Putin face cu Lenin şi Stalin o triadă istorică

„Agresiunea militară a Rusiei în Ucraina” reprezintă „o adevărată ameninţare la adresa securităţii euroatlantice” (Patrick Auroy, asistent al Secretarului General NATO)

Politica expansionistă promovată cu sârg de actualul lider de la Kremlin ne face să simţim fiori din ce în ce mai reci pe şira spinării. Nu pentru că o istorie întreagă nu ne-ar fi obişnuit o dată pentru totdeauna cu expansionismul rusesc din străvechile vremi ale ţarismului. Acesta a fost dus pe cele mai înalte culmi în perioada sovietică de Stalin şi ucenicii săi, mai cuminţi totuşi decât el, oricum mai rezervaţi, Hrusciov şi Brejnev. Dar lecţiile „Tătucului” sunt preluate şi puse în practică ad litteram, deşi la scară mult redusă deocamdată, de proaspătul învăţăcel Vladimir Putin, al cărui nume pare sortit, prin chiar sonoritatea lui, să marcheze o triadă o ororilor: Lenin, Stalin, Putin…

N-ar fi lipsit de interes să zăbovim câte puţin asupra fiecăruia, pentru a vedea ce îi uneşte, dar şi ce, eventual, îi desparte.

Lenin s-a făcut remarcat prin „deviaţionismul” (termen drag dictatorilor bolşevici, când se referea la ideologie) sexual, cunoscută fiind homosexualitatea prost ascunsă, cel puţin pentru posteritate, a idolului tuturor iubitorilor secerii şi ciocanului. Om fără scrupule, şi-a pus nu numai dosul la bătaie, ci ţara întreagă, în plin război mondial, făcând jocul Germaniei, ţară mai imperialistă pe-atunci ca oricare alta, prin scoaterea Rusiei din conflagraţie şi lăsarea de izbelişte a foştilor aliaţi. Cruzimea patologică cu care şi-a eliminat adversarii, indiferent de numărul şi „vinovăţia” lor, şi-a găsit expresia desăvârşită în asasinarea ţarului şi a familiei sale, formată din femei şi copii. Punând în aplicare, pentru prima dată în lume, delirantele învăţături despre lupta de clasă ale cuplului Marx-Engels – evidenţiat printre altele şi prin îndemnul la exterminare a românilor, ca popor –, Lenin a dovedit nu numai că nu are niciun Dumnezeu, dar nici măcar vreun principiu moral după care să se călăuzească. Pretins filozof, a eliminat de peste tot kantiana „lege morală”, promovând doar sângeroasa lege a junglei, şi nu de la individ la individ, ci de la o clasă la alta. Adică o jumătate din societatea umană trebuia neapărat să lichideze cealaltă jumătate, cel puţin în prima fază a încleştării respective, pe viaţă şi pe moarte. Aceasta a fost aşa-zisa revoluţie bolşevică şi ideologia ei, una esenţial criminală. Bolnav de sifilis – doar pentru că SIDA nu se inventase încă –, primul Vladimir (o altă coincidenţă cu ultimul, cel de acum!) a coborât repede la fratele său Scaraoschi (un nume de rezonanţe ruseşti), nu înainte de a-şi preveni stafful cu privire la înclinaţiile bestiale ale lui Stalin. Gest inutil, având în vedere că, în lipsa acestora, bolşevismul se autodizolva.

Mai puţin filozof şi ideolog decât Lenin, Stalin i-a continuat totuşi opera, remarcându-se pentru început tocmai prin politica de amplificare a asasinatelor în masă. Dacă „roşiii” lui Lenin s-au războit esenţialmente cu armatele „albilor”, totul încadrându-se în sfera războiului civil, nefiind vorba de vreo premieră istorică, activiştii lui Stalin şi-au îndreptat acţiunea împotriva tuturor membrilor societăţii, etichetaţi sau nu ca duşmani de clasă. Primele experimente au fost făcute asupra ucrainenilor, care au fost ucişi prin înfometare voită, în număr de aproximativ 6 milioane, în anii ’30 ai secolului trecut. Pe când lovitura împotriva lor – chiar dacă nu ruşi, cetăţeni, totuşi, ai Uniunii Sovietice – a fost una directă, o alta, insidioasă, deşi la fel de eficientă, a fost dată împotriva tuturor celorlalţi, indiferent de rasă sau etnie, prin NKVD şi apoi KGB, două nume ale Securităţii sovietice. Oamenii erau arestaţi, răpiţi, încarceraţi şi asasinaţi fără vreo vină, fără să aibă parte de vreun proces, măcar formal, în urma unei simple dispoziţii venite „de sus”, acolo unde trona marele şi atotputernicul Stalin. Au fost asasinaţi scriitori – chiar Maxim Gorki, promotorul şi fanionul aşa-numitului realism socialist, care se aflase multă vreme în graţiile dictatorului şi se bucurase de toate onorurile şi binefacerile regimului, devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din URSS. Un simplu capriciu i-a adus porţia de otravă cu care Stalin i-a pus capăt vieţii. De acelaşi gen de capricii au avut parte alte milioane de cetăţeni sovietici, marea „purificare” făcându-se, chiar în anii ce au precedat izbucnirea celei de a doua conflagraţii mondiale, în rândul conducătorilor Armatei Roşii, care a fost astfel decapitată prin uciderea a mii de ofiţeri de rang înalt, doar pentru liniştirea lui Stalin că nu va fi victima unei rebeliuni.

Sunt lucruri cunoscute şi nu prea, căci manualele de istorie nu suflă niciun cuvinţel despre toate astea, sfielnice nevoie mare când e vorba să aducă vreo atingere, la noi şi aiurea, sistemului comunist. Tot ce ştiu noile generaţii despre atrocităţile acestuia sunt nişte banale, plictisitoare generalităţi. În niciun caz că acest sistem a produs, pe toată întinderea globului pământesc, sute de milioane de victime, în faţa cărora cele ale Holocaustului par să fie un fapt divers. Iar asta nu dă bine, Doamne fereşte!

Cu mult înaintea lui Hitler, Stalin a inventat gulagurile, lagăre de concentrare concepute pentru exterminare. Modelul a fost preluat nu numai de Hitler, dar şi de Gheorghiu-Dej, cu ani buni mai târziu, inclusiv pentru canalul Dunăre – Marea Neagră. Patriotismul şi vitejia soldaţilor ruşi în luptă cu trupele germane erau stimulate cu brigăzile NKVD din spatele trupelor aflate în luptă, care-şi mitraliau compatrioţii ce dădeau înapoi. O altă lecţie dată de Stalin germanilor a fost împuşcarea a 5.000 de ofiţeri polonezi la Katin. Cu câţiva ani în urmă, avionul care transporta aproape întreaga conducere a statului polonez, în frunte cu preşedintele polonez, ce venea să comemoreze masacrul, s-a prăbuşit în apropiere de locul acestuia, în împrejurări încă neelucidate pe deplin. Nu a existat niciun supravieţuitor, în condiţiile unei aterizări ratate! Conducătorul Rusiei nu mai era Stalin.

Nu mai era Stalin nici când, imediat după ce-a ajuns la putere colonelul KGB Vladimir Putin, cecenii, cu care Boris Elţîn ajunsese la pace, zice-se că au aruncat mişeleşte în aer câteva blocuri de locuinţe din Moscova şi din alte oraşe ruseşti. Drept care „Crasnaia Armia”, chiar dacă sub alt nume, a invadat imediat fosta republică sovietică, episod cu care s-a încheiat definitiv – în sânge, desigur – diferendul cu marele frate de la Moscova. Abhazia, Osetia, Georgia, cu partea ei de teritoriu şterpelit frăţeşte în urmă cu câţiva ani, pot depune de asemenea mărturie despre eficienţa trupelor ruseşti de ocupaţie. Oligarhii ruşi, atotputernici înainte, dacă nu au trecut imediat „de partea cea bună”, fie că au ajuns în închisori, fie că au fost asasinaţi departe de patria lor. Poporul rus geme sub cizma rusească şi ea, ce nu-i acordă cu mult mai multă libertate decât o avea în epoca sovietică. Putin, ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu admite niciun fel de disidenţă nu numai în Rusia, dar nici în statele foste sovietice, membre ale CSI. La Olimpiada de la Soci s-au aruncat în vânt 50 de miliarde de dolari, o cifră apropiată de cea a averii sale, pentru gloria unui om şi a fostei URSS, pe cale de a fi resuscitată. Imediat după Olimpiadă, au urmat criza din Ucraina şi anexarea Crimeei. Ce mai urmează de-acum, nimeni nu ştie, deşi mulţi bănuiesc.

Nimic bun, în orice caz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.