Protestele fermierilor și transportatorilor, la Senat. Au fost dispute între reprezentanţii grupurilor parlamentare din Senat, în plenul întrunit în sesiune extraordinară pentru a discuta ordonanţele de urgenţă privind marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice. Senatorul USR Ştefan Pălărie a solicitat alocarea a 30 de minute pentru dezbaterea problemelor cu care se confruntă protestatarii.
„Eu cred că acum, când toate privirile sunt aţintite asupra Senatului, să nu facem doar un exerciţiu de imagine informând Senatul că sunt ordonanţe pe ordinea de zi, ci şi să dezbatem în mod real aceste probleme. În felul acesta, putem să arătăm fermierilor că Parlamentul chiar înţelege, poate nu toţi, dar anumite partide chiar înţeleg problemele fermierilor şi doresc să vină cu soluţii. Altminteri, e doar de la Guvern un praf în ochi, o clamare mincinoasă că există deschidere către dialog. Vă solicit, domnule preşedinte, să supunem la vot suplimentarea ordinii de zi cu un timp de 30 de minute de dezbatere a acestor probleme”, a susţinut Pălărie.
Deşi solicitarea senatorului USR a fost respinsă de preşedintele de şedinţă, senatorul Sorin Cîmpeanu, pe motiv că regulamentul Senatului nu permite acest lucru, liderul grupului parlamentar PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, a afirmat că protestele sunt „îndreptăţite”, iar Guvernul „face ce e de făcut” pentru fermieri, dovadă fiind negocierile purtate.
„Ministrul Agriculturii şi Guvernul au fost permanent în negocieri. Ceea ce contează cu adevărat sunt dorinţele legitime şi suntem primii care am spus că protestele sunt îndreptăţite pe cererile legitime pe care le-au formulat. Într-adevăr, ar fi fost mult mai uşor şi resurse corespunzătoare, dacă am fi avut acel miliard plus TVA, pe care colegii l-au dat, nesolicitat, pentru vaccinuri. În rest, vă asigurăm şi îi asigurăm şi pe distinşii fermieri că sunt o prioritate pentru Guvernul României”, a afirmat Romaşcanu.
Liderul grupului parlamentar liberal, senatorul Daniel Fenechiu, a spus că sarcina politicienilor, pe fondul nemulţumirilor protestatarilor, este aceea de a le analiza şi a le soluţiona pe acelea „care pot fi rezolvate”, în schimb, a criticat cererea USR, susţinând că nu doreşte altceva decât să politizeze şedinţa Senatului.
„Acest lucru în momentul de faţă se întâmplă, ministerele de linie care sunt implicate în analiza solicitărilor protestatarilor, şi mă refer aici la Ministerul de Finanţe, la Ministerul Agriculturii, la Ministerul Transporturilor, la alte ministere pentru că, din câte constatăm, numărul revendicărilor creşte. Niciodată PNL nu s-a opus unei discuţii serioase, legate de probleme cu care se confruntă România, societatea românească. Însă, în momentul de faţă, suntem în faţa unei cereri care nu face nimic altceva decât să politizeze o şedinţă a Senatului”, a punctat Fenechiu.
La rândul său, senatoarea Diana Şoşoacă a avut un schimb acid de replici cu reprezentanţii PSD.
VIDEO
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a fost informat cu privire la ordonanţele de urgenţă adoptate de Guvern pe 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară, referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice.
Decizia de convocare a sesiunii extraordinare a fost semnată, pe 19 ianuarie, de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă.
După informarea din plen, OUG 2/2024 privind marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi OUG 1/2024 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri.
OUG 1/2024 vizează echivalarea permisului categoria B cu permisul Tr1, categorie nou introdusă, care va permite conducerea tractoarelor agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice. De asemenea, se prevede înscrierea echivalării categoriilor B şi Tr cu categoria Tr1 în permisul de conducere pentru noile emisiuni, dar nu mai devreme de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, fără examinare de către autoritatea competentă.
OUG 2/2024 amână, până la 1 iunie 2024, punerea în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen. Până la acea dată, va putea fi utilizat, în continuare, marcatorul Solvent Yellow 124 pentru marcarea motorinei, păcurei şi produselor asimilate acesteia din punctul de vedere al nivelului accizelor.
Modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este necesară având în vedere imposibilitatea conformării, după data de 18 ianuarie 2024, la cerinţele Deciziei Comisiei Europene de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen, prin înlocuirea actualei substanţe folosite pentru marcarea motorinei utilizate şi care beneficiază de scutirea plăţii accizei, respectiv Solvent Yellow 124, cu noul Euromarcator, cu denumirea comercială ACCUTRACE PLUS. Pentru egalitate de tratament, aceeaşi măsură a fost instituită şi pentru păcură şi produsele energetice asimilate acesteia din punctul de vedere al accizelor, se arată în expunerea de motive a ordonanţei.
Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.
Guvernul de ar face ce este de facut pentru fermieri ar fi sa interzica cerealele ukrane neconforme. Dar ei din contra au eliberat vama Siret cu arcanu sa permita injosirea si desconsiderarea noastra ca natie. Mai mult ne baga pe gat produsele lor toxice de care nici nu mai stii cum sa te feresti. Oare painea este din grau romanesc? Ma indoiesc ca ar fi asa. Brutarii, procesatorii si comerciantii vor doar sa castige, nu-i doare burta de romani. Painea nu s-a ieftinit ca este graul ukran 50 bani. Din contra se fac ca ploua. Ajutam UA si distrugem ce a mai ramas de distrus in tara asta. Sa ajutam dar cu o limita. Sa primeze siguranta romanului. Ei ce ne-au oferit si ne ofera? Dispret. De atat sunt capabili
Și unde au fost „behăielile”, că nu văzui ?