Radu Mazăre, acest Ștefan cel Mare…

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a jucat, sâmbătă seară, de-a Ştefan cel Mare, la carnavalul de la Mamaia. Primarul s-a costumat precum celebrul domnitor moldovean.
Mazăre a purtat perucă şi mustaţă şi și-a pus și o sabie în mână.

Radu Mazăre s-a urcat pe carul alegoric al Primăriei în Piaţeta Perla din staţiune, amenajat special pentru carnaval. În spectcolul său, Mazăre a fost secondat de cântăreţele de muzică populară Irina Loghin şi Maria Cârneci, care au interpretat rolurile mamei lui Ştefan cel Mare şi al Vrâncioaiei.

Primarul Constanței şi-a făcut apariţia pe scenă jucând momentul în care domnitorul Ştefan cel Mare se întoarce învins de la o bătălie şi nu este lăsat să intre în castel de către mama sa. Spectcolul a cuprins și alte scenete.

“A fost un rol ceva mai complex, de la luptă până la poezia recitată, şi a trebuit să fie ceva mai concentrat. Sigur, lumea stă în şlapi şi în pantaloni scurţi, iar eu stau cu blană pe mine, nu e uşor. Să ştii că a fost înălţător pentru mine ca şi conducător, însă în orice caz intri în pielea personajului. Mă şi prinde, recunosc. Probabil că dacă ar fi trebuit să fiu un simplu spahiu mi-ar fi fost mai greu, dar un conducător român am putut să-l interpretez bine, iar cuvintele pe care le-am spus de fiecare dată au fost altele, au fost doar ideile în care eu am crezut, însă nefiind un actor profesionist nu le-am învăţat niciodată pe dinafară”, le-a spus Radu Mazăre jurnaliștilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.