Prețul solicitat de proprietari pentru garsonierele și apartamentele cu două camere a înregistrat o ușoară creștere în luna iunie, față de luna precedentă, pe fondul deblocării programului Prima Casă, potrivit unei monitorizări realizate de Anunțuriparticulari.ro.
Prețul mediu solicitat pentru o garsonieră a fost de 37.500 de euro, cu 2% mai mult față de luna mai. Aceeasi situație se observă și în cazul apartamentelor cu două camere, unde s-a înregistrat o creștere de 1% față de luna anterioară. Cu toate acestea, o analiză pentru primele șase luni ale anului 2011 arată o ușoară scădere față de cotațiile din decembrie 2010, dar aproape nesemnificativă de 1-2%, tendința fiind de stabilizare a prețurilor, potrivit Anunțuriparticulari.ro.
În cazul apartamentelor de trei camere s-a înregistrat un preț mediu de 80.000 de euro, fiind în scădere cu 3% în ultimele 6 luni și cu doar 7% față de acum 12 luni. Și apartamentele de patru camere se află pe un trend descendent. În ultimele 12 luni, prețul mediu solicitat a scăzut cu 7%, de la 112.000 de euro în iunie 2010, la 104.000 în iunie 2011.
În iunie 2011, pe întreg segmentul de apartamente din București, au fost scoase la vanzare 2.577 de unități. Cele mai multe oferte s-au înregistrat pe segmentul apartamentelor cu două camere, ajungând la 1.036 oferte. Acestea au fost urmate ca număr de apartamentele cu trei camere, unde s-au înregistrat 769 de oferte. Numărul garsonierelor scoase spre vânzare a fost de 512, iar cel al apartamentelor cu patru camere, de 260.