Republica Moldova – imagine din avion

Orice expert obiectiv a înțeles de multă vreme că societatea din Republica Moldova nu vrea nici unirea cu România, nici integrarea europeană și cu atât mai puțin revenirea sub controlul Rusiei.

În aceste condiții, avangarda socială, acolo, o poartă partidele, oricât de corupte ar fi ele.

Trei sunt soluțiile politice acolo (fără a le putea garanta stabilizarea): eliminarea de la guvernare a pro-moscoviților, eliminarea de la putere a pro-europenilor, ori combinarea acestor două tendințe.

În mod paradoxal, soluția combinării acestor tendințe într-o formulă guvernamentală ar putea fi cea mai stabilă. Cu o condiție. Și anume, ca în spatele formulei să existe un acord în trei: UE – SUA – Rusia. Sau în patru: UE – SUA – Rusia – România.

Opțiunea strategică a României, încă din perioada președinției Băsescu, era drastic contrară combinației pro-moscoviți – pro-europeni. Mentalitatea diplomaticească de la București suflă și în iaurt când e vorba să aibă încredere în Rusia. UE nu are acest defect. Nici SUA.

Așa că, iată, fără să mai fim luați în seamă, UE, SUA și Rusia s-au înțeles să garanteze o formulă de guvernare la Chișinău cu șanse de stabilizare durabilă.

În România, naționalismul nostru rusofob a luat foc: cum, cum de a fost posibil să lipsim de la masa acestei înțelegeri?! Da, am lipsit pentru că era știut faptul că ne-am fi opus combinației Dodon – Maia Sandu (pro-euopeană).

Dacă formula acestei combinații se va vădi durabilă (și stabilizantă), România are a-și face un examen sever al rusofobiei sale. Dacă, dimpotrivă, această formulă va aluneca spre interesele Moscovei (federalizarea), România va putea reintra în joc în chip vehement: „Nu v-am spus noi?!”

Ce e de făcut? Acum avem nevoie de răbdare. Până acum, n-am creat stabilitate la Chișinău. Să vedem dacă stabilitatea propusă de Cei Trei are șanse mai bune decât ce am propus noi vreme de câteva decenii.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

3 Comentarii

  1. America Latina are doua limbi oficiale:spaniola si portugheza(Brazilia) Cand Simon Bolivar a eliberat zona spaniola de sub autoritatea Spaniei,pe la 1825,independentistii aveau aceiasi limba spaniola, aceiasi Istorie si traditii,si totusi s-au impartit in cateva state,toate recunoscand rolul lui Simon Bolivar in eliberarea Americii spaniole !Ce nu pricep tantalaii din Romania este ca Republica Moldova vrea sa ramana independenta,cu societatea mixata de alogeni,cu problemele lor..
    Implicarea Romaniei mai mult decat o face acum nu poate aduce decat suferinta,pentru ca Rusia va rupe lantul…

  2. Noi n-am propus nimic în afară de vorbe răsunătoare. Când a fost momentul unirii, in 1991, guvernarea fesenistă în frunte cu Ion Ilici Iliescu a zis nu și de-atunci tot nu a rămas. Și-acum liderii români n-au curajul să ia taurul de coarne deși Putin le-a dat de înțeles de peste 5 ani că n-are nimic contra. Vai de mama lor conducători… din toate partidele. Mi-e greață de toți de la stânga la dreapta… numai există unul care să fie naționalist autentic… nu de paradă ca bășinescu. Oricum, când va veni timpul se va face treaba repede pentru că așa o să vrea Dumnezeu.

  3. @Vasile: Cind si cum Putin a dat de inteles ca e de acord cu unirea cind pe Nistru stationeaza o armata rusa care detine capul de pod strategic de la Tighina (intrerupe linia Nistrului ca frontiera si artera de trafic si descurajeaza unirea) si care creste ca voinicul din poveste? Rusia nu a lasat niciodata Basarabia din ghiare dupa cum URSS nu s-a destramat ci doar s-a retras, calculat, de la periferie. Singurele tari care s-au desprins cu adevarat din URSS, sper ca si definitiv, sint Statele Baltice. Imperiul acum se reface, cu binecuvintarea Occidentului, duplicitar si nevolnic.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.