Războiul taxelor. Trump face un pas în spate și în cazul Canadei

La loc comanda!  Statele Unite au suspendat luni impunerea de taxe vamale Canadei pentru 30 de zile, a anunțat premierul canadian Justin Trudeau după o convorbire cu președintele Donald Trump, relatează AFP.

‘Canada își asumă noi angajamente. Vom numi un responsabil pe problema fentanilului, vom adăuga cartelurile mexicane pe lista entităților teroriste (…) și vom lansa, împreună cu Statele Unite, o forță de atac comună împotriva crimei organizate, a traficului de fentanil și a spălării banilor’, a declarat șeful guvernului canadian pe platforma X.

Aceasta reprezintă o nouă investiție de 200 de milioane de dolari canadieni, a precizat Trudeau, amintind că țara sa a anunțat deja în ultimele săptămâni un plan pentru graniță de 1,3 miliarde de dolari canadieni care include ‘noi elicoptere, noi tehnologii și mai mult personal’.

În cele din urmă ‘aproape 10.000 de agenți sunt și vor fi pe teren pentru a ne proteja granița’ a adăugat șeful guvernului canadian.

‘Canada a acceptat să garanteze că avem o graniță nordică securizată și să pună capăt, în sfârșit, flagelului mortal al drogurilor precum fentanilul care se varsă în țara noastră’, a indicat la scurt timp președintele american Donald Trump pe platforma sa Truth Social, declarându-se ‘foarte mulțumit’.

Trump a confirmat, de asemenea, un acord provizoriu cu Mexicul pentru suspendarea taxelor vamale impuse acestuia. Într-un mesaj pe Truth Social, președintele american a mai transmis că în perioada de o lună cât vor fi suspendate taxele vamale vor continua negocierile cu Mexicul pentru un acord permanent, negocieri care vor fi conduse de partea americană de secretarul de stat Marco Rubio, secretarul trezoreriei, Scott Bessent, și secretarul pentru comerț, Howard Lutnick.

Informațiile inițiale

Președintele american Donald Trump a discutat luni dimineață cu premierul canadian Justin Trudeau și cu președinta mexicană Claudia Sheinbaum, convenind cu aceasta din urmă suspendarea timp de o lună a taxelor vamale decise de liderul de la Casa Albă împotriva Mexicului.

‘Tocmai am vorbit cu Justin Trudeau. Voi vorbi din nou cu el la 15:00 (20:00 GMT)’, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, reafirmând că a impus taxe vamale Canadei și Mexicului pentru a opri intrarea drogurilor în SUA.

Președintele american anunțase duminică discuții pentru luni și cu Mexic. El a decis săptămâna trecută impunerea unei taxe vamale de 25% asupra tuturor produselor importate din Mexic și Canada, cu excepția produselor petroliere importate din Canada, taxate cu 10%. El a impus concomitent taxe vamale de 10% asupra produselor importate din China, ce se adaugă taxelor care deja erau în vigoare asupra unei serii de produse chinezești.

Măsurile, programate să intre în vigoare marți, expun Statele Unite unor represalii comerciale din partea țărilor vizate de aceste taxe.

De pildă, provincia canadiană Ontario, principalul centru economic al Canadei, a anunțat luni dimineață că interzice accesul companiilor americane la contractele publice, ceea ce le va face să ‘piardă noi venituri de zeci de miliarde de dolari’, a susținut premierul provinciei, Doug Ford, care în plus a anulat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari canadieni (66 de milioane de euro) cu Starlink, compania controlată de miliardarul Elon Musk, un mare aliat al lui Trump.

La rândul ei, președinta mexicană Claudia Sheinbaum a anunțat că urma să detalieze luni ‘primele măsuri’ de răspuns față de taxele vamale americane. Totuși, în urma unei discuții cu Trump, Claudia Sheinbaum a declarat luni că Statele Unite au decis să suspende pentru o lună taxele vamale impuse Mexicului.

‘Taxele vamale sunt suspendate pentru o lună, începând de acum’, a precizat Claudia Sheinbaum pe contul său de X. Ea a anunțat de asemenea consolidarea cu circa 10.000 de membri a efectivelor Gărzii Naționale la granița dintre cele două țări, ‘pentru a preveni traficul cu droguri dinspre Mexic către SUA, în special fentanilul’. De partea lor, ‘Statele Unite se angajează să colaboreze pentru prevenirea traficului de arme’ către Mexic, a completat președinta acestei țări.

Între timp, Trump a confirmat la rândul său un acord provizoriu cu Mexicul pentru suspendarea taxelor vamale impuse acestuia. Într-un mesaj pe Truth Social, președintele american a mai transmis că în perioada de o lună cât vor fi suspendate taxele vamale vor continua negocierile cu Mexicul pentru un acord permanent, negocieri care vor fi conduse de partea americană de secretarul de stat Marco Rubio, secretarul trezoreriei, Scott Bessent, și secretarul pentru comerț, Howard Lutnick.

Războiul comercial declanșat de liderul de la Casa Albă prin impunerea de taxe vamale destabilizează deja piețele, îngrijorate de efectele acestor taxe asupra economiei mondiale. Sub efectul deciziei lui Trump, bursele mondiale au scăzut puternic luni, cea de la Paris cu 1,75%, bursa de Frankfurt cu 1,83%, cea de la Londra cu 1,37% și cea de la Milano cu 1,16%, în jurul orei 12:30 GMT. Și bursa de la New York a deschis luni în scădere puternică, indicele Dow Jones scăzând cu 1,25%, indicele Nasdaq cu 2,14% et indicele lărgit S&P 500 cu 1,65%.

Importurile din Mexic, Canada și China însumează peste 40% din importurile efectuate în SUA.

Potrivit economiștilor, noile taxe vamale riscă să conducă la creșterea prețurilor și să încetinească activitatea în toate țările vizate prin perturbarea lanțurilor de producție.

Duminică dimineață, Donald Trump a admis că în urma acestor taxe consumatorii și companiile americane ar putea ‘suferi’, dar și-a apărat decizia. ‘Aceasta va fi noua epocă de aur pentru Statele Unite! Va provoca aceasta suferință ? Da, poate. Sau poate că nu. Dar vom face America măreață din nou și va merita prețul plătit’, a scris el cu majuscule pe Truth Social.

Cât despre Uniunea Europeană (UE), aceasta a fost, cel puțin deocamdată, cruțată de taxele vamale americane, dar ea știe că rămâne la acest capitol în vizorul lui Donald Trump, care a amenințat-o luna trecută cu astfel de măsuri dacă blocul comunitar nu își reduce excedentul comercial în relațiile cu SUA prin cumpărarea de mai mult gaz și petrol american.

Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. N-a facut un pas in spate, a ramas pe loc, dar dupa ce si Mexico si Canada si-au luat angajamente foarte solide. In privinta migrantilor ilegali, acordul incheiat cu El Salvador este exceptional…Si in Panama lucrurile sunt in schimbare, asa ca, merita sa i un presedinte care pune piciorul in prag, decat unul ,,ales”..de cateva televiziuni…

  2. Un dictator senil,înconjurat de sfătuitori de 2 cenți,amic cu Kim,cu Puțin și cu alții de teapa lui,cu un Musk ce-l domina..asa ca pe termen scurt americanii or vedea ce au votat când le-or frige buzunarele.

  3. Fentanilul nu are nicio legǎturǎ cu aranjamentele lor care sunt strict economice. E doar o minciunǎ de fațadǎ pentru a-i prosti pe proști și a învǎlui niște pungǎșii între corporații într-o poleialǎ moralǎ. Pe vremuri concepeau minciuni mai elaborate, dar acum nu mai e nevoie fiindcǎ oamenii sunt tot mai fraieri și înghit orice aiurealǎ puerilǎ.

  4. Nici Trump nu-i departe de sciz0frenia celebrului Kremlin Jorjescu al nostru. Urmeaza si alte prostii mult mai grave si periculoase pe care le va facea acest dezechilibrat……[Rumburak]

  5. Trump nu face un pas inapoi ci pur si simplu a obtinut/negociat ce a dorit in legatura cu traficul de droguri si atunci suspenda taxele. Daca promisiunile sunt puse in fapte atunci suspendarea devine anulare. Daca nu…

  6. Multi canadieni satui de coruptia si incompetenta regimului Trudeau, un catelus a lui Biden, care a urmat orbeste atat politica covid cat si emigratia nediscriminatorie ducand la criza locuintelor, inflatie, somaj, au privit cu simpatie lupta pentru alegerea in functia de presedinte a lui Trump. Canada este partenerul cel mai apropiat al SUA atat geografic cat si economic. Toate corporatiile mari americane au filiale in Canada. Toata simpatia pentru presedintele Trump este pe cale sa se naruiasca. Toate partidele politice canadiene dar si simpli cetateni se pregatesc sa raspunda exagerarilor si fanteziilor lui Trump. Auzi, Canada al 51-lea stat!

  7. La romani este o vorbă:” câinii dintâi turbează” cam așa și cu dezamăgirea asta bătrână de Trump adică un alt bidon!

  8. Trump are perfecta dreptate in legatura cu inegalitatea comerciala US-Eu.
    Pretul unui produs european vandut in America este cost productie + transport + profit (+ sales tax aprox 5% doar in unele state, deductibil in unele cazuri).
    Un produs american vandut in Europa este cost productie + transport + profit + TVA 19%.
    De curiozitate, comparati pretul unui BMW in USA cu un Jeep Wrangler (sa zicem) in Eu.
    Preturi mai mari = vanzari mai putine.

  9. Ha, ha! Pintru nghine mai interesante-s luar’le di pozâțâie di pe forum un’i mulț’ postaci is mufaț’ la ajutuari sociale sub multiple forme di la hegemon ș-o intrat în delirium tremăns câ i-o ușuit dân căruț…

  10. A INCEPUT RAZBOIUL MONDIAL ECONOMIC

    noi = Romania – ce facem , tragem cu tunul , cu raketa , cu pusca ??

  11. Donald, Brics e dusmanul nu Euro si Nordatlantis. Tu spui ca Euro nu ia nimic din Sua sa iti spun eu câte miliarde se duc pe arme americane? Sa iti spun eu cate lame cola si fistic sau arahide americane mancam?nu pot sa spui firme dar cata pasta de dinti sau hamburgari fa un calcul in Ro se mananca 14 burgeri/min deci cam 20.000/zi cam 600.000 pe luna si cam 7.000.000 de hamburgeri pe an x27 tari UE
    TOTAL
    210.000.000 hamburgari/an
    Restul e tacere.

  12. presedinta mexicana a promis desfasurarea de trupe la granita cu SUA pentru a impiedica imigrantii ilegali

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.