„Privilegiu de Duce”. Un primar și-a făcut drum din bani publici

Un drum proaspăt asfaltat, aproape pustiu, a ajuns în centrul unui scandal în Albota. Localnicii spun că șoseaua avantajează terenurile primarului Ion Dumitru, în timp ce alte zone ale comunei așteaptă încă asfaltul.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
„Privilegiu de Duce”. Un primar și-a făcut drum din bani publici

Un drum proaspăt asfaltat, aproape pustiu, a ajuns în centrul unui scandal în Albota. Localnicii spun că șoseaua avantajează terenurile primarului Ion Dumitru, în timp ce alte zone ale comunei așteaptă încă asfaltul.

Primarul din Albota, județul Argeș, este acuzat de localnici că a construit din bani publici un drum care duce spre terenurile sale și ale fiicei sale. Șoseaua, asfaltată în primăvara acestui an, traversează o zonă fără locuințe și se termină în apropierea unor terenuri agricole. În același timp, oamenii reclamă că în alte zone ale comunei încă există drumuri neasfaltate. Edilul Ion Dumitru respinge acuzațiile și spune că investiția a fost făcută într-o zonă care urmează să se dezvolte.

Drumul nou construit are terenuri și pădure de o parfte și de alta și se oprește în apropierea unei zone cu vegetație. În prezent, în apropiere nu există case, iar șoseaua este foarte puțin circulată, potrivit Observator News.

Primarul spune că zona va deveni rezidențială

Ion Dumitru, cunoscut în comună și sub porecla „Ducele”, conduce Primăria Albota din 1996. Întrebat despre terenurile pe care le deține în zonă, primarul a susținut că investiția are legătură cu dezvoltarea viitoare a localității.

„Deci nu am teren acolo, eu. Eu am acolo un teren, un hectar jumate. E zonă de perspectivă. E şi apă băgată. Acolo va fi o zonă rezidenţială de dezvoltare. Şi dacă întâmplător am acolo – am peste tot. Am peste tot că eu mi-am cumpărat terenuri la Revoluţie”, a spus Ion Dumitru, primarul din Albota.

Potrivit declarației sale de avere, Ion Dumitru are cinci terenuri agricole, cu o suprafață totală de aproximativ 41.000 de metri pătrați. Edilul mai declară trei terenuri forestiere, care însumează peste 18.000 de metri pătrați, și două terenuri intravilane de aproximativ 15.000 de metri pătrați. Acesta mai deține un apartament de vacanță în Năvodari și are aproape 500.000 de lei în conturi.

Primarul este și pasionat de vânătoare. Acesta a publicat în trecut fotografii făcute în timpul unui safari în Africa, inclusiv alături de o antilopă împușcată.

Localnicii reclamă lipsa asfaltului în alte sate

În timp ce noul drum a fost asfaltat, locuitorii comunei spun că există zone unde infrastructura lipsește. Un exemplu invocat este satul Frătești. Întrebat despre lipsa asfaltului din localitate, primarul a răspuns: „Nici nu trebuie să fie”.

Mai mulți localnici au sesizat DNA în legătură cu drumul construit în apropierea proprietăților edilului. Ion Dumitru spune că nu este îngrijorat de sesizare și susține că a mai fost reclamat de numeroase ori.

„Eu am 37 de reclamaţii penale. Nu se va adeveri niciuna”, spune primarul din Albota.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.