Puterea politică a ciumei 

Viitoarele alegeri parlamentare vor avea loc după graficul stabilit, indiferent de evoluțiile situației sanitare. Sistemul nostrul public este unul lipsit resorturile integrității morale și responsabilitații integrate. Este un moment de criză pe care participanții  la alegeri îl exploatează într-o contradicție totală cu însuși obiectivul alegerilor, umbrit în totalitate. Urmând exemplul Franței, și mai nou al SUA, Guvernul Orban și clasa politică își pun agenda electorală deasupra siguranței publice. In fond, nu atât programarea alegerilor într-o perioadă supusă unuor proceduri speciale, ar fi problema de fapt, ci anarhia publică declanșată implicit, în sensul  neîncrederii în măsurile coercitive.

Funcționând într-un fel de interimant, al deresponsabilizării, Guvernul nu gestionează criza din sănătate, preferând să o plaseze în sarcina constatatorilor. In varianta Guvernului, lupta cu epidemia este una împotriva cetățenilor români, atât de neglijentă și ineptă îi este atitudinea. Adăugat crizei  economice, ce își lărgește aria de cuprindere locală și europeneană, un asemenea mod de eludare pune în dificultate absolută nu sistemul public, dar și funcționarea tarabelor în piață.

Amânarea alegerilor ar fi fost obligatorie fie și  ca măsură în consecința obligațiilor impuse până acum. A vota pe un fond de teroare internă și internațională, într-o expunere mediatică destabilizantă până dincolo de absurd, este un risc generator de totalitarism în căutarea legitimării. Criza din sănătate este plasată tot mai mult în alte direcții, dovadă că propaganda specifică și-a stabilit comandamentele. Nici ministerul de resort, nici Guvernul nu se mai află în prima linie, de parcă epidemia ar fi exterminat aceste entități iar soluțiile sunt lăsate exclusiv pe seama medicilor care, epuizați, uzați de  o administrație  incalificabilă sunt deja transformați în responsabili.

Vina Guvernului în gestionarea crizei epidemice este o realitate. Insă Parlamentul, parlamentarii au o vină de netrecut, obturând orice perspectivă. In această perioadă critică era și este nevoie de o revizuire legislativă, de legi noi care să dinamizeze reacția instituțională în plan general. In aceste condiții, de ce atâta grabă pentru alegeri într-un teritoriu asediat? Pentru un supliment de legitimitate a unor abuzuri care altminteri încă nu se pot desfășura în toată gravitatea lor?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Ioan Vieru 1329 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Aceeasi matca „ciuma rosie” si nu numai, exista in orice tara inclusiv sua. Totala convingere ca oricine ar fi in guvern, s-a demonstrat in cei 30 ani, niciunii nu vor face ceva bun pentru acest popor roman, si asta din cauza porcariilor din tratatele si intelegerile anilor 2000-2004. Ma uit pe tv si vad masinile politiei din sua in Romania, de ce? Cumva asta e primul semnal ca acest taram va fi acoperit de strainezii sua si natiunea romana trebuie sa dispara?!

  2. BOICOTATI ! BOICOTATI ! BOICOTATI ! Macar asa se va sti clar, de la inceput ca, chiar daca un partid are 60% sa zicem voturi dar la vot s-a deplasat doar jumatate din electorat, cu un procent REAL deci de vot de doar 30%, acest partid e ILEGITIM si in nici un caz nu va avea dreptul sa-si faca de cap cu acest procent !

  3. Numai un stat mizer,o tara cazuta de pe harta ar amana niste alegeri la termen,din cauza unei epidemii!Masurile stricte luate sunt sa nu colapseze Sistemul sanitar,nepregatit de pandemie,nu sistemul politic,nu are nimic in comun una cu alta!Si asa voteaza 45-50% din cei cu drept de vot,ce sa mai vorbim,iar domnul Vieru nu scade din cei infectati cei care s-au facut bine,deci manipuleaza..S-a votat peste tot in Africa,in Europa ,pe unde era pandemia,fara greturi si Romania cea Stricata trebuie sa le amane?
    Vorbesc strict de SUA ,in care de la gripa banala,sezoniera mor cca 40-60 mii de americani cu comorbiditati,anual!Epidemia de COVID e mai grea,si totusi americanii au cerut sa voteze si a fost cea mai mare participare din ultima suta de ani!
    Lasati-o balta cu eternizarea PSD ALDE si PRO Romania in parlament,ne facem de ras ca tara!

  4. Cand de criza se ocupa, doar, Grupul Imbecil de Comunicare,ministerul si loazele Guvernului devenind simpli spectatori, cu masca pe figura si buzunarele doldora de bani, răspunsul nu poate fi decat unul. Mergeți la vot. Mergeți sa-l confirmați pe Sica prim ministru. O sa va cânte din mandolina doine si cântece de jale.
    Ps. Interesant e ca-n opinia, unei bune părți a, electoratului nu apare in aceasta ecuație USR. Slugile neomarxiste sunt la guvernare, dar tac precum rahatul in iarba, pentru a iesi din peisajul puterii. Și ei si PMP si pnl sint la fel de vinovati în gestionarea dezastruoasă a crizei din sănătate.
    Ps.1. Loazele astea n-au auzit de responsabilitate. Pentru ei a fi responsabil e similar cu Rareș, adică zero barat. Hoții din USR, dupa ce au furat la drumul mare, se prezintă în fața alegătorilor cu lozinca : fără penali in functii publice”. Incapabilii si iresponsabii din pnl, ii fac responsabil de gestionarea crizei pe cei din psd, si-n acest sens au montat o regie in care la loc de frunte sunt : ziaristii, postacii, Jhoannys Deep Candida, informatori din școli, multinaționale, spitale, etc.
    Ps. In toate instituțiile de stat, de ani buni, au fost reactivati toti informatori securității din perioada comunistă. Dimineata lanseaza, toti, dar absolut toti, aceeași poveste, pe care sunt convins ca au primit-o prin sms. Toti suntsimpatizanti pnl, USR, PMP si fost fani ai betivului iar acum ai alogenului transgender. Triste vremuri am ajuns să trăim. Ne doare enorm sa vedem ca am iesit in strada la revolutie pentru că acum sa-i vedem pe securisti, antinationali, iresponsabili, idioti, lgbtq-isti, impotenți, cacaciosi cum au confiscat toata puterea, pășind cu obrăznicie cu steagul rosu, secerea si ciocanul în mâini pestele visele noastre de libertate si dreptate socială.

  5. Si trist e faptul v-o fac in ropotele de aplauze ale majorității cetățenilor, a căror principala preocupare pare a fi masca pe fata, creier si realitate.

  6. CORECT ! Cu o singura observatie si rugaminte, daca acestea sint permise : nu mai vorbi de „revolutie” (?!?), ca ne rid si curcile !

  7. Graficul stabilit, indiferent de evoluțiile situației sanitare,este stabilit unilateral,diktatorial de un „presedinte” alogen si nepasator,subminand atributia Parlamentului de a stabili dat alegerilor,din dorinta fanatica de a cumula, ca Ceuaasescu-parlamentul,guvernul,justitia adica cele puteri separate,cumuland astfel puterea in mainile sale si ale grupului antiromanesc,antinational,globalisto-progresist.Deja guvernorul ii apartine prin inlaturarea celui precedent,uzand de lupta d eguerilla si hartuire,ilegalitati,intimidare,presiuni;puterea judecatoreasca este aproape anihilata si prin „noul”Parlament va trece desf.SIIJ ,iar „noul”parlament nu va fi decat o remorca hodorogita a sa,a lui Soros si a celor 100 d eonguri mancatoare de bani publici ,nihiliste,anturomanesti si gata oricand s aprovoace „maidanul”.
    Acum cateva zile Robert Cazanciuk,cel care „n-a vazut bine spargerea arhivei SIPA de MAcovei,din cauza becului d epe hol”,a ramas supracoperit d epe urma acoperitului Ponta,a anuntat ca nu exista qvorum pt. a se da Legea stabilirii datei alegerilor,absentand bravii parlamentari,dl Ciolacu si psd fiind absentii de serviciu.!Terorismul sanitar este in crescendo,pe un fond de masuri haotice,un simulacru si „protocoale de caz si cazuri”.Se raporteaza de fapt nr.de decese alipite „pandemiei” care in mod normal au loc si in absenta acesteia, dar de natura sa alimenteze isteria,comorbiditatile fiind statistica falsa ,dar „salvatoare” pentru fariseii speculanti ce se imbogatesc din fonduri si imprumuturi publice,subventionand fundamentalistii occidentali.Ar fi bine sa realizam ca un partid neliberalist -progresis-sorosist-globalist ce vrea o politica de partid monocolor-al lui Iohannis ,este un dezastru si prin vot sa impiedicam DIKTATURA LA NOUA FRAUDA CE SE ARATA LA ORIZONT.

  8. Oile se mulg de lapte cand vrea CioBANU’! La fel e si cu votu’ la romani… cand vrea Presedintele! BANUe KKLAR !? Trebuie luate decizii importante…. care nu se pot lua inainte de alegeri: vanzari…, insfacari…, privatizari…,… ca daca se prinde ‘boboru’… voteaza ‘ciuma rosie’ cu 60% la Parlamentare si au sfeclit-o pe maneca galbejii…. Inca ceva… daca tot se aminteste atata de ‘ciuma rosie’… nu se poate ca, pentru mai multa coloare… sa mai schimbati…incercati si variante precum ‘lepra galbena’, ‘raia portocalie’ ‘marele fonfleu’…. Fiti mai imaginativi… ce dragcu! Mana intinsa care nu spune o poveste… nu primeste… pomana!

  9. @ileana cum am putea opri infiintarea dictaturii iohanisto-pnlista? Tu zici ca prin vot??? Nu ai vazut ce se intampla cu voturile, se fura cu sacii si cu tableta sts. Chiar daca apar probe indubitabile (vezi filmul cu furtul de saci cu voturi) justitia româna e si oarbābsi surda si valideazā hotii si hotia!

  10. SA SPERAM CA ROMANII ISI VOR DA SEAMA in sfarsit de acest fapt clar ca lumina ochilor , ca Iohanis este un mercenar jalnic pus in functie de „altii” cu interese antiromanesti si este sprijinit din interior de acolitii sai marionete pnl/usr !!!!
    Printre argumente in acest sens este si faptul ca iohanis de 6 ani de cand este in functie nu a facut nimic bun pentru Romania, si-a impus doar in mod agresiv intentiile aberante in interesul „altora” , de ex. a impus alocarea a 2% din PIB pt. inarmare , procent asa mare nu-l au nici tarile dezvoltate , si cheltuirea in ultimul an a miliarde de euro pt. cumpararea de armament si rachete depasite, din exterior , ce nu ne erau necesare !!!!!!!!!

  11. @Joe Bidon
    ARTICOLUL 84
    (1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
    Fostul pres.de PNL -Iohannis indeplineste public functia de SEF al PNL,in continuare, dovada activitatea sa publica,declaratiile si politica manifesta,incalcand Constitutia.A instituit un regim politic in care institutiile nu mai sunt capabile sa-l controleze,conduce fortat Romania cu grupul sau neopenelist , neomarxist progresist sorosist.Impreuna cu Orban Sica,ataca Parlamentul forul ssuprem reprezentativ si legislativ ,CCR,Avocatul poporului,ataca Opozitia ,PSD practic nu o recunoaste,o demonizeaza non stop-caracteristic diktaturii.Incalcarea dr.si libertatilor fundamentale,exercitand un terorism sanitar gol de masuri de securitate medicala si protectie a sanatatii romanilor,falsificand rezultatele covid.Aflat in varful d e putere arogate fara drept,submineaza cele 3 puteri care au devenit un amalgam distrus de el,sustinut securitatea aservita lui personal si nu Statului de drept democratic si social asa cum sunt obligati.Doar fortele pozitive,politicienii tuturor partidelor din opozitie ,nationalisti si patrioti,pot forma o Opozitie adevarata,un zid fata de asaltul sau personal prin care coruptia,subminarea statului,distrugerea ec.si a poporului roman au devenit „politica”sa dictatoriala.BEC si APElectorala ,sustin Ilegal dictatura regimului diktatorului Iohannis in care NU există alegeri libere-grava complicitate a TRADATORILOR Constitutiei.Nu putem admite PAsivi,HOTIA ,MANIPULAREA,INSELACIUNEA ,nu putem deveni COMPLICI LA DISTRUGEREA NOASTRA,LA SCLAVIE.

  12. Pe fondul pandemiei, actualul Parlament ar trebui să se mențină încă 6-12 luni !
    Abia după aceea s-ar putea discuta despre alegeri !Dacă ,binențeles , situația va permite acest lucru !
    Sper ca PSD să aibă amabilitatea să fie de acord cu această amânare !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.