În pofida succeselor politice, realităţile nu sunt încântătoare. „Naţiunea în care trăim azi este mai violentă şi vulgară, mai trivială şi cinică, mai ignorantă şi fără remuşcări, mai deviantă şi deprimată decât cea în care am trăit odinioară. O cultură populară, care este deseori brutală, înfiorătoare şi îndrăgostită de moarte, fură inocenţa multor copii. Oamenii ucid alţi oameni şi se sinucid cu o mai mare uşurinţă. Bărbaţii şi femeile se abandonează unii pe ceilalţi şi îşi abandonează copiii fără prea multă ezitare. Căsătoria şi familia americană sunt mai slăbite, mai instabile şi mai puţin normative„. Așa caracteriza starea culturii William J. Benett, fost secretar al educației americane (vezi The Index of Leading Cultural Indicators. American Society at the End of the Twentieth Century, 1999).
Aceste realităţi nu țin doar de trecut și nu sunt numai în America. Aici, însă, capacitatea de reacție la timp și de inovare s-a dovedit a fi mai mare.
Îmi amintesc lunga discuție pe care am avut-o în 1998 la Washington DC, pe subiecte cruciale ale culturii, cu un alt legendar secretar al educației, Richard Riley. Domnia sa spunea, încântat că tocmai primise din partea Casei Albe două miliarde de dolari, dintr-un excedent bugetar, că va dota fiecare clasă de școală cu computer. America întărea atunci hotărât cursul înnoirii tehnologice în educație. Nicio persoană lucidă nu a spus însă că prin informatizare toate chestiunile educației se rezolvă. În orice caz, prin administrațiile americane care s-au succedat, cursul inovației a continuat și a marcat, de fiecare dată, lumea.
Actualul președinte american anunța preocuparea de a face ca „fiecare copil american să aibă la dispoziție cea mai bună educație posibilă“ și preconiza măsuri precum sfârșitul „dictatului ministerului Educației“, al „trunchiului comun (common core)“, al „politicii standardelor unitare“, trecerea învățământului la „nivel local“ și încurajarea competiției în educație (p.69) (vezi Great Again! Wie ich Amerika retten werde, Börsen Medien, Kulmbach, 2016). Copiii trebuie „educați, nu îndoctrinați“, scrie Donald Trump. „Sistemul nostru de educație nu a fost niciodată gândit să se limiteze la citit, scris, calcul, istorie și științele naturii“ (p.70), acuza actualul președinte măsurile antecesorului! Salarizarea diferențiată a dascălilor, renunțarea la „teste“ și evaluări care distrug educația, împrumuturi financiare pentru studii sunt printre măsurile pe care le preconizează. „Trebuie să schimbăm modul și felul în care educăm tinerii“ (p.77) și să refacem „disciplina, concentrarea și entuziasmul pentru învățare“ (p.78), drept cale spre a reda măreția Americii.
Nu demult, pe scenă a intrat un nou secretar al educației cu proiectul schimbării a înseși viziunii asupra educației. Acest proiect merită adus în discuție având în vedere acuitatea criticii de la care pleacă, ideile puse în joc și împrejurarea că, prin el, din nou, America va inspira schimbări în educația din lume.
Noul secretar al educației din SUA, Betsy DeVos, vine dintr-o familie de multimiliardari și a lucrat exclusiv în învățământul privat. A fost aleasă de Donald Trump pentru a conduce schimbarea educației americane având în vedere apartenența ei la „activismul conservativ“, motivat de proiectul creștin al „realizării împărăției lui Dumnezeu“ pe pământ, și în virtutea convergenței de vederi cu noul președinte. Nu a fost prima opțiune a lui Donald Trump – care s-a îndreptat mai întâi spre președintele celei mai mari universități creștine din America – și nici candidatul Donald Trump nu a fost prima opțiune a militantei republicane Betsy DeVos – ea fiind apropiată de familia Bush. Dar noul președinte și noul secretar american al educației și-au dat mâna pentru o abordare nouă a educației, care urmărește să o scoată din ceea ce se reclamă insistent în America și în Uniunea Europeană în ultima decadă : birocratism, irosirea potențialului uman, noua ideologizare a educației, slaba capacitate de autoînnoire, care au ca rezultat general scăderea pregătirii profesionale a noilor generații, ruperea libertăților de răspunderi, proliferarea conformismului.
Programul reformării educației americane promovat de Betsy DeVos prinde contur și se apropie de faza reglementărilor legale. El stârnește deja critici la nivelul opțiunilor generale și al unor aplicări în trecut, în statul Michigan. Oricum, Betsy DeVos intră în centrul interesului în America și în afara acesteia. Să observăm ce a propus până în clipa de față.
Ideea fundamentală a abordării educației de către Betsy DeVos este aceea după care, pentru starea și dezvoltarea societății „capitalul uman“ este esențial. Este vorba de ambele ipostaze ale acestuia: cei care învață și personalul didactic. Pentru a-l valorifica, Betsy DeVos propune schimbarea drastică a cursului educației actuale din SUA. În evaluarea domniei sale, educația a devenit „un sistem închis, o industrie închisă și o piață închisă (a closed system, a closed industry, a closed market)“ – o chestiune „rezervată“, chiar de „monopol“, care aduce stagnarea, „moartea“. Teza-cheie prevede „deschiderea pieței educației (education market)v, spre a se da mai multe șanse pentru părinți de a alege și elevilor și studenților de a se instrui. În diverse direcții, restabilirea „alegerii școlare“ este fundamentală și antrenează schimbări, inclusiv în ceea ce privește evaluarea. Reforma Rump – DeVos preconizează renunțarea la actualul sistem cantitativist de evaluare, care a dus în impas sistemele de educație din diferite țări. Orizontul, manifest opus actualului sistem de învățare, este ca fiecare elev și student să se poată dezvolta conform potențialului său dat de Dumnezeu.
Betsy DeVos este pentru descentralizarea completă și „controlul local al educației (local control of education)“, în cadrul unei tentative de a ridica ștacheta ambițiilor educaționale ale fiecărei școli. Ea a cerut școlilor să-și asume răspunderea rezultatelor, după ce a reproșat slujitorilor învățământului public că așteaptă mereu să li se spună ce este de făcut. Totodată, se pronunță hotărât în favoarea „școlilor pentru profit (for profit schools)“.
Noul secretar american al educației aduce în prim-plan „colegiile comunităților“, care devin principalul cadru de promovare a pregătirii vocaționale și tehnice, pentru a reduce șomajul și a asigura creșterea economică. Aceste colegii trebuie să fie „agile, inclusive și antreprenoriale“.
De ani buni, Betsy DeVos este cunoscută ca avocat al „școlilor charter (charter schools)“ și al „voucherelor educaționale (school vouchers)“. Primele ar înlocui, pe scara cea mai mare posibilă, „școlile publice (public schools)“, iar cele din sub al doilea termen ar schimba finanțarea unităților de învățământ, făcând-o dependentă de atragerea de tineri. Atât Donald Trump, cât și Betsy DeVos atrag atenția asupra nevoii ca tinerii să fie „ajutați“ cu „împrumuturi (loans)“ financiare în tentativa lor de a învăța și prevăd un fel de scutiri de taxe (tax credits) pentru cei care finanțează burse. La întrebarea senatorului democrat Bernie Sanders, dacă nu se periclitează, prin taxe de studii, accesibilitatea socială a educației, Betsy DeVos a răspuns că „nimic în viață nu este gratuit, cineva plătește“.
Până acum, criticii semnalează mai mult riscurile sistemului imaginat de Betsy DeVos. Bunăoară, riscul unui parohialism școlar, care ar fi contraproductiv. Unele dintre mijloacele puse în discuție – vouchere, școlile charter – ar putea trăda scopul „educației de calitate pentru fiecare copil (quality education for every children)“. În opinia mea, înlocuirea „educației publice“ prin unități private nu are perspective. Decalajele sociale nu s-au micșorat în ultimele decenii, iar statul nu are cum să se derobeze, fără crize grave, de interesele publice.
Acestea sunt, firește, doar linii majore ale reformei Trump-DeVos în educație. În lunile ce urmează, ele vor cunoaște detalieri care vor permite analize mai amănunțite. Cei mai mulți se ocupă acum de radicalismele conținute în propuneri. Sunt de părere că merită interes în primă linie efortul de a depăși lacunele actualei educații și măsurile în consecință.
De altfel, se poate observa că în țările de referință se caută justificat noi soluții, de pildă, pentru motivarea învățării. O elocventă cercetare germană apăra, pe bună dreptate, formula „învățării prin angajament“ și denunța abordarea tânărului mai mult ca obiect al acțiunii educative (Margret Rasfeld, Peter Spiegel, Education. Wir machen Schule, Murrmann, Hamburg, 2012). Betsy DeVos are meritul că ridică un set de idei la nivelul politicii educaționale. În opinia mea, este un atu al reformei care se pregătește în SUA faptul că supune criticii birocratizarea educației și aservirea ei de către o altă „corectitudine politică“ – cea a neoliberalismului. Critica are deja la activ o solidă analiză și în Uniunea Europeană, dar este altceva dacă un sistem de anvergura celui american, de la nivelul vârfurilor sale politice, își asumă schimbarea. Aceasta nu înseamnă că problemele menționate sunt deja rezolvate, dar o optică nouă într-un sistem influent constituie un pas spre dezlegare.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.