Regele Charles îṣi ia „rămas bun cu tristețe” de la una dintre îndatoririle sale

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord i-a predat fiului său, prinţul William, un înalt grad militar deţinut în cadrul Forţelor Aeriene britanice, la o ceremonie desfăşurată luni, evenimentul marcând o rară apariţie comună a celor doi, în timp ce regele îşi accelerează revenirea la îndatoririle publice după diagnosticul de cancer.

Charles i-a conferit lui William gradul de colonel-şef al Forţelor Aeriene britanice, o funcţie pe care monarhul în vârstă de 75 de ani a deţinut-o timp de 32 de ani, în faţa unui elicopter Apache şi sub privirile personalului de serviciu, la Muzeul Aviaţiei Militare din sudul Angliei. Funcţia de colonel-şef (colonel-in-chief) este mai degrabă ceremonială, iar posesorul său are rolul de a menţine legătura între corpul de armată şi familia regală.

„Este, cu adevărat, un pilot foarte bun”, a declarat regele Charles despre fiul său.

Prinţul William a fost pilot de elicopter de căutare şi salvare în cadrul Forţelor Aeriene britanice.

Această vizită a fost cel mai recent angajament al lui Charles al III-lea de la momentul revenirii la îndatoririle publice, la sfârşitul lunii aprilie, la aproape trei luni după ce Palatul Buckingham a anunţat că regele este tratat pentru un tip de cancer.

Prinţul William, în vârstă de 41 de ani, a luat, de asemenea, o pauză de la îndatoririle sale oficiale, timp de mai multe săptămâni, în lunile martie şi aprilie ale acestui an, pentru a petrece timp cu soţia sa, Kate, după ce aceasta a anunţat că urmează chimioterapie pentru cancer.

William a declarat vineri că soţia sa „se simte bine”.

La ceremonia de luni, regele Charles a declarat că îşi ia rămas bun cu „tristeţe”, precizând însă că Forţelor Aeriene britanice va fi „din ce în ce mai puternice” sub conducerea fiului său.

„Aveţi grijă de voi şi nu vă pot spune cât de mândru am fost să mă aflu alături de voi în tot acest timp”, a spus monarhul.

Transferul rolului a fost anunţat în luna august a anului trecut, după ascensiunea pe tron a regelui Charles.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.