Dilentantism jurnalistic, ură şi rea-credinţă duse  la extrem în ziarul „românesc“„Romanian Journal“!

Regele Mihai a fost înmormântat, denigrările continuă (şi) la New York!

Articolele publicate în ziarul „românesc“ „Romanian Journal“ (director: Vasile Bădăluţă; redactor şef: Mariana Terra), ediţia din 6 decembrie 2017, referitoare la moartea Majestăţii Sale Regele Mihai I, mi-au întors stomacul pe dos şi mă văd obligat să reacţionez faţă de un act incalificabil. O fac nu numai ca român, dar şi ca jurnalist.

Într-un moment în care o ţară întreagă se afla în doliu naţional decretat de preşedintele Klaus Iohannis, sute de mii de români îi aduceau un ultim omagiu Regelui decedat şi zeci de capete încoronate din întreaga lume urmau să participe la funeralii, editorii ziarului citat, aflaţi în goană după senzaţional şi ieşire din anonimat, probează o lipsă crasă de cunoaştere a Istoriei României, de cultură în general şi de rea-credinţă, publicând pagini întregi de neadevăruri copiate, răspândite pe Internet de surse obscure şi incitând la ură împotriva unei personalităţi istorice de calibru, care îşi dăduse ultima suflare – Regele Mihai I. Iată câteva exemple de diletantism jurnalistic, atac la morala creştină, mediocritate şi superficialitate duse la extrem, care îmi amintesc de retorica mincinoasă a propagandei comunisto-bolşevice din anii ‘50. Dar să dau câteva exemple: „Regele a murit“, un amalgam de ştiri confuze, fără specificarea sursei, grupate într-un material nesemnat! (pagina 3). Tratarea superficială şi nedocumentată a evenimentului continuă în paginile 4 şi 6, unde citim alte informaţii vizând acelaşi subiect, fără să fie specificată sursa (!?). Un material tendenţios, nesemnat (!?), apare în pagina 7, sub titlul „Nu există «Casa Regală» a României“, cu fotografia Actului de Abdicare a Regelui Mihai, din 30 decembrie 1947, plus alte aberaţii, autorul anonim „uitând“ să amintească faptul că suveranul se afla în Greva Regală, refuzând să semneze toate decretele bolşevicilor! „Bomboana pe colivă“ o pun editorii ziarului în paginile 12 şi 13, publicând un articol semnat de pseudo-istoricul Florin Ţene, un jurnalist mediocru din România, care umple două pagini de denigrări, presupuneri şi păreri nedocumentate despre Regele Mihai I!

Am să închei cu o recomandare: puneţi, serios, mâna pe carte, stimaţi tovarăşi „colegi“! Publicarea unor asemenea blasfemii jigneşte un întreg popor şi – mai ales – istoria lui!

New York, 20 decembrie 2017

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Grigore L. Culian 183 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Punem mana carte si aflam ca greva regala a durat intre 21 august 1945-7 ianuarie 1946;apoi ,au fost condamnarile…

  2. Jurnalistii new-york-zii sint mai pragmatici , nu s-au inghesuit la pomana mediatica , au coloana vertebrala , nu sint lingai dezgustatori ca jurnalistii dimboviteni . Nu aveau nimic de pierdut , nici de cistigat la competitia de adulare a unui simplu muritor care printr-un accident al naturii a fost nascut pe functie , o functie ilogica , in care in afara de profit si apararea propriilor interese muritorul nu a excelat cu nimic . Jurnalistii din tara , ar fi deschis si ei gura , dar le tremura camasa’n spate sa nu-si atraga oprobriul vre-unei institutii oculte care are planuri de capatuiala sau loje sau al sefului care nu se stie niciodata ce sefi are si el . Deci concluzia este , bravo new-york-ezilor ca ne-a spalat obrazul de ipocrizia circului care a poluat Bucurestiul si mass media .

    • Ma bucur ca este cineva cu respect pt Adevar. De mult e numai cosmetizare si se profita ca a trecut timpul iar cei direct afectati de actul ce poate fi numit genocidul propriului popor au trecut la cele vesnice, taman bine pt a incepe o campanie de cosmetizare a crimei genocid regal! Pacat ca nu putem citi si noi acel jurnal plin de Adevaruri! Ar fi absolut necesar.

  3. Nu va ingrijorati – sunt in USA dinainte de „revolutie” si va asigur ca romanii de pe aici nu dau doi bani pe foaia asta nici pe expertiza istorica sau jurnalistica a d-lui Badaluta.

  4. Dumnezeu a facut dreptate. Poporul roman nu si-a meritat Regele. Si nu l-a avut. Acum trenul a plecat. Ramanem cu mocirla.

  5. si dupa ce ramanem surprinsi de un asa act de tradare si vanzare de neam pe fata, adica numita „modernizare” facuta de lupii in blana de oaie care au ocupat in totalitate instititiile statului, si de cozile lor de topor, impunandu-ne statutul de colonie pe veci, citind art. 84 din Constitutia din 1866, si art. 79 din Constitutia din 1923 :
    „…aleg un Rege dintr’o dinastie suverana din Europa occidentala”,
    si pentru cine se mai indoieste de rezultatul „modernizarii” României de catre acesti zisi „regi” straini occidentali, sa citim marturia unui contemporan, unui patriot adevarat : Petre Tutea, in anul 1935, in plina epoca de „modernizare” occidentala, cu acelasi stat paralel, cu aceleasi institutii ocupate de straini, cu aceiasi tefelisti scoliti in lupanarele occidentului „civilizat”, cu aceleasi „valori” ca in ziua de azi, cu privatizari, investitori si liberalizari…totul in mana strainilor :
    „Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi… Ca-n colonii”.
    https://m.activenews.ro/stiri-politic/Acesta-este-textul-pentru-care-vor-sa-l-interzica-pe-Petre-Tutea-Statul-acesta-ii-apara-pe-straini-de-noi.-Ca-n-colonii.-Aici-sta-cauza-indolentei-noastre-in-EXPLOATARE.-De-ce-si-pentru-cine-sa-muncesti-in-plus-123784

  6. Corect este: se afla „dupa” Greva Regala, nu „in”, insa idea era ca Regele a refuzat sa semneze decretele bolsevicilor! Cred ca asta e clar si dovedit de istorici!

  7. E mai bine cu straini proprietari si presedinte sau straini proprietari si monarh?
    Prima varianta este ne-crestina.
    Cine o alege este anti-crestin.

    • Cel mai bine ar fi fara prosti, dar nu ai ce face… deocamdata.

    • Crestineste este sa ai monarhia sangelui tau. NEcrestin e sa sustii lifte straine care sa suga vlaga si maduva neamului tau, mai ales pe acesti ce-s nobilime neagra, a lui Lucifer adoratori si de fatada crestini, crestine neiubitor de sangele si dreptul tau. Ude-s Unsii tai Romani? Stii ca-a-s asupriti de asti Intunecati? Afla acum, macar!

  8. De unde si pana unde #gainile au nume idioate? Ia luati aminte cum suna niste nume: terra, sau alaturari tembele – cosette + chichirau, samd. Ei or fi posesorii si a altor „nume”, or fi de alte etnii cu nume duble, nume de cod, …? Membrii ai Internationalei neobolsevice si soroshiste, neomarxiste?

  9. Astia care denigrau la NY sunt trolii lui Putin si Rogozin. FBI ce pazeste?

  10. Pune TU mana pe carte CULIAN si lasa incultura pengtru cei fara stiinta de carte. Cer naiba, nu stii sa citesti, in 1947, fostul rege Mihai I a ABDICAT !!!, comparal cu Printul CUZA obligfat in miez de nioapte sa abdice cu pistolul la tampla si scos noaptrea din tara sa nu afleromajii, cu ceilalti domnitori romani care s-au jertfit pentru principatele romane. Esti ori orb ori incult. Romanii stiu foarte bine ce au citit !.

  11. Culiane, esti serv devot oricui, nemernicit? asa ne ingretosezi…Dc nu spui tu Adevarul?

  12. Bolsevici infiltrati pana si la New York. Rusine voua, Vasile Bădăluţă si Mariana Terra!
    Au fost sute de mii de oameni la înmormântarea Regelui. Am fost multi romani veniti din toata lumea. Cei mai multi din Franta, Germania, Olanda, Anglia, Spania etc.
    Rusine celor care pateaza memoria marelui nostru Rege, denatureaza istoria si sfideaza sute de mii de romani care cu durere in suflet au stat ore in sir, noapte si zi, la cozi interminabile pentru a-si lua ramas bun de la Regele Mihai I al romanilor.
    Cum oţi fi ajuns voi la New York, pe lunie de partid, desigur?

  13. D-le Grigore L. Culian, spuneti-ne care este bibliografia obligatorie si ce nu avem voie sa citim, pentru a afla si intelege corect „adevarata istorie”.
    – Pentru redactia Cotidianul; am postat,anterior, un scurt comentariu. A ramas pentru moderare, dar nu a mai aparut. De ce mi s-a cenzurarat opinia? Precizez ca nu am folosit expresii necuviincioase, jignitoare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.