Raed Arafat: Se condamnă singuri la moarte

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat, spune că cei care refuză internarea, deși sunt în stare gravă, cu COVID-19, se autocondamnă la moarte, pentru că singura lor șansă este tratamentul.

Raed Arafat vaccinează, duminică, la palatul Copiilor, din București, unde numărul celor care vin să se imunizeze este foarte mare, declarându-se mulțumit de acest lucru.

„Cred că ce vedem astăzi este un lucru extrem de bun. Le mulțumesc celor care vin să se vaccineze, nu numai aici, ci peste tot în țară. S-a dovedit că chiar dacă suntem într-o situație destul de critică, oamenii au înțeles și vin la vaccinare. Deja suntem la peste 80.000 pe zi, ajungem la 90.000 pe zi. Este foarte bine și cu toții avem datoria să facem acest lucru și să ne implicăm: medici de familie, persoane nevaccinate încă, persoanele care au dubii să pună întrebări, să le răspundem de ce este bine să se vaccineze. Important e că asta este unica soluție ca să nu se mai repete situația în care ne aflăm acum, unica soluție pentru a preveni astfel de situații și de a se proteja fiecare pentru viața lui și a celor din jurul lor”, a spus dr. Arafat.

El a spus că le recomandă celor indeciși să vină să se vaccineze, pentru că vaccinarea este soluția optimă de prevenire și de a evita să ajungă pe un pat de terapie intensivă sau să își piardă.

„Restricțiile sunt impuse pentru că până acum nu ne-am vaccinat destui”, a precizat Raed Arafat.

Șeful DSU a fost întrebat despre persoanele care ajung în stare gravă și care refuză internarea în spital.

„Înseamnă că se autocondamnă dacă sunt în stare gravă și încă ascultă aceste sfaturi de a nu se interna, de a nu primi tratamentele însemană că se condamnă singuri la moarte, nu la altceva, pentru că dacă ești în stare gravă trebuie să ajungi la spital, chiar înainte să ajungi în stare gravă. Dacă ești deja în stare gravă, unica șansă a ta este în spital”, a mai spus Arafat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

50 de Comentarii

  1. Astia ai lui Arafat au inceput sa-i sperie pe romani cu sacul negru de plastic. Pentru cineva ce pretinde ca este medic astfel de amenintari sunt iresponsabile. Normal ar trebui sa li se retraga licenta pe motive clinice. Nai poti avea incredere ca un astfel de individ te va trata corespunzator ?

  2. ,,Restricțiile sunt impuse pentru că până acum nu ne-am vaccinat destui” Deci nu conteaza ca sunt alte alternative mult mai viabile ca asa zisul ,,vaccin”, principalul scop al lor este marcheze septelul ca sa se ajunga la cei 70%, exact procentul de populatie propus de reductionisti la ,,deratizare”.

  3. Nu exista imunizare cu acest vaccin. Continuati sa persistati in prostie!

  4. A murit si Tofan,prietenasul milionar a lui Stolo,de cand vindeau amandoi anvelope SH!Tot dintr-un COVID si complicatii ulterioare..
    Are dreptate si Arafat,crapa cine poate!

  5. Mai bine mort decât în sclavia care va urma. Dacă ajungi la spital ai 95% șanse să mori. Competența medicilor români e deplorabilă, e normal să fie așa cât timp se ocupă cu numărarea mașinilor mortuare și cu contemplarea sacilor negri. Mai mult, ne mai și judecă că deh, medicul român le știe pe toate cu excepția medicinei. Pentru mine 95% șanse să mori în spital (dovedit statistic) e echivalentul cu 100% a muri acasă după spusele lui UnRahat, care paradoxal, nu a fost dovedit încă. Deci e posibil să fie diferit de 100%, poate chiar 95%, șansele dovedite din spital, sau poate chiar și 90%. Doar Dumnezeu știe. Așa că rămân sa aflu dacă mă îmbolnăvesc. De voi muri, voi muri din alegerea mea ceea ce e just, voi plăti cu viața mea trupească. Dacă mor datorită îndemnului vostru atunci ar trebui să plătiți voi, cei care îndemnați, dar din păcate nu se întâmplă așa . Vă ascundeți urmele nemerniciei voastre metodic arătând continuu către nevaccinatii care încearcă și ei, ca toți ceilalți, să-și salveze viața. Faptul că nu au încredere în voi nu e problema neinjectatilor ci a voastră, autorități care ați permis de 3 decenii masacrarea românilor în spitale pline de infecții, cu personal aproape incompetent, subfinantat etc. Cine are cea mai mare mortalitate infantila și cea mai mică speranța de viață din Europa? Eu știu că România. Voi ce știți?

  6. Cind au mai spus politicienii adevarul, ca sa-i cred acum ?
    Care imunizare, cind injectiile astea nu imunizeaza, ci mai degraba produc serioase probleme de sanatate ?
    Cum pot oamenii sa fie atit de orbi si surzi ?

  7. Lui Arafat: De-oi muri sa-mi porti caciula, de-oi trai sa-mi belesti…(rima)!

  8. Nu, oamenii nu au înțeles sa se vaccineze, sunt lipsiți de drepturi și terorizați de mass-medus sa se vaccineze.
    In privința premierii vaccinatilor…
    Raed Arafat ZADARNICESTE COMBATEREA PANDEMIEI prin permiterea accesului vaccinatilor fără nicio restricție, oriunde și oricum, dovedit fiind ca vaccinații se îmbolnăvesc și transmit virusul la fel ca cei nevaccinati.

  9. Tratament PENTRU CE ANUME?
    Ca nu-s Ba’hai?
    Ca nu s-a izolat vreodata vreun corona-virus si nici nu s0-a izolat SAR-aila al tau, dupa cum recunosc in scris toate tarile!?!
    Nu e bun ritmul de eutanasiere?

  10. Arafat nu e medic. Nu a profesat niciodata si nu are experienta de spital, ca si Jurma, dar investit cu putere de decizie. E la fel de politician ca Iohanis, Catzu sau Orban, un politician pe statele de plata ale Big Pharma, pus acolo sa promoveze interesele neomarxistilor lui Soros. Singura sa particularitate e ca a luat-o nitel razna cu capul de la prea multa putere si nu mai sta la discutii nici macar cat stau politicienii „clasici”. Daca ii privesti reactiile, e un fel de Iohanis mai chel. Aceeasi aroganta, aceeasi agresivitate fata de cei care nu sunt de acord cu el, aceeasi convingere ca doar el are dreptate si ca cei care il contrazic sunt dusmanii lui si ai poporului. Atitudinea de tip „Statul sunt eu” e prezenta in aceeasi masura si la Iohanis si la Arafat.

  11. Si ce daca a murit Tofan? Asta e o proba indubitabila ? hai sictir cu arahatu tau, ciumete

  12. TU VEI FIN CONDAMNAT PENTRU GENOCID GOGOSAR UMFLAT CU SILA CE ESTI! JEG SI SLUGA ORDINARA. P ED OF IL IMPUTIT.

  13. Oooo, ce nobil sunteţi, domnule Komandant! Mă lăsaţi să crăp cum vreau eu. Uite, drept mulţumire, când voi crăpa, îl voi anunţa pe domnul Jurma, ca să nu vă stric fetişul. Pe feisbuc, evident, că acolo sunt mai mulţi ochi şi e mai uşor de urmărit.
    Vedeţi că şi eu vă vreau binele, domnule Komandant.

  14. Din ciclul ”ai, n-ai mingea, tragi la poarta!”, Arafat ne explica cum ca ”dacă ești în stare gravă trebuie să ajungi la spital, chiar înainte să ajungi în stare gravă”. Profund…

  15. Medicul meu de familie nu se vaccinează, poarta cate 2 măști, deci pot sa întreb dacă pot face doză 3 ?!!!

  16. Dar ce spui,Arafate de personalul spitalelor care plange disperat ca nu are ce tratamente sa ofere?
    Dar ce spui,Arafate cand chiar membri de la Ambulanta sfatuiesc pacientii sa se trateze acasa pentru ca in spitale e urgie si nu te mai intorci din spital decat prin minuni dumnezeiesti?Stii cati au murit pe scaun in triaj la spitale?

  17. Un nepot de 32 ani, zilele trecute s-a imbolnavit de asa zisul covid, si-a pierdut gustul si mirosul avea febra, il dureau muschii, etc Nu a avut tratament, pt ca nu sunt medicamente pt covid in farmacii, si a luat paracetanol, ceai cu lamaie si o matusa i-a zis sa puna sare incalzita intr-un servet pe piept si sa faca baie la picioare cu apa fierbinte si sare! Ce credeti? In mai putin de 5 zile i-a scazut febra si i-a revenit mirosul si gustul! Deci asa zisul covid se vindeca si fara medicamente, fara spital, fara oxigen la ATI in mai putin de 10 zile! Tanarul nu e vaccinat si a respectat restrctiile impuse: masca distantare, etc…si imediat ce s-a imbolnavit s-a izolat el si mama sa cu care locuia! Tot ce spune guvernul si medicii corupti e doar vrajeala: covidul se vindeca si fara tratament si fara vaccin! Daca ajungea in spital, acum era mort, sedat, legat si fara apa la ATI! Iar guvernantii ar fi dat anunt in presa: tanar de 32 ani, nevaccinat,mort de covid! Bine ca nu a ajuns in spital, ca acum era mort, dupa ce ar fi fost sedat, legat de pat si lasat fara apa!

  18. Majoritatea se tem de spital, asta pentru ca se moare in spital pe capete, asa cum publicati zilnic teroarea numarului de morti! Cei care fac covid si se trateaza acasa cu putinul pe care il au, alteori ajutati de medicii de familie care nu au fost corupti de politicienii guvernanti, au 100% sansa sa se vindece! Voi, medicii corupti aveti pe constiinta atatia morti netratati in spitale!

  19. Arafate, tu ne tratezi cu amenințări si protocoale letale..asta e misiunea ta…normal ca oamenii nu te cred…demisia mai repede altfel compromiti tot sistemul sanitar atit cat mai merge…ia-ti banii si cara-te de unde ai venit, sa nu îți para mai rau dupa aceea!

  20. Editat trebuie băgat intr-o închisoare de maxima securitate! Impreuna cu guvernul/președintele de criminali!

  21. Arafate,Editat,lasa medicamentele la liber in farmacii!
    Suntem singura tara din lume care nu ofera medicamente pentru a trata fazele incipiente ale bolii,singura tara care nu testeaza masiv pentru a depista infectatii.
    Lasati vaccinatii infectati sa zburde liber ca sa creeze mutatii,criminalilor! D-aia nu testati,sa nu se vada ca-s infectati toti.
    Daca spitalele sunt suprasolicitate este vina voastra,criminalilor! Testarea si tratarea la timp,in faza incipienta nu mai lasa virusul care va aduce profituri uriase sa zburde si nici economia nu era pe butuci nici resetarea nu avea loc,dobitoacelor!

  22. Rasouns la cuvintele Editat Harafat: tu condamni acest popor, împreună cu ceata care te înconjoară. Genocid scrie pe fruntea ta. Sunt singur ca va veni o vreme când vei fi un simplu vierme intr-o celula dintr-o închisoare de maxima siguranta. Țu și întreg corul vostru de imbecili antiumani. Afara cu aligenii din tara.

  23. Arafat, a demonstrat di demonstreaza de multi ani ca este mincinosul crunt care trage sfori oriunde si oricand! Nu stiu de ce il mai luati in seama pe acest nedemn incompatibil total cu natiunea romana! Eu ii urmaresc actiunile, nu si vocea, sa ii vad performantele in minciuni si teroare pe teritoriul romanesc!

  24. deja e o amenintzare!
    (daca-l duceti pe arafat la groapa cu furnici-maxtor ii vrea scalpul!)

  25. Despre ce testare vorbești … la fiica-mea la liceu s-a pus acum o luna problema testării elevilor pentru acces in clase. 70% din părinți au spus nu, sub cele mai diverse pretexte, dintre care cel mai idioate erau ca testarea “ usucă mucoasa nazala”, testele nu sunt exacte ( dar ce “știu” ei, da) etc.
    Cand le-am zis cam făcut patru teste antigen în vara ca sa putem călători cu copii pe ici-colo și nu mi s-a uscat nici o mucoasa , s-a lăsat liniște .
    Asta e natia. Iresponsabila și cu durere in coor fata de aproapele . De fapt nu vor sa se testeze de frica sa nu iasă pozitivi și sa fie obligați sa stea in casa.

  26. La NUREMBERG, mulți au fost condamnați la închisoare pe viața! Dacă nu mai rau!

  27. https://www.cotidianul.ro/de-ce-e-politica-sanitara-a-romaniei-o-imensa-minciuna-si-aproape-criminala/
    Lista vaccinatilor si numele decedatilor nu sunt publice… STATUL LE CONTROLEAZA PE AMANDOUA. SOCIETATEA NU poate verifica daca cei decedati sunt majoritar dintre cei nevaccinati sau invers… Cuvantului „VACCINAT” i se poate adauga usor particula „NE”… in orice document…? Iar daca apare in baza de date a vaccinatilor… se poate spune ca e o eroare…. frauda… sau se poate… „DELETE RECORD” ?!? REUTERS…: https://www.reuters.com/article/factcheck-icc-israel-covid-idUSL1N2LM2FS Fact Check-International Criminal Court has yet to assess merit of a claim regarding Israel’s COVID-19 vaccination programme https://www.icc-cpi.int https://www.icc-cpi.int/about/how-the-court-works https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/news-nation/caught-national-institutes-of-health-pull-report-proving-covid-vaccines-killing-kids-via-myocarditis CAUGHT: National Institutes of Health „Pull” Report PROVING Covid-vaccines KILLING Kids via Myocarditis https://halturnerradioshow.com/index.php/en/news-page/world/1-000-lawyers-and-10-000-doctors-have-filed-a-lawsuit-for-covid-19-vaccine-violations-of-the-nuremberg-code 1,000 Lawyers and 10,000 Doctors Have Filed a Lawsuit for COVID-19 „Vaccine” Violations of the Nuremberg Code

  28. Pai daca esti pozitiv,este firesc sa stai in casa si sa incerci sa tratezi de la cele mai mici semne de boala,fara sa-ti spui ca e simpla raceala.Si daca esti pozitiv si umbli slobod nu doar ca infectezi pe altii dar nestiind ca esti infectat nu iei masuri si atunci ajungi la forme medii sau grave ale bolii cand deja e foarte greu sa lupti cu boala asta parsiva.

  29. Nu s-a vrut testare,e o degringolada si o mare mizerie. Am chemat ambulanta pentru testare si nu au vrut sa il testeze decat pe tatal meu,varstnic.Pentru a ma testa si pe mine,contact direct trebuia sa chem ambulanta inca o data,in conditiile in care sunt suprasolicitate si vin dupa 5,6 ore in cazul cel mai fericit.
    Organizare si decizii execrabile.

  30. Dar sa vezi tu Arafate cand singurii aia te vor condamna ei pa tine la moarte, pentru genocid si lovitura de stat!
    Unde sunt medicamentele din farmacii, criminalule?… Arbidol, Favipiravir, ivermectina, hidroxiclorochina?… medicamente care se dau in restul lumii.

  31. Nu mai bine te condamnăm pe tine la moarte, străin ticălos și nițel pedofil?

  32. nu exista „pozitiv”. este o MARE MINCIUNA. ACESTE TESTE NU TESTEAZA NIMIC. NU FAC DEOSEBIREA INTRE BACTERIILE DIN TESUTURI SAU SINUZITA! POZITIVEAZA TOT CE GASESC! SI DIN EROARE. APOI TOT VORBITI DE COVRIGU’ ASTA: BHAAAI SECURICILOR!! UNII INVESTITORI IN OTRAVA MENGELE AILALTI – PEEESEEDEEE-INVESTITORI IN „TESTE” SI MASTI! EXISTA VREUN STUDIU OFICIAL CARE ATESTA EXISTENTA ACESTUI VIRUS IN ROMANIA?? L-A SECVENTIAT VREO „SOMITATE” CERCELIANA, RAFILIANA SAU TATARIANA SAU ALTRAHATICA ?? SUNT CONVINSA CA 90% DINTRE CEI CARE POSTEAZA LA COTIDIANUL SUNT POSTACI PLATITI SA LATRE PENTRU INTERESELE DE GRUP ALE STAPANILOR LOR! SA VA FIE RUSINE! CINE CAUTA ADEVARUL IL GASESTE. VOI CAUTATI DOAR BANI NEMUNCITI SI TOATA ACEASTA CRIMA LA CARE CONTRIBUITI SE VA INTOARCE IN VALURI LA VOI.

  33. la moarte ne condamnați voi, și pe cei nevaccinați și pe cei vaccinați! am obosit să tot repet, criminaliloooooor, refuzați cu obstinație să aduceți antivirale și antitrombotice în farmacii. cea mai mare problemă o veți avea cu cei vaccinați, care se bucură acum, atunci când vor realiza că nu mai au „pașaport de plimbare” dacă nu se „dozează” cu a 3 a, a 4 a, etc.,vezi Israel, și NU AU TRATAMENT CÂND SE VOR INFECTA, pentru că ce să vezi, „dopajul” nu oferă imunitate, așa cum i ați mințit.P. S. Cotidianul, când începeți să spuneți adevărul și să prezentați și părerile unor „nespecialiși” cu premiul Nobel în virusologie?

  34. Frumos zis decat ca NU EXISTA MEDICAMENTE nicaieri on Romania ! Genicidul continua, bolnavii sunt lasati sa se agravezesi apoi dusi la executie im spitale ca sa imgrasa statisticile pentru convingerea celor ramasi sa se vaccineze.

  35. Arafat, baga-ti minciunile acolo unde-ti place tie, Uite ca nu ma vaxinez, nici pentru mall, nici pentru ANAF, primarie sau orice ti-ar mai trece prin cap. Cind n-o sa-ti mai vad teasta aia cheala de dictator ratat, cind n-o sa mai aud de Jurma, Rafila, Mahler si toate slugile Big Pharma, cind o sa invatati sa DISCUTATI, nu sa speriati oamenii sau sa dati ordine, mai vorbim. Personal insa, raspund foarte rau la constringere, minciuni si propaganda. Voi va puneti ambitia cu mine, uite ca mi-o pun si eu cu voi. Sa se vaccineze oile, daca asta vor. Pasul urmator va fi sa le tatueze certificatul verde direct pe frunte, sa-i recunoasca mai usor la intrarea in carciuma. Prea incepe sa semene cu profetiile biblice privind „semnul diavolului”, fara de care nu mai poti sa vinzi sau sa cumperi nimic.

  36. Tatal meu se stinge intr-un spital din lipsa de tratament. Doar ce l-am vazut in coma. Personalul din sectie este neputincios,cu lacrimi in ochi si disperat ca nu au cu ce sa salveze pacientii.
    Arafate tu si toti decidentii,de la prefecti,primari,consilii judetene,ministerul sanatatii,guvernanti mai ales si Catu criminalul,sa va vad judecati si spanzurati,criminali ordinari ce sunteti!
    Mincinosi ordinari! Daca testati lumea si cei pozitivi erau izolati si aveau tratamente nu se ajungea aici,mincinosi ordinari platiti de fosile globaliste sataniste. Sa va duceti dracului cu Davosienii,cu Soros,Cu UE,MUIE si Nato,dracu sa va mature,cu Fauci,cu Gates cu toti nebunii planetei! Boilor,oamenii scapa cu azitromicina si aspenter,ticalosilor! Date din prima zi,la primele semnale! Vorbiti oameni buni,dati minciunile de-o parte si acuzati criminalii reali!

  37. Sa va duceti dracului cu mall-urile voastre,ca banii se scurg in afara tarii,la aia care ne fura si ne omoara!

  38. Vaccinatii au sigur virusul in ei, la cei nevaccinati, el poate fi, poate nu.

  39. care tratament mai .oule,.eg imputit-ce protocol ai propus analfabetule!cara-te jeg ordinar

  40. Mizeriilor securiste ce aruncati din avioane de mici dimensiuni? Ne urmariti pe cei care postam impotriva voastra?
    Ca nu sunt singura care remarc asa ceva. Si in urma cu doua saptamani si acum,deasupra casei mele se rotea un kkt de mici dimensiuni care imprastie dracu stie ce.
    Sa va credem,da? Nu sunt paranoia,sunt oameni multi care banuie acelasi lucru si vad ceea ce vad si eu!

  41. Antivaccinisti de doi lei ce sunteți!
    Mor mii de oameni în spitale și voi o dați cu porcării de ev mediu!
    Ce are Arafat, demenților? E printre puținii care a spus în vară ce dezastru va veni!
    Duceți-vă în grotă!

  42. Lupta anti-Vaxx și Vaxx forțat se întețește! E probabil începutul unui război civil! In Romania pier 300,000 de romani pe an din cauza medicinei primitive, a lipsei de tehnica, a lipsei de medicamente! Naziștii securiști ii apăra pe criminalii din Regimul de Trista Amintire Iohnanes, Ciucă, Czeke, Tatar, Petre Roman, Gelu Vishan violatorul de eleve, toți care au distrus spitalele românești pentru a sifona banii din buget! Cri
    Criminalii vor fi judecați pentru genocid și introducerea Segregsrii Naziste! Nu vor testarea in masa pentru a proteja afacerile cu vaccin!

  43. Dacule,du-te ba in grota,tu! Ca liber nu esti.
    Tu nici macar de Ev Mediu nu esti,pe atunci mai exista constiinta in oameni.

  44. Iar tu sa te duci inapoi in epoca de piatra. Lumea moare de cancer, boli renale, probleme cardiovasculare si sunt trecuti la covid.

    Ce a facut Arafat in vara pentru asa zisul val patru? Unde a fost virusul cand lumea se inghesuia prin hoteluri si pe plaje? In ultima saptamana de august, imediat dupa congresul PNL, brusc a reinceput pandemia.

    Propaganda ta jegoasa nu mai functioneaza, lumea stie care e adevarul; faci reclama la vaccin pentru ca te-a platit big pharma.

  45. Un tânăr care avea doua sticle de băutura a fost bătut dr bestiile naziste in Timișoara! Pentru ca nu a avut green pass! Propaganda l-a prezentat ca “recalcitrant”, dar a omis motivul pentru care a fost bătut! La fel procedau trupele de Securitate ale lui Ceaușescu! Lăsați fără mancare, caldura, loc de munca, cetățenii vor lua drumul revoltei contra Regimului Nazist! Chirica avea sa fie judecat! Primea și el bani! Pieleanu iarăși amintea de testele PISA, dar era un alt securist al Securității care se îmbata pentru a se duce la bordel și apoi punea biciul pe Novaxxi la televiziuni! Se vaccinate poate fake sa se duca la casa cu lampionul rosu! Aceștia erau propagandistii Regimului, Mardeiasii Media! Nu-i uitam nici pe cei dd pe A3 sau UM24! Când in urma cu trei ani mureau 900 de oameni pe zi nu zicea nimeni nimic! Ce ipocriți! Îl durea in paișpe pe Roman ca mureau opt sute de oameni pe zi de cancer, inima, diabet și se sufocați la masca cu oxigen! A dar drumul la jaful României și acum se da de partea poporului!

  46. Dacu liber, vezi că injectarea e gratuită! Eu zic să-ți faci o doza-n creier, pardon, în cutia aia de deasupra ochilor! Succes!

  47. Bai desteptule tu intelegi ca criminalii astia au interzis MEDICAMENTELE ??? In schimb au cumparat 120 milioane de vaccinuri la 18 milioane de oameni cu tot cu bebelusi ???

  48. Nu ar fi mai bine sa te vaccinezi tu în limba?
    Hm?
    Ca sa nu mai poti sa scoți niciun cuvânt,ca numai prostii scoți pe gura.
    De cand faci tu legea în România? De cand ești virușilor?
    Ești cumva tu Dumnezeu și noi nu știm??
    De ce ai închis bisericile de Paște anul trecut? Paginule ?? De Ce?
    Sa te ajungă mania poporului asta iri doresc

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.