte PDL, dar s-au exercitat resiuni să se renunţe la pretenţii”, acuză procurorii.

Potrivit referatului, Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor la dată respectivă, a încheiat contractul de licenţiere „ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului”.

„În concluzie, rezultă că, inculpatul Cocoş Dorin a pretins şi primit de la Florica Claudiu şi Pescariu Dinu Mihail suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul numitei Udrea Elena Gabriela – ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, membru al Guvernului, şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florica Claudiu încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”.

Având însă în vedere că „inculpatul Cocoş Dorin nu avea atribuţii în ceea ce priveşte încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft, nu se află în relaţii de prietenie cu alţi membrii ai Guvernului sau cu persoane din cadrul Ministerelor implicate în derularea contractului, pentru a avea posibilitatea de a-şi exercita influenţa asupra acestora” rezultă că „suspecta Udrea Elena Gabriela şi-a traficat funcţia şi influenţa la nivel guvernamental în mod direct şi indirect faţă de cumpărătorii de influenţă prin intermediul lui Dorin Cocoş şi a primit foloase necuvenite constând în suma de 9.000.000 de euro”, argumentează aceştia.

Procurorii o mai acuză pe Elena Udrea că preluarea creditului de la BRD în valoare de 3,6 milioane euro de către Alexandru Faur, „persoană din cercul relaţional al lui Gheorghe Stelian şi al lui Cocoş Dorin”, „a reprezentat doar o modalitate de ascundere a circuitului financiar şi a beneficiarului real al bunurilor, respectiv a investiţiei ce urma a se realiza pe terenul cumpărat din credit”.

„Astfel, în perioada aprilie 2013 – iunie 2013 inculpatul Cocoş Dorin, în mod direct, precum şi prin intermediul societăţii pe care o controlează – Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL, respectiv prin intermediul unor rude – Dîncu Anca (sora inculpatului Dorin Cocoş) sau apropiaţi Radu Mioara (asociat la Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SRL) a încheiat mai multe „Promisiuni bilaterale de vânzare – cumpărare a unui bun viitor¬, având ca obiect suprafeţe construite din proiectul imobiliar pe care promitentul vânzător se presupunea că îl va dezvoltă pe terenul din str. Neajlovului nr. 87 – 95 din mun. Bucureşti (teren achiziţionat din creditul BRD)”, se arată în referat.

Elena Udrea mai este acuzată și de faptul că și-ar fi încălcat „una din obligaţiile principale impuse în perioada de controlului judiciar”, „aceea de a nu comunica cu martorii şi alţi participanţi la săvârşirea faptelor în nicio modalitate”.

Însă „faptul că a formulat un denunţ cu privire la fapte de corupţie şi imediat după aceea a făcut publice faptele sesizate (dezbătând şi probele ce ar putea fi administrate), faptul că a încercat să acrediteze ideea că anumiţi participanţi la infracţiune sunt protejaţi de organele de urmărire penală, generând asupra acestora o presiune mediatică şi mai mare, creează suspiciunea rezonabilă că va încerca să realizeze înţelegeri cu părţile, să influenţeze martorii, să determine alte persoane să aibă un astfel de comportament”, spun procurorii.

Elena Udrea a ajuns miercuri, la ora 14.00, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde se judecă solicitarea DNA de arestare sa preventivă. Marți seară, Udrea a fost reținută pentru 24 de ore în dosarul Microsoft. Miercuri, procurorii au cerut arestarea preventivă.

Luni seară, Camera Deputaților a aprobat toate cererile DNA de încuviințare a începerii urmării penale, precum și de încuviințare a reținerii și arestării preventive formulate pe numele Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute” și Microsoft.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.