Reprezentare publică metamorfozată în pericol social

Reprezentanţii publici se regăsesc în foarte multe instituţii, contexte şi ipostaze, animaţi printr-un fel de solidaritate în numele altor imperative decât acelea din fişa postului. În absenţa democraţiei, care ar trebui să-i propulseze pe scena publică, aceasta devine victima lor preferată. În numele societăţii nu mai poate vorbi nimeni decât ei. Nici în nume propriu nu se mai poate vorbi, aşa cum se întâmplă în regimurile de teroare. Sunt destule mărturii, în România, cum petenţii nu sunt lăsaţi să-şi pledeze cauza în instanţe asistaţi de un bruiaj tipic, reactivat din tenebra CNAS-ului, ea însăşi aglomerată de clone. Societatea românească involuează spre o barbarie tipică ţărilor în dezintegrare sistemică, iar consecinţele instaurării unui totalitarism „autentic” deja se regăsesc oriunde în spaţiul nostru naţional. Toate acestea se întâmplă sub privirea majorităţii şi cu acceptul forţat al acesteia. Cine se opune acestui absurd riscă un tratament discriminatoriu, eliminant prin conexiunile specifice, ale distrugerii. Societatea românească se metamorfozează într-un câmp de forţe inegale şi violente. Autoritatea care nu poate fi instaurată decât prin datele de fond ale valorilor, a căpătat noi conotaţii spre extreme. Ceea ce părea să fie un derapaj al societăţii în perimetrul democraţiei autohtone este de fapt criminalitatea sistemului. Configuraţia securismului uzurpator se reface la scară generală. România se află în avarie riscând să-şi marginalizeze propriii cetăţeni după reţetele unei administraţii constituite pe abuz. După păstrarea în vitrina publică a foştilor mamuţi comunişti asistăm la invadarea instituţiilor de către junii mamiferelor ideologice. Întregul sistem, supraintoxicat de cei care refuză raportarea corectă la societate, obligă la alinieri absurde. Oferta electorală vine tocmai spre cei care vor vota pentru alte şi alte avantaje ale încălcării drepturilor democratice.

Scena publică are deja cheie şi lacăte fel ca marile grădini sau parcuri care la un moment dat se închid pentru vizitatori. Politica este deja afacerea oneroasă a unor grupuri vorbind în numele tuturor. Statul însuşi a ajuns o fantomă. Românii sunt deja pe picior de plecare din obligaţii faţă de propria lor conştiinţă şi standardele implicite. Uzura implicată în demersul cotidian autohton desfigurează omul până la terfelirea lui absolută, până la epuizare sau extincţie. O politică în dispreţul omului şi o administraţie pe măsura acestei strategii abjecte triumfă zilnic. Numai un control exterior al instituţiilor ar putea să le aducă pe linia de plutire. În tribunale, juraţii, a căror prezenţă este mai mult decât necesară, ar trebui să neutralizeze impostura clanurilor care fac legea. Majoritatea ipostazelor publice din România sunt în numele unui alt proiect – unul mafiot. Statalitatea în minima ei măreţie depinde prioritar de calitatea vieţii, de nimic altceva, în raporturile relaxate din societate. Dezastrul din viaţa noastră publică induce derută şi mediocritate în idealurile majorităţii.

România centenară este un stat împotriva propriilor cetăţeni de parcă aşa ceva ar dori înşişi cetăţenii săi, ceea ce nu poate fi adevărat însă, în fapt, adevărul situaţiei de acum nu este deloc limpede. Diversiunea, corupţia, averi rezultate din simple semnături indescifrabile nu pot alcătui criteriile unui popor care în esenţa lui nu poate gândi decât diferit, fiind obligat să accepte penumbra secularizată. Viaţa publică va trebui să se deschidă spre toţi românii şi oaspeţii lor, în manifestarea mirajului lumii. Umbra Securităţii se simte din nou după ziduri, în piaţa publică, acolo unde se decide ceva. Conducătorul acestei stări de fapt se doreşte a fi atotputernic. Până când?

Îl putem vedea peste tot. Instituţiile publice trebuie să se afle sub controlul legal al cetăţenilor, altfel România nostră centenară a ajuns unul dintre nefericitele locuri ale planetei.

O sărbătoare precum Centenarul ar trebui să aibă efecte majore pentru constituirea reală a unui stat al cetăţenilor.

Recomanda
Ioan Vieru 215 Articole
Author