Prinţul William surprinde iar (foto)

Ce face Prinţul William în timp ce Kate se tratează de cancer?

Prinţul William şi fiul său cel mare, George, au fost fotografiaţi joi seară în tribunele stadionului din Birmingham, la meciul de fotbal dintre echipele Aston Villa şi Lille, în cadrul primei lor apariţii publice după anunţul făcut la sfârşitul lunii martie despre cancerul prinţesei Kate.

Relaxat şi zâmbitor, moştenitorul tronului britanic, un suporter înfocat al echipei Aston Villa, l-a adus pe stadionul Villa Park pe fiul său în vârstă de 10 ani şi a purtat un fular în culorile clubului englez, care a câştigat cu scorul de 2-1 acest meci de fotbal disputat în prima manşă a sferturilor de finală din Europa Conference League.

Prinţesa Kate, foarte populara soţie a prinţului William, a dezvăluit la sfârşitul lunii martie într-o înregistrare video că suferă de cancer, fără să precizeze natura exactă a acestuia, şi că a început o chimioterapie, precizând în acel mesaj că diagnosticul a reprezentat pentru ea „un şoc imens”.

La sfârşitul lunii martie, cuplul princiar britanic şi cei trei copii ai lor nu au participat la slujba religioasă de Paşte oficiată la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor, situat la vest de Londra, şi care a avut loc la o săptămână după anunţul făcut de prinţesa Kate.

Prinţul ar trebui să îşi reia activităţile publice după vacanţa de Paşte, odată cu revenirea la şcoală a copiilor săi – prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis.

De asemenea, Palatul Buckingham a anunţat la începutul lunii februarie că regele Charles al III-lea suferă de cancer, descoperit în urma unei operaţii de prostată care fusese realizată cu câteva zile mai devreme. Suveranul britanic urmează şi el un tratament medical, dar continuă să îşi îndeplinească unele dintre funcţiile sale oficiale şi să onoreze anumite întruniri care se desfăşoară în format restrâns.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Sa speram ca nu-si va gasi si asta vreo girafa, ca camila a gasit-o deja tac-su……[Rumburak]

  2. @Ce face omul…a gasit-o de mult, se numeste Rose Hanbury-marchiza(prietena de familie).

  3. nu aveti treaba? Este singura familie cu o ruda bolnava? Ei someaza, spre deosebire de restul femeilor si barbatilor care SI MUNCESC, merg sute de kilometri sa faca chimio etc. In Romania sotul sau sotia merge la munca pt ca fara bani nu-i trateaza nimeni. Asa ca articolul este o victimizare inutila pt o familie care trece fara grijile zilei de maine si care au acces la cea mai performanta solutie. Mai bine v-ati gandi la sutele de mii de romani cu probleme sau in Pandemie cand erau tinuti in conditii inumane ca sa ajunga la un medic sau li s-a refuzat accesul la ingrijire medicala, medicamente, calmante lipsa, etc.

  4. Si ce-ati vrea sa faca?! Sa jeleasca tot timpul? Si-a dus baietelul la meci. Si?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.