Starea de urgență a fost în fapt o veritabilă blocadă ale cărei rezultate și aplicabilitate sunt acum invocate drept un panaceu universal valabil pentru români. Nu este greu de constat că lipsa controlului democratic asupra formelor de autoritate duce spre încălcarea drepturilor și libertăților, în legitimarea și implantarea unor grave anulări ale Constituției.
Parlamentul actual, prin ceea ce se autointitulează Opoziție, s-a dovedit inept prin limitarea și evaluarea situației actuale, preferând cosmetizarea unor măsuri în esența lor toxice, propuse de Guvern. Situația sistemului sanitar deficitar nu doar sub aspectul modernizării dar și al organizării sau managementului, nu poate fi cauza dispozițiilor unilaterale care se emit fără întrerupere. Claustrarea irațională a românilor s-a făcut diferențiat, de unde rezultă implicarea politicului în contagiune și încălcarea legii.
Epidemic, în context regional, România se află peste medie, fapt eludat. Dispozițiile stării de alertă găsesc țara sub coerciții importante și fără implicarea activă a autorităților în prevenție, pentru adaptarea și continuitatea vieții sociale. România, prin grupurile care fac legea în acest moment, se constituie într-o insulă, stăruind într-un autoritarism politicianist irelevant pentru evenimentul medical care pe plan internațional se află deja în faza unor rechizitorii care denunță manipularea și interesul privat. Lipsa unei raportări a guvernului din Romania la situația regională este devastatoare pentru mentalitatea antidemocratică. Generarea fricii paralizante de către persoane cu atribuții publice nu pot rămâne nesancționate moral, cu atât mai mult cu cât nu s-au luat măsuri de protecție, altele decât izolarea.
Toate statele din jurul României au depășit primele măsuri ale carantinizării și au contracarat practic și preventiv toată bulversarea inițială. Responsabilii noștri dovedesc o inadecvare totală accentuând tot felul de crize umanitare, preferând să fie de fapt artizanii imbatabili ai captivității.
Autodistrugere organizata…