Rădulescu (BNR): Cât ne vor costa pensiile speciale în doi – trei ani

România plăteşte 0,85% din PIB pentru pensii speciale, iar în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% din PIB, a declarat, miercuri, Eugen Rădulescu, director, Direcţia stabilitate financiară, BNR.

„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale. Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, a spus Eugen Rădulescu, la prezentarea lucrărilor ‘Stabilitate financiară. Lucrări selectate’ şi ‘Financial stability. Selected works’, publicate în Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale a României – Aniversar 140 de ani’.

El a mai menţionat că anul acesta România trebuie să majoreze cheltuielile militare de la 2% din PIB la 2,5%.

Eugen Rădulescu a vorbit şi despre profitabilitatea băncilor şi a subliniat că abordările în care se îndeamnă la alungarea băncilor pentru că „ne fură banii” sunt „încremenite într-un proiect de acum 40 de ani” şi că pornesc de la faptul că ratele dobânzilor la credite sunt mai ridicate în România decât în ţările occidentale.

„Dacă ne uităm la ultimele cifre, vom vedea că rata medie a randamentului capitalurilor în sistemul bancar este binişor sub nivelul mediu al randamentului capitalului în economia naţională”, a afirmat Eugen Rădulescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

41 de Comentarii

  1. „Militarii din Armată, Poliție (căci la sfîrșit de carieră, cu ocazia ieșirii la pensie, și polițaii devin militari), servicii secrete (toate), judecătorii și procurorii au pus la cale un set de privilegii care să le asigure o viață liniștită. Pentru menținerea lor, controlează țara. Ei spun că o conduc. Au făcut și spitale și policlinici și restaurante și case de asigurări de odihnă. Și au perfecționat și mecanismele prin care urmașii lor pot să le urmeze în salba de avantaje. Ca printr-o jonglerie de iluzionist, apartamentele de serviciu ale magistraților pot fi preluate de copiii acestora. Probabil că același lucru se întîmplă cu cele ale ofițerilor din servicii. Ca un făcut, urmașii polițiștilor și ai ofițerilor din servicii își urmează părinții.”
    Amin!
    Sfanta prostime fie cu voi.

  2. O mizerie numita ‘pensii speciale”pe care porcimea politica a impus-o prostimii politice, un nou rang de boierie, dregatoria „nesimtit” cu apelativul cuvenit : Boier Nesimtitule, mă adresez dumitale in problema ..etc

  3. Ok! Si? Ați făcut propuneri legislative de îmbunătățire a situației CONSTATATE si le-ați trimis parlamentarilor?

    Toti constata, pe bani mulți, dar pentru omul de rand, neplătit din fonduri publice, nu se întâmpla nimic bun, niciodată!

  4. Pensiile speciale sunt un fel de CARITAS la care unii cotizeaza si altii incaseaza de n ori, sa nu uitam ca legeqa pensiilor este facuta si declarata constitutionala de cei care vor incasa pensii speciale asa ca ceteteanului de rand i se va mari varsta de pensionare si va cotiza cat mai mult dar cu sanse din ce in ce mai mari sa nu mai apuce pensia sau sa o incaseze maxim 4-5 ani dupa ce se pensioneaza, de pensionare anticipata nu se pune problema desi de exemplu statul te-a obligat sa faci serviciul militar cand tu puteai face vechime anii de armata nu se pun sau perioadele asimilate se pun doar la totalul de 65 de ani adica fix atunci cand acestea iti pot scade punctul de pensie.

  5. 2.5% pe armament, 1.5% pe securisti… probabil in curand o sa plateasca mai mult pentru astea decat pentru Educatie si Sanatate. „Rromania lucrului bine facut”

  6. Pana nu dispar pensiile speciale , România este căpușata de indivizi care dinamitează statul de drept si europenizarea. Bine a spus băiatul de la BNR: le putem numi pensii de recunoștință sau contribuții de recunoștință. Un singur aspect trebuie accentuat. Numai militarii care sunt trimiși pe teatrele de operațiuni , si numai in acea perioada in care desfășoară acțiuni de lupta sa primească un spor care este motivat. Si bineînțeles cei decedați si răniți la datorie sa fie o categorie specială care sa primească , ei sau urmașii drepturi de eroi al României. Restul de efective sa primească un spor la solda pentru perioada cat sunt pe aceste teatre. Dar in niciun caz nu pensii speciale ca se ia ca,,râia” si in alte domenii cum ar fi in justiție. Ne întrebam toți romanii de ce ,,reclamele “ prin care se amintește populației rolul justiției in apărarea drepturilor, care sunt finanțate din fonduri europene alocate pe perioada 2012-2020 , nu au fost difuzate începand cu anul 2012 ? 7000 de cereri de retrocedare a Proprietăților confiscate de comunisti sunt nerezolvate . Iar Poliția nu te apăra.

  7. Nu vom scapa niciodata de pensiile speciale, cat timp cei care ar trebui sa ne scape de ele sunt si beneficiarii lor. In principal, stabii din Justitie si Servicii. Cum ar putea renunta de bunavoie la tot banetul asta? Singura solutie este o zguduire completa a societatii, inlaturarea actualei clase conducatoare de la putere pe cale radicala, pentru ca altfel nu se vor da deoparte. Iar aceasta revolutie nu se poate face in actuala configuratie de aliante a Romaniei, pentru ca profitorii sunt aserviti UE si SUA, care ii vor proteja in permanenta. Singura zguduire de acest fel s-a produs dupa WW2, cand am schimbat complet sistemul de aliante, iar cei aflati atunci la putere au fost inlaturati in mod vi0lent.

  8. radulescu nu spune nimic de salariile celor de la Banca Nationala, ei sunt stat in stat, de aurul dus in Anglia si daca-l mai aduce, daca incaseaza ceva dupa el…………

  9. Impozitarea in trepte este singura solutie la balamucul veniturilor si pensiilor existent in Romanica,astfel:
    – pana la 2500 ron – 0% impozit
    – transa de la 2.500 ron pana la 5.000 ron – 10% impozit
    – transa de la 5.000 ron pana la 7.500 ron – 20% impozit
    – transa de la 7.500 ron pana la 10.000 ron – 30% impozit
    – transa de la 10.000 ron pana la 12.500 ron – 40% impozit
    – transa de la 12.500 ron pana la 15.000 ron – 50% impozit
    – transa de la 15,000 ron pana la 17.500 ron – 60% impozit
    – transa de la 17.500 ron pana la 20.000 ron – 70% impozit
    – peste 20.000 ron – impozit 90%.
    Aceasta impozitare sa se aplice tuturor veniturilor – salarii sau pensii, bugetari sau privati.
    Astfel patura sociala cea mai sarmana – cu venituri de pana la 2.500 ron – ar scapa de impozitare si s-ar bucura de venituri concrete si sigure. Iar ceilalti, in functie de venituri, de la opinca pana la vladica, sa suporte o impozitare conforma cu veniturile castigate.
    Este doar o idee de sorginte scandinava care ar mai echilibra un pic discrepantele existente si nemultumirea sociala corecta si rezonabila.

  10. Esti total pe aratura tatae cand ii bagi pe militari in troaca nesimtitilor alorlalti cu pensii iresponsabile. Militarii nu mai au nici o putere de cand securitatea i-a scos vinovati cu caricatura aia de revolutie. Ca in proverul ‘capra bese si oaia trage’. S-a vazut cam ce mai reprezinta armata cand pe timpul lui Petrov baietii de la interne l-au tavalit pe ditamai colonelul militar bagandu-l in suturi in duba. Omul era un reprezentat legal al pensionarilor militari. Si atunci ca si acum au pensii de 3,4,5 ori mai mici decat un analfabet gen ‘portocala’ sau cine stie ce pandar cu scoala pe proptele adus din Salaj in Bucuresti. De pensiile judecatorilor odihniti si sefii securitatii lui Astalos la fel de odihniti nici nu are rost sa pomenim.

  11. Povesti de adormit contributivii:
    Marcel Boloș: „Desființarea pensiilor speciale, jalon de „cartonaş roşu”, care poate duce la suspendarea fondurilor din PNRR”
    Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că nerealizarea unei reforme a pensiilor, care să includă şi pensiile speciale, reprezintă un jalon de tip „linie roşie” în PNRR.
    Amin!
    Sfanta patrime fie cu voi.

  12. & L-a pus Isărescu pe „sclipitor”, că să mai facă și alții de la BNR declarații despre ceea ce nu le convine, ?

  13. & Zise „sclipitoru” că în 2-3 ani să ia bugetul de la MAPN și să îl mute la pensii, ?

  14. Uitati cum ies francezii,cu milioanele in strada, nu cumva sa le mareasca Macron cu doar 2 ani varsta de pensionare si romanii nu sunt in stare sa iasa un milion sa termine circul asta cu pensiile nesimtite, odata pentru totdeauna inclusiv cu pensionarii CCR din serparia Romaniei

  15. Uitati cum ies francezii,cu milioanele in strada, nu cumva sa le mareasca Macron cu doar 2 ani varsta de pensionare si romanii nu sunt in stare sa iasa un milion sa termine circul asta cu pensiile nesimtite, odata pentru totdeauna inclusiv cu pensionarii CCR care se agata cu disperare de favorurile nemeritate din serparia Romaniei

  16. La ce averea a făcut și ce venituri a încasat d. Eugen Rădulescu , înainte și după Banca Agricola îi dă mâna să vorbească despre PIB, pensii speciale și vezi doamne cât de greu îi este să contribuie la sistemul de pensii alături de ceilalți muritori. Asta chiar ne crede proști de ne vinde maculatură electorală.

  17. Dar poate ne explica nea gogu asta cum a reusit performanta de a avea actiuni de peste 2 milioane la bcr, ek angajat fiind taman la institutia ce controleaza bancile, si peste 400.000 de mii actiuni la o firma ce face profit net de 9 milioane cu doar 8 angajati, asta asa printre multe alte averi. Desigur omu fiind angajat la stat toata viata

  18. @gelu
    Ai uitat pensiile speciale ale ziaristilor, membrilor Uniunii scriitorilor, personalului din justitie „asimilat” , functionarii parlamentari . Vin tare din urma primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii CJ . Urmeaza majoritatea functionarilor din administratia publica locala si centrala .Se pregatesc si altii . Lucrurile merg destul de bine. In justitie si politie deja statul le plateste ratele pentru achizitia de locuinte .

  19. Pensiile „rivolutionarilor” escroci, din 1000 buc. in 89′, in 33 ani s-au inmultit la cateva sute de mii buc., si distribuirea de CERTIFICATE DE RIVOLUTIONAR continua si azi, unor escroci neamuri, membri din partide, amici de invarteli, amante – au secat Bugetul public, iar Parlamentul Romaniei de rasul UE si Tarilor democratice, se face ca ploua cand a fost somat de UE sa abroge Legea cu „rivolutionarii”, sa ramana ONORIFICI daca le convine. Nici in Rusia, nici in Coreea de Nord, nici in Cuba, nu exista tagma de escroci de-si zic „rivolutionari” cuplati la banii publici, terenuri, imobile, gratuitati pensii necontributive 100%. Tagma astora creste si jefuieste banii publici de 33 ani.

  20. In procent covarsitor PSD este vinovatul pentru existenta acestor pensii socante. Pesedeii au fost mereu majoritari in parlament dar au votat la ordinul sefilor lor securisti mariri succesive pentru speciali ajungandu-se la aceasta veritabila lipitoare care suge vartos banii romanilor. PSD-ul a facut-o, tot PSD-ul sa o rezolve in favoarea amaratilor. Doar asa se va dovedi ca Ciolacul nu este sluga noii securitati si ca merita voturile romanilor. Va trebui ca rezolvarea acestui dezmat al pensiilor speciale sa fie prima conditie indeplinita de partidele ce vor din nou la cascaval. Cu astia nu se mai poate doar pe incredere. Fapte si nu vorbe!

  21. Subiectul e depasit.
    O sa-i spuna ajutor de impotenta, dar pensiile speciale vor fi platite in continuare.
    Ne jucam de-a hotii si vardistii?!
    Povesti! Care-s vardistii?
    Noi facem legile, noi luam banii.
    Contributivii pot muncii mai mult, pana la 70 de ani, chiar.
    Daca sunt perverși si-i ingroapa la locul de munca, e treaba lor.
    Vrem alte subiecte.
    Putin e un model.
    Plateste pensii speciale.

  22. pensionat la 40 de ani? 8000 de lei pe luna? sanatos tun si in curs de a deschide un „proiect”…? in timp ce ei NU gasesc bani pentru amarati si incearca sa-i inrobeasca in sistemul „cardurilor” de tip china? se ridica aceasta clasa de paraziti ai sistemului. vor fi noii temniceri ai romanilor. sefii lagarelor de concentrare ce vin… astia ne baga in razboi curand. este clar ca in urma „razboiului” Romania va fo sfasiata intre Rusia, Bulgaria si Ungaria – exact cum a citit Arsenie din Carte. DAR. MARE PLOAIE DE FOC VA VENI PESTE ACESTEA…adica inclusiv peste ex-Romania sfasiata. eu simt ca vine ceva crancen peste noi. voi ce credeti…?

  23. Ce sacrificam?
    Filosovieticii esentiali sau dezvoltarea tarii?!
    Evident, dezvoltarea. Filonul filosovietic e prea puternic. Nu e interesat de majoritatea populatiei, decat in declaratiile patriotarde.
    Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, afirmă că nerealizarea unei reforme a pensiilor, care să includă şi aşa-numitele pensii speciale, reprezintă un jalon de tip „linie roşie” în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Ministrul adaugă că în plafonul de 9,4% din PIB asumat de România pentru bugetul de pensii trebuie incluse şi cele de serviciu.
    „Este foarte dură Comisia cu orice jalon pe care îl avem de îndeplinit şi primul lucru la care se uită Comisia este partea de sustenabilitate: ce impact bugetar are legea şi ce volum de cheltuieli generează legea după ce se aplică, dar nu de astăzi pe mâine, ci o perioadă îndelungată de timp. (…) Sigur că va fi un moment greu pentru Coaliţie şi pentru ceea ce înseamnă decizia parlamentară pentru că, aşa cum am spus, e pilon de bază pensiile şi reforma pensiilor, a tuturor pensiilor. (…) Noi când am obţinut aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă am obţinut-o cu două condiţii: prima este cea a măsurilor de decarbonizare, deci este limpede că pe acest drum nu putem merge decât înainte şi că orice deviere pe care o avem poate fi sancţionată, inclusiv măsuri de suspendare a PNRR-ului, deci nu este un jalon de joacă. Şi al doilea pilon este cel al pensiilor.”

  24. @gelu: Este vrajeala. Bolosh este un telectual din grupul de la Cluj care alaturi de colegul Bode il incadreaza strans pe Ciuca. Sa nu cumva sa calce alaturi.

  25. @ Să iasă ăștia de la BNR în stradă să ceară credite și dobânzi, de la populație, ?

  26. Tataie asta zice ca PIB-ul va scadea de 3x ? Pensionati-l !

  27. Forumul de comentatori Cotidianul – cand vine vorba de pensii, este plin numai si numai de „rivolutionari” de data recenta, care, evita cu indarjire sa explice escrocheria cu pensiile „rivolutionarilor” necontributive deloc. Degeaba tac morti, pe Forum, „rivolutionarii”astia, cutia Pandorei cu eliminarea tuturor necontributivelor, a fost deschisa, urmeaza modificarea Legii cu „rivolutionarii” care vor ramane ONORIFICI. HA! HA!

  28. Maaaa, da cati speciali pe aici! Si mai vine si Dante care dupa cum se vede habar nu are ce taxe se platesc ACUM pe salariu si propune grile de impozitare!!!

  29. E gargara a unui beneficiar de asemenea uriase pensii pentru a reenerva cetatenii. Nimic nou sub soarele politic din parlament si guvern.

  30. @ Deci, ăsta zice că are o prognoză de pensionări, pe sistemul lui ,pe care o face publică, fără a explica și care sunt categoriile care sunt beneficiare de așa favoruri de la „strălucitorul” BNR , ? Câți de la acoada vacii, câți de la coada sapii, câți de la spații verzi, etc.,?

  31. & De când au la fotbal dispute cu școala de fotbal se simte la BNR și influența lu’ Mircea Rădulescu, probabil ăștia de la BNR păstrând încă dintr-ăia angajați fără specializare și „calificați la locul de muncă” , ?

  32. Tovarasi!
    Pensia lu’ nenea BNR, desi mare, e bazata pe contributivitate.
    N-o mai aburiti!
    Putin e salvarea voastra.
    Se vede din comentarii.

  33. @ Ăsta o vorbi și despre indemnizațiile de performanță ale sportivilor, venituri la retragera din activitate de performanță, ?

  34. Deci se știe… Deci s-a promis la alegeri. Ergo se face exact invers.. De ce ?? Păi așa vrea statul paralel bre, care de fapt dictează politicului.. Borfașii din politic sunt șantajabili, iar ”organul” are dosarele.. Justiția face și ea ce i se dictează.. Doar de asta are liber la câți bani doresc și legislație aparte. Azi nu ai clasă politică,.. Ai doar mafii. Azi nu mai poți avea incredere minimă in vorba unui român..Toți sunt cu ceva muscă pe căciulă. Presa nu mai există.. E doar o bășcălie la adresa analfabeților funcționali, la turma română, care oricum nu pricep de cum sunt manevrați de chibiții formatori de opinie..Ce au de făcut ?? Păi ei știu, devreme ce au promis și astfel au câștigat alegeri.. 300 parlametari. Fără sqlari și pensii nerușinate,.Reforma administrativă,.Reforma in justiție,.Le știu borfașii,. Dar,..nu-și taie craca..

  35. Tacere mormantala despre escrocheria cu CERTIFICATELE DE RIVOLUTIONARI distribuite non-stop, de 33 ani, si incontinuare, din Buget..cateva sute de mii „rivolutionari” de data recenta si foarte recenta, infuleca pensii necontributive…PLN/PSD/PMP/USR au pus boturile la patalamalele astea.

  36. BNR se plange ca pensiile sale speciale ne cocoseaza. ori sunt idioti ori isi bat joc…..

  37. Tovarasi! Va repet!
    Pensia lu’ nenea BNR, desi mare, e bazata pe contributivitate.
    N-o mai aburiti!
    Putin e salvarea voastra.
    Se vede din comentarii.
    Pasol na turbinka!

  38. Care ”REENERVARE A CETĂTENILOR”ca n-am văzut pe nimeni nervos. Stiti bine ca mămăliga nu se enerveaza,explodeaza doar când nu se mai poate si chiar si atunci degeaba, ca tot mămăligă rămâne, doar ca mai imprăstiata prin toată lumea…

  39. Daca in 2-3 ani pensiile speciale vor creste la 1,5% din PIB inseamna ca : 1. se vor dubla pensiile speciale in aceasta perioada ( ca doar si PIB-ul va creste cu 8-10% ) sau 2. PIB-ul va scadea la jumatate pt ca pensiile speciale sa creasca de la 0.85% la 1,5% !. Asta-i omul zis si director in BNR, cu o capacitate de analiza si intelegere a cifrelor de nivel scolar. Mai degraba cred insa ca este o indicatie de la tov. Mugur sa invrajbim iarasi societatea si sa mai dam ceva de mestecat la poporeni. Cat despre problemele reale ale Romaniei si rolul nefast al BNR-ului pt economia romaneasca si pentru nivelul de trai al romanilor, nici o vorbulita!. Suntem obisnuiti cu mancatorii de rah…turcesc de la BNR care nici prin gand nu le trece sa propuna impozitarea progresiva a tuturor formelor de venituri. Poate s amoara capra oricui numai lor sa le fie bine si la vara cald.

  40. Ce sacrificam?
    Filosovieticii esentiali sau dezvoltarea tarii?!
    Evident, dezvoltarea. Filonul filosovietic e prea puternic. Nu e interesat de majoritatea populatiei, decat in declaratiile patriotarde.
    Se vede mai sus.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.