Protest cu zeci de mii de participanţi la Minsk

Zeci de mii de protestatari s-au adunat, duminică după-amiază, în centrul oraşului Minsk, menţinând presiunile asupra regimului Aleksandr Lukaşenko, acuzat de fraudarea scrutinului prezidenţial, informează agenţia Reuters.

Cel puţin zece manifestanţi au fost reţinuţi de forţele de ordine, au declarat surse din cadrul Poliţiei citate de agenţia Tass.

În cursul protestelor de sâmbătă, la care au participat aproximativ 2.000 de simpatizanţi ai opoziţiei, au fost reţinuţi circa 300 de protestatari, conform site-ului Tagesschau.de.

În paralel cu protestele organizate de opoziţie, hackeri anonimi au sustras şi au făcut publice datele de 1.000 de agenţi de poliţie, ca reacţie la acţiunile de reprimare în care au fost arestate mii de persoane.

Autorităţile de la Minsk au avertizat că îi vor depista şi îi vor aresta pe cei responsabili de atacurile cibernetice.
Proteste masive au loc în Belarus faţă de realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Opoziţia acuză că scrutinul prezidenţial desfăşurat pe 9 august a fost fraudat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. … ca sa citez un clasic (din pacate, inca) in viata … Ce sa-i faci domne, asa au gasit unii un mod placut de a-si petrece duminica seara ! Mai ales cind nu si-au mai platit curentul de trei luni si nu mai au televizor …

  2. „Lasati-i sa fiarba in sucul propriu !” Baiete,ce se intampla acolo nu e gluma. Dar daca vrei sa fii cinic, trage o fuga la minsk si intreaba protestatarii cat e curentul la ei.Javra comunista si cretina.Progresul asa vine talamba,protestand impotriva unor inapoiati ca Lucaca senco

  3. „Lasati-i sa fiarba in sucul propriu !” hahahahaha , fiertii in suc propriu si-au daramat statuile eroilor nationali, Columb descoperitorul , Jefferson parinte al natiunii amer, George Washington primul presedinte, general Lee, Churchill. MUAHAHAHAHAHHAHAH

  4. Chiar nu mai exista alt securist scarbos in Bialarusia sa ia locul lui Lucashenko???
    Omu asta tzine de scaun ca si cum ar avea multe crime ascunse.

  5. si ei pesedeii lor. A inceput sa le fuga pamantul de sub picioare, la toti!

  6. @Au
    Si PeSeDei, dar si #progresisti terfelisti care se tavalesc pe strada pentru niste maruntis…
    Abia au votat, ce nu le convine „spontan la ordin” ? Daca alegerile au fost fraudate, nu stiau dinainte cu cine au de a face ? Iuropa stia ca urmeaza alegeri si ca exista riscul ďe a fi fraudate ? … Stia, sau daca nu au facut NIMIC inainte de vot, inseamna ca de fapt NU exista acest risc !
    Reteta e aceeasi ca-n Romanica, Ucraina si alte „primaveri” arabe: o banda de #progresisti poate destabiliza o tara pentru niste maruntis #occidental sau #oriental.
    Democratii consolidate, parlament, vointa majoritatii, etc sunt povesti de adormit copiii in noua ordine mondiala #progresista !

  7. totusi, unde sunt milioanele de sustinatori ai satrapului Lukasenko ? la 80% din voturi macar acolo 50 de autobuze trebuiau sa apara.
    se pare ca KGB-istii sovietici au nevoie de training la Dragnea.

  8. Nu sint zeci de mii, nu este protest fata de ilegalitati ci dimpotriva, este chemare la distrugerea suveranitatii si a statului si promovarea homosexualitatii „pe toate gardurile” – rabeliune globalista.
    Nu e stat comunist. Este deja semnificativ rupt de marxism! – asta este principalul motiv al agresiunii externe, a manevrarii internaute si mediatice pentru a fi „daramat”.
    Sustinatori lui Lukashenko nu vor lupte de strada, au incredere in fortele legale care asigura ordinea publica.

  9. soooorrrooossssss / fmi / oms !! cine nu se inchina la COVRIG va avea „turbulente” in regiune. cine nu arata „grija fata de cetateni” arestandu-i in numele „sanatatii” si ucigandu-i prin lipsa spitalelor sau chinuind copiii si imbolnavindu-i prin imbotntare, NU VA MAI PUPA IMPRUMUTURI DE LA FMI ! D-AIA L-AU UCIS PE CEAUSESCU, CA ACHITASE DATORIA EXTERNA HA! SECURIMEA VANDUTA L-A „DAT” PE DICTATOR PENTRU HOTIE SI CRIMA IMPOTRIVA ROMANIEI PENTRU 30 DE ANI! CEAUSESCU ERA UN DICTATOR, DAR A IUBIT ROMANIA. CINE A PUS ACUM LABA PE ROMANIA VREA SA O DISTRUGA, IAR PE NOI SA NE NIMICEASCA. TREZITI-VA FRATILOR ODATA !

  10. Observ ca onanistii #hashtagisti de la USR inca mai debiteaza aceleasi lozinci rasuflate despre KGB si sovieti. Trebuie sa ai probleme serioase la mansarda daca in 2020 tu inca mai ai iluzia ca exista KGB si sovieti.

    Cat despre Belarus, se vede clar ca Belarus nu e ca Ucraina. Lumea in Belarus nu-si vinde tara si viitorul pentru prajituri si fursecuri mucegaite. Cateva mii de descreierati intr-o tara de 10 milioane de locuitori nu reprezinta nimic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.