Procurorul General s-a ascuns sub „fustele” Liei Savonea. De ce-l mai plătim?

Ce a spus fostul procuror DNA Laura Deriuș la consultările cu președintele Nicușor Dan nu este o simplă opinie, o frustrare personală sau o dispută profesională. Este o mărturie de o gravitate extremă despre sabotarea unei anchete penale. Într-un stat de drept funcțional, după o asemenea declarație, Parchetul General trebuia să iasă în față, nu să se facă mic și invizibil.

Laura Deriuș, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, a descris un mecanism brutal și cinic prin care un dosar de corupție pe care îl investiga personal a fost blocat de șefii săi direcți. Un dosar în care existau probe, în care un judecător de drepturi și libertăți a emis mandate de percheziție în aceeași zi în care acestea au fost solicitate și în care, în ciuda tuturor evidențelor privind săvârșirea unor infracțiuni, conducerea DNA a tras frâna de mână.

Nu vorbim despre o suspiciune vagă. Laura Deriuș a precizat explicit că știa de anumite legături între persoanele pe care le ancheta și procurorul-șef al DNA, Marius Voineag. Mai mult, ea a dezvăluit existența unui ordin intern dat de Voineag, prin care procurorii erau obligați să îi trimită solicitările de mandate. Un mijloc prin care șeful DNA controla dosarele în lucru încă din fază incipientă.

Ulterior, presa a scris că dosarul îl viza pe Mircea Minea, primarul liberal din Chiajna, personaj cu un traseu politic sinuos și cu legături solide în zona de putere. Același Mircea Minea despre care RISE Project a scris că a făcut afaceri imobiliare cu Mihai Savonea, soțul Liei Savonea, actuala șefă a Înaltei Curți. Contextul devine, astfel, exploziv.

Acuzații grave

Relatarea Laurei Deriuș este devastatoare pentru orice pretenție de independență a DNA. Ordonanțe ținute „la sertar” zile întregi, fără explicații. Un șef de secție iritat de insistențele procurorului de caz. Mandate obținute în absența temporară a șefului de secție. Mandate validate de judecător, care constată existența faptei, a probelor și chiar „specializarea” suspecților. Și, în final, refuzul punerii lor în executare. Urmat de chemări „la ordine”, în care procurorul Deriuș și polițiștii de caz s-au simțit intimidați. Aici nu mai vorbim de management defectuos, ci de blocarea unei anchete penale.

Rolul Parchetului General este fără echivoc. Secția care investighează infracțiunile comise de magistrați trebuia să se autosesizeze. Obligatoriu. Codul de procedură penală nu lasă loc de interpretări: atunci când apar indicii privind săvârșirea unei infracțiuni, organul judiciar se sesizează din oficiu. Aici vorbim despre o declarație publică, asumată, făcută de un magistrat, într-un cadru instituțional oficial de cel mai înalt rang: Președinția României.

Posibile infracțiuni

În mod normal, Parchetul General trebuia să deschidă un dosar penal in rem, să verifice toate actele, să analizeze corespondența internă dintre procurorii DNA și să audieze procurorul de caz, polițiștii și șefii lor ierarhici. Altfel spus, să clarifice motivele pentru care mandate legale au fost blocate.

Juridic vorbind, faptele descrise de Laura Deriuș sunt de o gravitate extremă. Refuzul nejustificat de a pune în executare mandate de percheziție poate însemna abuz în serviciu. Dacă scopul a fost protejarea suspecților, discutăm despre favorizarea făptuitorului. Dacă vorbim despre un dosar de corupție ținut în loc tocmai pentru a-i salva pe cei vizați, apare inclusiv ipoteza complicității. Iar presiunile descrise pot îmbrăca forma unor constrângeri ilegale exercitate asupra procurorului de caz.

Sigur, nu orice refuz ierarhic este infracțiune. Dar aici nu avem un refuz motivat, scris, argumentat juridic. Avem tergiversare, lipsă de explicații, decizii luate în umbră și presiuni directe. Exact ceea ce nu ar trebui să existe într-un parchet care se pretinde anticorupție.

Și atunci ajungem la întrebarea inevitabilă: de ce îl mai plătim pe Alex Florența, Procurorul General al României, doar cu numele? Ce face el, concret, în timp ce procurori fac astfel de mărturii publice despre mizeria din interiorul sistemului de justiție? Care este utilitatea lui într-un sistem în care dosarele sensibile sunt îngropate sub preș, iar procurorii care încearcă să-și facă treaba sunt intimidați?

Răspunsul pare evident: Alex Florența este un executant docil într-un sistem juridic putred, controlat cu mână de fier de Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ascuns sub „fustele” doamnei Savonea, Alex Florența nu poate fi un garant al respectării legalității, motiv pentru care trebuie să plece.