Dodon în vizită la Moscova: „Federația Rusă rămâne un furnizor important de resurse energetice”
Deputații Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, efectuează „o vizită de lucru de scurtă durată” la Moscova, a anunțat Dodon, relatează zdg.md. Potrivit acestuia, cei doi s-au întâlnit cu vicepreședintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Piotr Tolstoi, unde au discutat „importanța relansării dialogului strategic în interesul cetățenilor din R. Moldova și Federația Rusă”.
În cadrul întâlnirii, Dodon susține că „un accent deosebit a fost pus pe cooperarea în sectorul energetic”.
„Am reiterat poziția constantă a formațiunii privind necesitatea reluării unui dialog activ cu Federația Rusă în această privință, subliniind că, în contextul crizei energetice globale, caracterizată prin riscuri de deficit și creșteri semnificative ale prețurilor, este esențială identificarea unor soluții stabile și accesibile pentru aprovizionarea Republicii Moldova cu resurse energetice.
Am menționat că Federația Rusă rămâne un furnizor important de resurse energetice, capabil să asigure livrări stabile în condiții avantajoase, dacă există voință politică pentru relansarea cooperării”, a scris Dodon pe Facebook
Situație anecdotică: separatiștii dau Moldova în judecată
A crezut că va putea trăi liniștit la Chișinău, bucurându-se de libertățile democrației, după ce a deținut funcția de „ministru de interne” al Transnistriei separatiste, relatează dw.com.
Este vorba de Ruslan Mova, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova în februarie 2026 alături de alți opt indivizi de la Tiraspol care lucrează în interesul Rusiei. Presa de la Chișinău scrie că, în perioada în care a deținut funcția de șef al miliției separatiste (2016-2021), Mova ar fi coordonat răpiri de persoane, tortură și detenția ilegală a mai multor cetățeni moldoveni. Cetățeniile le-au fost retrase celor nouă indivizi în baza unor documente furnizate Președinției de către Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova.
Structurile de securitate de la Chișinău consideră că Mova reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice, securității naționale, sănătății publice și relațiilor internaționale ale Moldovei. Așa că, duminică, fostul șef al miliției separatiste nu a mai fost lăsat să intre în Republica Moldova, chiar dacă deține un apartament pe Bulevardul Renașterii Naționale din Chișinău în care are oficial domiciliul.
Mova a încercat să intre în Moldova prin punctul de trecere de la aeroport, prezentând un pașaport ucrainean. Dar asta nu i-a impresionat pe polițiștii moldoveni de frontieră. „Nici măcar nu i-a interesat că sunt parte într-un proces de judecată și că trebuie să fiu la proces”, s-a revoltat Mova. Polițiștii moldoveni de frontieră i-au sugerat să caute motivele interdicției în Legea privind frontiera de stat.
Fostul milițian separatist a anunțat că i-a acționat în judecată pe Maia Sandu și pe SIS pentru că l-au lăsat fără cetățenia Republicii Moldova (mai deține și cetățenia Rusiei și Ucrainei). Mova a cerut în instanță verificarea legalității decretului prezidențial, prima ședință de judecată fiind programată pentru 29 septembrie 2026, la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.
ÎN CONTEXT | „În timp ce România ne-a salvat de crize, Rusia a folosit pârghia economică pe post de bâtă politică”
Republica Moldova beneficiază de sprijinul constant al României, în contextul provocărilor energetice, ecologice, precum și geopolitice din regiune, relatează Moldova1. Eficiența acestui parteneriat depinde de capacitatea Chișinăului de a construi politici coerente și de a valorifica oportunitățile oferite de integrarea europeană, în contrast cu șantajul istoric rusesc, susține analistul politic Nicolae Negru.
Analistul precizează că „nu e primul caz când ne vine în ajutor România” în momentele de blocaj major. „În criza energetică, am fost salvați datorită României. Ne-a ajutat în legătură cu poluarea Nistrului, se construiesc poduri, calea ferată se repune în funcțiune. Avem foarte multe proiecte și desigur că trebuie să ținem cont că România este principala piață de export pentru produsele din Republica Moldova. O treime din exporturile noastre merg în România, două treimi – în Uniunea Europeană. Suntem legați foarte strâns. Trebuie să existe o strategie, desigur. Cel puțin, până nu demult, se reacționa în funcție de anumite necesități”, a declarat Nicolae Negru, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1.
Dosarul Găgăuziei, la Curtea Constituțională: Când și cum vor putea fi organizate alegerile în regiune
Legea privind statutul special al Găgăuziei ar putea fi modificată, pe fondul disputelor privind aplicarea legislației naționale și organizarea alegerilor regionale blocate de luni de zile din cauza controverselor juridice, relatează Moldpres. Atât Chișinăul, cât și Comratul sunt în așteptarea deciziei Curții Constituționale, care urmează să se pronunțe asupra sesizării depuse de Ministerul Justiției, ce vizează anumite prevederi ale legii privind statutul regiunii.
„Noi o să punem reguli clare, o să punem supremația legii în capul mesei, o să ne ținem de constituționalitate și de toate prevederile legale, care funcționează în Republica Moldova. Nu poate să existe o lege locală, specială, care să fie deasupra prevederilor constituționale. Trebuie să revedem această lege, să modificăm această lege”, subliniază Larisa Voloh, copreședinta Grupului parlamentar comun de lucru.
Reprezentanții autonomiei găgăuze insistă, însă, ca statutul special al regiunii să rămână prioritar. Discuțiile se concentrează, printre altele, pe modul de aplicare a Codului electoral și relația acestuia cu legea privind statutul regiunii.
„Nu poate Găgăuzia să se ghideze după niciun alt act normativ în afară de legea privind statutul special al Găgăuziei. Constituția ne obligă să facem acest lucru. Această lege privind statutul special al autonomiei găgăuze este un compromis la care s-a ajuns nu doar între poporul găgăuz și deputații de la Chișinău. El a fost obținut inclusiv cu sprijinul comunității internaționale”, afirmă Gheorghe Leiciu, vicepreședintele Adunării Populare de la Comrat.
Nicușor Dan: Aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes. Vom continua să sprijinim integrarea Republicii Moldova
Președintele României, Nicușor Dan, a subliniat că aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes, relatează Radio Chișinău. Într-o postare pe Facebook, Nicușor Dan a subliniat că România va continua să sprijine parcursul european al R. Moldova.
Aderarea României la Uniunea Europeană a fost o poveste de mare succes. Țara noastră avea un decalaj istoric față de țările dezvoltate, pe care l-a redus considerabil. În anul 2000, România avea doar 26% din PIB-ul mediu pe cap de locuitor al UE și am ajuns astăzi aproape la 80%. Suntem astăzi la aproape 80%.
Este important să subliniem aceste lucruri pentru că bombardamentul constant cu știri negative ne face să pierdem imaginea de ansamblu. Pentru a continua accelerat dezvoltarea României și în viitor sunt câteva direcții majore pe care trebuie să le consolidăm și pe care le-am menționat în discursul de aseară.
„Câștig ușor” pe Telegram: cum funcționează schema care îi lasă pe moldoveni fără bani
O nouă schemă de fraudă în R.Moldova, relatează Newsmaker.md. Escrocii propun utilizatorilor Telegram „câștiguri ușoare” și promit venituri pentru sarcini simple pe internet. La început, victimelor li se achită într-adevăr sume mici pentru a le câștiga încrederea, după care li se propune să „răscumpere” un produs printr-un link extern. În acest moment, utilizatorii ajung să rămână fără bani și fără „bonusul” promis.
NewsMaker explică cum funcționează această schemă frauduloasă, în ce etapă utilizatorii nu mai primesc plăți și riscă să piardă bani, dar și ce spun autoritățile despre acest fenomen.
Cum funcționează schema
Escrocii acționează prin mesageria Telegram și implică treptat utilizatorii în această schemă. De regulă, aceștia contactează inițial victimele de pe conturi recent create, propunând „câștig online simplu, fără experiență”. Pentru realizarea unor sarcini banale, realizarea care spun că ar dura doar câteva minute, promit venituri cuprinse între 60 și 7.000 de lei.
Dacă utilizatorul își arată interesul, este contactat de un „coleg” al celui care i-a scris inițial și i se propune să îndeplinească prima sarcină – să adauge câteva produse la favorite pe site-ul unui magazin online moldovenesc popular. Escrocii susțin că astfel ar ajuta magazinele să își promoveze produsele și să „îmbunătățească ratingul vânzărilor”.
„Șocul cel mare a trecut”: Ministerul Energiei spune că piața carburanților se stabilieazeză
Vitalie Mîța, secretar de stat al Ministerului Energiei, a declarat în emisiunea „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova că prețul combustibilului rămâne cel mai sensibil factor pentru populație și economie, dar autoritățile au reușit să reducă vulnerabilitatea pe partea de aprovizionare.
„Ceea ce am reușit să facem este să ne concentrăm pe asigurarea unui flux de combustibil care să prevină lipsa acestora în stații. În ultimele zile, am observat stabilizarea prețurilor la bursă, ceea ce indică că în perioada următoare nu ne așteptăm la creșteri sau scăderi semnificative”, a spus Mîța.
El a adăugat că „șocul cel mai mare a trecut deja, iar eforturile noastre vor continua pentru a menține aprovizionarea. Stocurile au fost diminuate datorită achizițiilor efectuate în masă”.
Vitalie Mîța a mai avertizat asupra riscurilor pe termen mediu: „Noi foarte mult ne-am dori ca situația să se amelioreze pe piața globală, pentru că acum vedem o stabilizare a situației curente. Golful Piersic și strâmtoarea Ormuz sunt blocate, nu se prevăd semnale de deblocare, iar distrugerile la mai multe rafinării înseamnă că restabilirea lor va dura. Aceasta ne spune că situația va continua și trebuie să fim pregătiți cu măsuri corespunzătoare. Evident, populația își dorește compensarea acestor cheltuieli, și sunt sigur că colegii știu cum poate fi realizată.”
Republica Moldova nu dispune de producție internă de produse petroliere, astfel că întreaga necesitate este acoperită prin importuri, majoritar din România. Până la această criză, aproximativ 70% din motorină provenea tot din România, iar restul era importat din Bulgaria, Turcia și alte țări din bazinul Mării Negre.
Peste 1,8 milioane de ouă și 350 de mii de păsări, distruse în Moldova
Un scandal sanitar de amploare a zguduit sectorul avicol din Republica Moldova, după ce autoritățile au depistat o substanță interzisă în produse destinate consumului. Peste 1,8 milioane de ouă și mai mult de 350 de mii de păsări au fost distruse, după identificarea metronidazolului — un antibiotic interzis în producția alimentară.
Informația a fost confirmată de directorul general al Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Radu Musteață, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la tv8.md.
Potrivit șefului ANSA, primele suspiciuni au apărut la o companie care gestionează două ferme avicole. Inspectorii au identificat metronidazol în furaje și în serul păsărilor.
„În carne nu a fost depistată această substanță”, a precizat Radu Musteață, subliniind că riscul imediat pentru consumatori a fost limitat în această etapă.
Ulterior, controalele au fost extinse la importatorii de furaje și la alte ferme din țară. În urma testărilor efectuate pe 10 exploatații, metronidazolul a fost depistat în serul păsărilor la încă două întreprinderi producătoare de ouă.
Situația a devenit și mai gravă după ce substanța a fost găsită inclusiv în ouă deja puse în vânzare.
„Metronidazolul a fost depistat chiar și în ouăle aflate pe rafturi. Am intervenit imediat și le-am retras din comerț”, a declarat directorul ANSA.
Republica MOLDAVIA o scursura umana
Furatul a venit din Ucraina..
Periuța apoi a apărut carne de pasăre din Europa..Băncile in RM știu sa lucreze cu clienții..
Un lucru e clar! Rakeții cresc și pe un mal și celălalt al Nistrului…
se supara ucrainienii si iau cca 1000 de rusi, prizonieri. Si mai gasesc si ceva armament prin depozite…