Provocarea părinților. „Am stat aici de m-au uitat sfinții”

A  fost prima zi de înscriere a copiilor la creșe și grădinițe. Părinții au la dispoziție o săptămână să depună cererile, dar  unii dintre ei s-au așezat la rând încă de duminică seară. Preșcolarii vor fi admiși în ordinea inversă a vârstei. Potrivit Ministerului Educației, nu se aplică regula primului venit. 

În Popești-Leordeni, zeci de oameni s-au așezat la rând încă de duminică seară pentru a-și înscrie copiii la cele trei grădinițe din oraș. Cei care au venit luni dimineață erau deja cu numărul 70 pe listă și n-au reușit să depună documentele.

„Mi-am luat de la serviciu o oră că întârzii și am stat aici de m-au uitat sfinții, mă dor picioarele, n-am băut apă”, s-a plâns un părinte, citat de Știrile Pro TV.

 

Părinții revoltați s-au plâns și că există o singură persoană care introduce datele în calculator.

 

La Cluj, zeci de oameni au stat și opt ore în fața instituției să fie siguri că prind un loc. Cei care n-au avut cu cine să lase copiii,  i-au luat cu ei.

În perioada 27 mai – 14 iunie  are loc prima etapă a înscrierilor. A doua etapă se desfășoară între 17 iunie și 5 iulie, apoi se va face o departajare în cazul unităților care au primit cereri de înscriere peste numărul locurilor disponibile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Se vorbeste de scaderea NATALITATII se vorbeste ca in nu stiu cati ani vom fi mult mai putini. STATUL incompetent si inconstient, pt ca intr-o zi si pensionarii speciali vor avea nevoie ca pensiile de zeci de mii de lei sa le fie platite cineva va trebui sa munceasca, iar degeaba vor avea conturile pline daca nu vor mai fi tineri care sa ofere servicii, medicale, turistice sau simplu de manipulare a produselor intr-un magazin chir si virtual, tot cineva incarca si altcineva distribuie.

    STATUL AR TREBUI SA DEA LEGI PT INCURAJAREA NATALITATII PRIN ACCES LA CRESE GRADINITA SCOALA. ASIGURAREA UNOR CONDITII SUPLIMENTARE PT MAMA SI COPIL…

  2. „A doua etapă se desfășoară între 17 iunie și 5 iulie, apoi se va face o departajare în cazul unităților care au primit cereri de înscriere peste numărul locurilor disponibile.”
    Moment in care intra in functiune aparatura performanta: cine are spagometrul bine rodat are sanse sa se numere printre fericitii care isi lasa copiii de mici sa fie spalati pe creier de sistem.
    Daca nu merge cu aparatura performanta, se trece la unelte. Cea mai importanta unealta este, ca pe vremuri, pila.

  3. Se imputineaza romanii? Si care-i problema? Asuce „statul” o liota de asiatici, aia se-nmultesc precum iepurii, ei vor invata romaneste si…vom avea din nou „romani”. Iaca!!!

  4. sa incerce la Bragadiru….

    (ar trebui sa-i bage direct la facultate
    macar sa intre in viatza cu Dreptu)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.