Radu Miruță la SHAPE: ”România nu cere ajutor până nu își face datoria”

Ministrul a vizitat, de asemenea,  Reprezentanţa Statului Major al Apărării la SHAPE. Oficialul a purtat discuţii cu militarii români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor de comandă ale Alianţei.

Radu Miruță la SHAPE: ”România nu cere ajutor până nu își face datoria”

Ministrul a vizitat, de asemenea,  Reprezentanţa Statului Major al Apărării la SHAPE. Oficialul a purtat discuţii cu militarii români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor de comandă ale Alianţei.

O delegaţie a Ministerului Apărării Naţionale, condusă de ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a participat marţi, 2 iunie, la sediul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE), de la Mons, Belgia, la Conferinţa NATO de generare a capabilităţilor.

Ministrul apărării naţionale a prezentat detalii referitoare la incidentul produs în municipiul Galaţi și a vorbit despre creşterea efortului naţional de apărare la 3,5% din PIB.

De asemenea, oficialul a pus în discuție măsurile aflate în derulare pentru dezvoltarea capabilităţilor militare, modernizarea înzestrării şi creşterea nivelului de pregătire a forţelor.

„România investeşte în propria apărare, însă timpul nu este în favoarea nimănui şi până la livrarea capabilităţilor avem nevoie de sprijin din partea aliaţilor”, a spus ministrul Miruţă.

”Nu există nicio țară care să dețină, în orice moment, toate resursele necesare pentru orice scenariu posibil. Important este să identifici realist vulnerabilitățile, să le recunoști și să acționezi pentru a le reduce”, a mai arătat ministrul.

”Realitatea cu care se confruntă România”

”În fața reprezentanților militari ai celor 32 de state membre, am prezentat realitatea cu care se confruntă România: drone rusești care intră ilegal în spațiul aerian NATO și riscurile pe care acestea le generează pentru cetățenii noștri. Am discutat inclusiv despre ultimul incident de la Galați și despre cum au ajuns românii să simtă mirosul de explozibil adus de dronele rusești. Și am justificat de ce consider că este legitim că am solicitat sprijin.

Am prezentat deschis modul în care ducem lupta antidronă în zona Dobrogei, cum folosim capabilitățile pe care le avem, ce vulnerabilități am identificat și, mai ales, ce măsuri am luat pentru a le acoperi.

Prin programul SAFE am comandat capabilități moderne de apărare antiaeriană și antidronă, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Acestea vor răspunde nevoilor pe care le-am identificat, însă primele livrări vor începe peste aproximativ un an și jumătate.

Până atunci, este legitim să solicităm sprijin aliat temporar pentru consolidarea apărării pe Flancul Estic.

Citește și: Drona din Galați – etapa plânsului diplomatic?

Încă din luna februarie suntem într-un dialog permanent cu aliații noștri pentru identificarea celor mai bune soluții. Am solicitat de atunci acest sprijin aliat.

Acum am venit cu dovada contractelor semnate, demonstrând că România se ține de cuvânt și contribuie semnificativ la apărarea NATO. În paralel, am luat constant măsuri pentru a utiliza cât mai eficient capabilitățile existente și pentru a reduce riscurile”, a arătat Miruță.

”Ce urmează? Reprezentanții militari ai țărilor membre NATO să propună decidenților politici aprobarea de transfer temporar, până când României îi vor fi livrate capabilitățile antidronă abia comandate, tehnică cerută de Ministerul Apărării în luna februarie și aprobată la nivel tehnic de NATO”, a conchis ministrul.

Ministrul a vizitat, de asemenea,  Reprezentanţa Statului Major al Apărării la SHAPE. Oficialul a purtat discuţii cu militarii români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurilor de comandă ale Alianţei.

El a apreciat profesionalismul şi dedicarea personalului militar român şi a evidenţiat contribuţia importantă a acestuia la îndeplinirea misiunilor NATO şi la promovarea intereselor de securitate ale României în cadrul Alianţei.

Conferința NATO de generare a capabilităților vizează analizarea stadiului actual al forțelor conform standardelor Alianței și impulsionarea contribuțiilor statelor membre la misiunile comune, transmite MApN.

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.