Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a convocat conducerea CFR Călători la sediul ministerului, după ce rezultatele unui formular online dedicat sesizărilor din partea pasagerilor au arătat un nivel ridicat de nemulțumire în rândul celor care folosesc transportul feroviar. Potrivit datelor centralizate în prima săptămână de la lansarea platformei, 86% dintre respondenți au declarat că nu ar recomanda altor persoane călătoria pe care au efectuat-o cu trenul.
Peste 1.090 de călători au completat deja formularul pus la dispoziție de Ministerul Transporturilor, iar principalele probleme semnalate vizează lipsa aerului condiționat și condițiile de igienă din vagoane. Conform rezultatelor prezentate de ministru, 65% dintre respondenți au reclamat faptul că instalațiile de climatizare nu funcționează, în timp ce 29% au indicat drept principală nemulțumire starea toaletelor și curățenia din trenuri. Cele mai multe dintre reclamații provin de la pasagerii trenurilor InterRegio, unde existența aerului condiționat este un standard obligatoriu. (G4Media.ro)
În urma acestor concluzii, Radu Miruță a anunțat că directorul CFR Călători a fost chemat la minister pentru a prezenta explicații privind situația semnalată de călători. Ministrul susține că fiecare sesizare trebuie analizată, iar compania feroviară va avea obligația de a răspunde punctual la problemele raportate de pasageri. Totodată, acolo unde vor fi identificate responsabilități clare, ar urma să fie dispuse măsuri împotriva celor vinovați. (G4Media.ro)
Formularul online rămâne disponibil pentru călători, iar Ministerul Transporturilor încurajează în continuare transmiterea sesizărilor privind condițiile din trenuri. Potrivit ministrului, scopul acestei inițiative este identificarea rapidă a deficiențelor și creșterea calității serviciilor oferite de CFR Călători.
Cere-i lui Bolojan ca el a reformat CFR-ul.