Resurse americane – analiză de Andrei Marga

Copiii și nepoții „celor fără diplome”, odată deveniți „cu diplome (diplomați)” și, cu aceasta, beneficiari ai unei mobilități sociale ascendente, au votat cu democrații.

Resurse americane – analiză de Andrei Marga

Copiii și nepoții „celor fără diplome”, odată deveniți „cu diplome (diplomați)” și, cu aceasta, beneficiari ai unei mobilități sociale ascendente, au votat cu democrații.

În fiecare moment, anumite abordări și idei sunt dominante. Ele fasonează mentalități și realități și marchează lumea. Ele se schimbă, dar în fiecare moment unele prevalează.

Deja de mult timp, ceea ce se petrece în Statele Unite ale Americii influențează lumea. Azi, influența are loc în condițiile emergenței nu doar a istoriei universale (Herder), ci și a societății mondiale (Luhmann), în care valorile se reașează.

Nu evoc aici evoluția relației europene cu Statele Unite. Dar, spre a o face intuitivă, amintesc faptul că romantismul german, cu Schlegel, s-a înșelat socotind că America este doar loc de refugiu pentru europeni inadaptabili. S-a înșelat mai târziu și reacția neoromantică, prin Matthew Arnold și Oswald Spengler, care a înțeles prin americanism un simplu expedient. La timpul său, Goethe a fost ezitant. Hegel însă a fost cel care a întrevăzut „noua auroră”, fără să o descrie. Heidegger a vrut să dea o alternativă la americanism. Iar succesorii săi, Apel și Habermas, au arătat că înțelegerea lumii presupune cunoașterea experienței americane. Ei au dovedit că edificiul filosofiei nu mai are temelie durabilă decât pe piloni înfipți pe ambele maluri ale Atlanticului. În ceea ce mă privește, venind dintr-o nouă generație, am îmbrățișat propunerea. Am și articulat, pe bazele culturii euro-americane, filosofia pragmatismului reflexiv (vezi A. Marga, Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice, Editura Academiei Române, București, 2016; Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică, Compania, București, 2017) pentru a face față complexității cunoașterii și vieții de azi.

Suntem, la sfârșitul anului 2022, după o nouă confruntare la urne a democraților și republicanilor, care, se știe, imprimă direcții vieții americane de multă vreme. A fost confruntarea, de această dată, dintre apelul la vot eminamente ideologizat și chemarea la vot primordial economic. Confruntarea nu rămâne între granițele Statelor Unite. Ea se regăsește în multe țări.

Este clar că și în anii ce vin, abordări și idei din Statele Unite ale Americii vor avea cuvânt greu de spus, dată fiind ponderea economică, tehnologico-științifică, militară și culturală a țării care a devenit supraputere hegemonică. Din viața ei politică, cu partide ce au azi viziuni incomparabil mai profilate, se ridică abordări și idei care influențează evoluția lumii.

Ca țară, poți profita de abordările și ideile americane cunoscându-le exact, prelucrând cu pricepere opțiunile lor pe terenul realităților proprii și adoptând decizii adecvate. Cu condiția să ai cunoscători cultivați și inovativi ai Americii și ai propriei țări și decidenți capabili. Altfel, cum se observă ușor în jur, în zilele noastre superficialitatea și sfertodocția unor mijlocitori doar alimentează, direct și indirect, regimuri prostocratice.

În orice caz, viziunile amintite au impact major în viața actuală. Ce rezultă pentru ordinea viitoare a lumii din recenta confruntare americană la urne? La ce ne putem aștepta? Iată doar câteva reflecții.

Cel mai bun cunoscător de azi al economiilor de pe cele două maluri ale Atlanticului, Thomas Piketty, a studiat viziunile din ultimele decenii sub aspectul statutului social al adepților formațiunilor politice, care, se poate admite, este în mare măsură decisiv pentru orientarea societăților. Cunoscutul economist a identificat „sistemul elitelor multiple”, ce s-a creat în perioada 1990-2020 în Franța, dar și în SUA. În sânul acestui sistem, „partidul celor mai înzestrați cu diplome (stânga brahmană)” și „partidul celor cu cele mai înalte venituri și patrimoniu (dreapta comercială)” alternează la putere. Spre finalul perioadei, cele două tind să formeze un „bloc”.

Aceste partide fac, într-adevăr, sub multe aspecte și din când în când, un „bloc”, cum spune Thomas Piketty. Se poate adăuga, „blocul” este astăzi în fața a ceea ce multe analize stigmatizează grăbit, în termeni plini de ambiguitate, ca fiind doar „populism” sau „naționalism” desuete. Există, firește, și așa ceva în viața politică. Dar când nu au fost asemenea -isme în condițiile democrației? Astăzi, însă, e mai curând vorba de altceva.

Nu se poate contesta că în mișcări din țări europene, stigmatizate și reduse în unele analize la „populism” și „naționalism”, este și un protest față de ceea ce se petrece. Guvernările pe cont propriu, precum cele din Ungaria, Polonia, sunt, așișderea, greșit înțelese reducându-le la anateme polemice, din capul locului discutabile. În fond, este vorba de un protest, destul de popular și de eterogen, față de conversiunea oligarhică a democrației și, odată cu aceasta, față de trecerea în simpli propagandiști a unor „democrați”.

În orice caz, în condițiile „sistemului elitelor multiple”, nu se poate stabili cu exactitatea dorită ceea ce va urma. Thomas Piketty, la rândul său, își dă seama de aceasta. El privește evoluția probabilă a societăților moderne, franceză și americană, explorând posibilitatea unei „forme de federalism-social și socialism participativ” (Capital et ideologie, Seuil, Paris, 2019, p.933), bazate pe politici fiscale mai severe față de marile averi. El întreprinde o analiză de capital spre a degaja o perspectivă plauzibilă. În volumul Vivement le socialisme! Croniques 2016-2020 (Seuil, Paris, 2020) ce cuprinde cronicile sale din prestigiosul ziar Le Monde, Thomas Piketty și-a detaliat perspectiva configurând o societate cu „multiple coloane de susținere: egalitatea formării și statul social; circulația permanentă a puterii și proprietății; federalismul social; globalizare sustenabilă și dreaptă” (p. 28). În plan international, „fiecare țară, fiecare unitate politică trebuie să pună condiții pentru comerț cu restul lumii, fără a aștepta aprobarea unanimă a partenerilor”, dar acest „suveranism” va trebui diferențiat de „șovinism”.

Baza de analiză de pe care face considerații Thomas Piketty este statistica ce poate fi găsită în analizele postelectorale din SUA. Aceasta, conchide el, dovedește că „în anii ’60, votul democrat scade când nivelul diplomei crește. Clivajul educativ începe să se aplatizeze în anii 1970 și 1980. Apoi, începând cu anii 1990 și 2000, profilul votului democrat devine din ce în ce mai mult net crescător în funcție de diplomă, în particular, de nivelul diplomelor elevate ale învățământului superior”(p. 935). În 2016, cei cu doctorat, care sunt în jur de 2% dintre alegătorii americani, au votat, în proporție de peste 75% , cu Hilary Clinton. Această tendință se verifică pe parcursul deceniilor menționate.

După ce, decenii la rând, „cei cu diplome” au votat republican, tendința s-a schimbat. În anii 2000-2010, cei cu „licență (bachelor)” i-au votat mai mult pe democrați, decât cei doar cu „high school degree”, chiar dacă nu cu mare entuziasm. Fapt este că partidul democrat din SUA a trecut în timpul unei jumătăți de secol „de la un partid al muncitorilor cei mai modești, la un nou echilibru, în care a devenit partidul celor mai înzestrați cu diplome” (p.938). Educația în SUA era de nivel mai bun decât în Europa, dar, multă vreme, ponderea „celor cu diplome” în viața americană nu era mare. „Cei fără diplome” se regăseau, oricum, în partidul democrat.

Acum, situația este schimbată. Copiii și nepoții „celor fără diplome”, odată deveniți „cu diplome (diplomați)” și, cu aceasta, beneficiari ai unei mobilități sociale ascendente, au votat cu democrații. Restul au votat republican. Partidul democraților a devenit un partid al „celor cu diplome”. Având în vedere că veniturile însoțesc azi diplomele, nu este de mirare că în 2016, „pentru prima oară în istoria americană, partidul democrat a făcut un scor mai bun decât partidul republican pentre cei 10% alegători cu veniturile cele mai mari” (p.939). Căci diplomele elevate au dus la venituri înalte.

Ceea ce nu este, oricum, totul. Vor deveni democrații americani câștigătorii globalizării ce are loc?, se întreabă Thomas Piketty. Posibil, dar nu necesar. „Aceste transformări politico-ideologice depind înainte de toate de raporturile de forță și de capacitățile de mobilizare ale diferitelor grupuri existente. Nimic nu justifică a le analiza ca procese deterministe” (p. 939-940). Rădăcinile tendințelor rămân plurifactoriale.

În viața politică americană se vor confrunta „categoriile celor mai diplomați cu categoriile celor cu cele mai înalte venituri” (p. 940). Dar și cei cu diplome înalte și cei cu venituri mari se combină, încât se alimentează continuu o dinamică a distribuției politice. „În 1990-2020, sistemul de partide politice din Statele Unite se apropie în mod net de un sistem de elite multiple, cu o elită de diplome înalte mai apropiată de democrați (<stânga brahmană>) și o elită de înalți proprietari și venituri înalte mai apropiată de republicani (). Acest regim poate fi în curs de basculare spre un sistem de clasă (clasist), în care elitele de diferite dimensiuni vor fi reunite în sânul partidului democrat , dar acest proces este încă departe a a ajunge la capăt și își poate schimba direcția din rațiuni multiple” (p.941). Multe pot interveni, însă, de acum înainte.

Poate interveni, bunăoară, apropierea celor două elite având în vedere creșterea veniturilor celor cu diplome. Poate interveni finanțarea partidelor. Evoluția depinde și de abilitățile campaniilor electorale. În plus, însă, este fapt că partidul democrat nu mai poate întruchipa valorile egalitarismului de la origini – ceea ce îl va despărți de unii votanți și poate aduce surprize.

De altfel, partidul democrat a devenit „partidul celor cu diplome înalte, dar în sânul unui sistem hiperstratificat și inegalitar” (p. 968). Democrații nici nu caută să schimbe situația. Poate interveni, ca urmare, o nouă exploatare politică a „clivajului rasial”. Democrații au fost la origine segregaționiști, iar republicanul Abraham Lincoln a fost cel care a desființat sclavia negrilor. Dar când președinții Kennedy și Johnson au inițiat legislația emancipării populației de culoare, unii democrați sudiști s-au mutat la republicani.

Structura electoratului american s-a schimbat și sub un alt aspect de importanță crucială – acum, în jur de 30% dintre alegători (11% de culoare, 19% latinos) sunt minorități, iar 70% albi. Ultimii, albii, îi votează predominat pe republicani, minoritățile îi votează masiv pe democrați.

Dar și aceste proporții sunt în continuă mișcare. Ceea ce rămâne în vigoare este diferențierea pe identități, care are impact electoral. Chestiunile identității s-au pus mai acut „în consecința căderii comunismului, ascensiunii fatalismului identitar și pierderii oricărei speranțe de transformare socio-economică fundamentală. Numai o redeschidere a dezbaterii asupra justiției și asupra modelului economic poate permite revenirea chestiunii proprietății și inegalității în fața celei a frontierei și identității” (p.959). În orice situație, compunerea tabloului identităților afectează într-un frel sau altul politica americană.

Încotro se îndreaptă SUA este o chestiune în mare parte deschisă. „Logicile intelectuale și ideologice pe termen lung sunt importante, dar există în aceeași măsură multiple puncte de bifurcare care ar putea face loc la traiectorii diferite” (p.965). Chiar în America apar evenimente neașteptate, cum a fost, de pildă, „revolta fiscală” din California anului 1978, care a prefigurat victoria lui Ronald Reagan. Ne putem aștepta oricând la schimbări ale tendinței majore.

În orice caz, anticiparea a ceea ce survine în societatea americană și din partea supraputerii hegemonice nu este la îndemână, chiar dacă este mai mult decât utilă. Așa cum arată tabloul votanților, calibrul liderilor și anvergura problemelor, votul din 2022 se consumă ca urmare a faptului că decidenții de astăzi vor fi confruntați cu o agendă internă a Statelor Unite mai complicată decât în toată perioada postbelică. Ea ține, în plus, de nevoia ca America să-și optimizeze, cum spune Henry Kissinger, relația dintre vasta ei putere și principiile de conduită ce vin din propria istorie. Sau, cum spun tot mai mulți analiști de prim plan (de pildă, Perry Anderson, American Foreign Policy and its Thinkers, Verso, London, New York, 2015) dintre a rămâne în format de republică sau a organiza un imperiu.

În anii imediați, va avea încă greutate coaliția neobișnuit de eterogenă, care a creat deja dificultăți lumii cu teme ca dislocarea familiei tradiționale, relativizarea diviziunii sexuale, revizuirea istoriei, abandonarea surselor de energie clasice și pe care se sprijină președinția Joe Biden. Erodarea coaliției este lentă. Nu avem încă toate datele, dar se pare că republicanii și-au adăugat votanți, chiar dacă nu au răsturnat raportul de forțe din Senat. Multe depind de acum de ceea ce democrații și republicanii scot la înaintare ca personalități convingătoare. (Din volumul Andrei Marga, Ordinea viitoare a lumii, ediția a doua)

Andrei Marga

Distribuie articolul pe:

112 comentarii

  1. Poate că așa vom înțelege mai bine pe unii dintre noi :
    „Evident că apare întrebarea justificată: cum se face că un grup etnic atât de mic, ce numără doar 16-18 milioane de membrii în întreaga lume (prin comparatie, populatia Romaniei la nivelul anului 2021, era de 19,12 milioane) , să devină atât de relevant în toate domeniile și să controleze practic direcția și dezvoltarea societății actuale ?!

    Răspunsul s-ar putea să fie unul care să nu placă iudeilor, în special celor askenazi, însă dovezile sunt acolo și nu pot fi ignorate. Statisticile arată că bolile psihice din rândul populației evreiești askenazi, în special schizofrenia, sunt de până la 14 ori mai mari decât în cazul oricărui alt grup etnic de pe Pământ.

    Ca profil psihologic, se știe că persoanele schizofrenice sunt dotate cu o inteligență peste medie, îndeosebi paranoicii care elaborează narațiuni extrem de convingătoare ce au în centrul lor persoane celui bolnav, ce face obiectul persecuției.

    O analiză sociologică la nivelul tendințelor manifeste în psihicul comunităților evreiești relevă atitudini șocant de asemănătoare cu cele observate în cazul paranoicilor: aceeași atitudine egotică, suprematistă (paranoicul se află mereu în centrul acțiunii, Universul se organizează în jurul său) din care derivă victimizarea și mania persecuției, manifestată virulent sub forma acuzelor de antisemitism.

    „Evreii sunt mai supuși bolilor sistemului nervos decât celelalte rase și popoare printre care trăiesc. Isteria și neurastenia par a fi cele mai importante. frecvente. Unii medici cu mare experienţă în rândul lor au mers chiar atât de departe încât au afirmat că cei mai mulţi dintre ei sunt neurastenici şi isterici”. (The Jewish Encyclopaedia, Vol. IX (1905), p. 225).

  2. De mult partidul cu cei mai înzestrați intelectual este pus în situații jenante de partidul celor înzestrați financiar, așa că lupta a devenit inegală și de suferit suferă americanul de rând. Paralelismul cu Franța este bine venit, dar mai ales în ce privește copleșitoarea influență, acum și politică, nu doar financiară pe care o au evreii, hai să le zicem khazari, cum le place lor să li se spună pentru a li se pierde urma.
    Cât despre prostrocrație , nu-i exemplu mai nimerit decât cel cu Robinet, Pelosi și Kamala, la care se adaugă și cei din umbră , matusalemicii care au dat în mintea copiilor , dar care conduc din umbră SUA , atât la nivel ideologic ( Kissinger cu școala lui iudaică), dar și financiar, prin tiparnița FED, America fiind singura putoare din Lume ce n-ar o Bancă Națională. Se uită prea ușor că cei care au venit printre primii în America au fost aventurierii, dintre care mulți certați cu legea prin țările de unde au venit și mai apoi cămătarii, ce au simțit mirosul aurului de acolo și unii și alții contribuind cum s-au priceput ( unii cu arma, alții cu dijma ) la cel mai îngrozitor holocaust mondial exterminând milioane de băștinași, sau bastanzinându-i departe de lumea lor, cică civilizată !
    Și cum pentru toate crimele există și pedeapsă și America , mai bine zis cei răspunzători de ele vor plăti cu siguranță, numai că acum prin politica lor, din ce în ce mai descreierată încearcă să întârzie acel moment, inclusiv cu atragerea întregii Lumi în odiseea lor inevitabilă !

  3. Sharlica ,Sharlica ,fa lampa mai mica . Ia-ti bromura Tica! Mai multa, sa tie ,nas de cununie ! Esi „in toate si cele ce sunt „,dar paralel…..Frustrat ,fara prieteni ,misogin, fara o „dama „linga tine ai trecut se pare la „lucrul de mina”! La „mai mare „Sharla .Stii ce esti ? Vorba cintecului : „Foicica fagului / Tu ,esti, P ….la calului „!

  4. Bine că și-a găsit și părăsitul de cuget Darius un adoptor și vizitatul de aiureli Charlie un discipol. Cum nu se poate mai bună familie ! Bogdaproste!

  5. Ce pot sa-i raspund lui darius e ca A DEVENIT UN CU TOTUL ALTUL fatza de acum ZECE ani!!! Inclusiv in comparatie cu darius-ul devenit AGENT SOVIETIC agresiv la cateva luni dupa AGRESIUNEA miseleasca a Lui Rasputin asupra STATULUI SUVERAN Ucraina!!! Mai sus e din nou un alt darius, bland si tolerant!!! Care
    e adevaratul darius, darius?

  6. Charlie , nu am nicio legatura cu persoanele mentionate de tine in pomelnicul de mai sus . Primitivismul si violenta lor verbala , ura oarba fata de cei care au alta opinie , chiar ma sperie . Oare cum ar arata societatea daca aceste persoane ar ajunge sa aiba puterea politica ? Iti doresc sanatate !

  7. Nu are legătură nici cu stînga, nici cu dreapta, mai ales că aceste cuvinte sunt azi doar clișee. Important este să gîndești cu capul propriu, cu concepte și arsenal cultural puse la punct. Acestea se văd bine la profesorul Marga. Firește că totdeauna, dacă te exprimi public, îți asumi riscul. Cîte nulități nu trec drept importante căci tac? Sau doar ciupesc și ciripesc la ocazii? Domnul Marga dă teorii elaborate. Cine semnează Dorina a arătat bine că teoriile sale despre viața internațională se confirmă zi de zi. Aș menționa că și teoriile despre evoluția României se confirmă. Marga a anticipat efectele dure și negative ale băsismului (vezi volumul său România actuală (2009) și johannismului (Justiția și valorile, 2014). Diagnoza sa a regimului prostocratic (Statul actual, 2019) se adeverește cu fiecare săptămînă. Crizele României actuale, de toate felurile, nu au găsit nicăieri o prefigurare mai clară decât în cartea România în Europa actuală (2018). Cotitura la suveranism din zilele noastre are anticipare deja în cartea Identitate națională și modernitate (2018). Se pot da și alte exemple ale unei concepții organizate, actuale și de mare utilitate socială.

  8. @ afrodita
    Nu cred ca marga e de stanga. Pur si simplu diligenta ii joaca feste.
    Cand practic TOATA teoretizarea a fost confiscata de stanga in vest, ce instrumente sa mai ai? Si mai ales cand ai ambitia sa dai explicatii livresti saptamanal.
    Sa te bagi in servicii si soros nu da bine, e indecent; cel mult aluzii – si asta doar uneori. Altfel poti fi acuzat ca ajungi la reptilieni iar ridicolul ucide un universitar. Desigur, explicatiile vor fi tot timpul partiale si oarecum redundante.
    In rest cred ca marga e o figura importanta in desertul academic de la noi. A scris carti de sistematizare f bune si ca rector a lasat ubb pe o pozitie la care azi nici nu mai viseaza.

  9. @ nastratin
    Biet sicofant, esti amuzant.
    Tot comentariul tau este ad hominem, nici macar n-ai fi in stare sa rezumi articolul.
    Hai sa incerc si pentru tampitei.
    – Picketty sesizeaza ca natural ar fi ca diplomatii sa voteze pro-establishment, conservator si nu revolutionar. Cum explica asta? ca orice marxist, PRIN INVERSIUNE, punand carul inaintea boilor, efectul inaintea cauzei: s-a schimbat partidul.
    – Or nu, S-AU SCHIMBAT DIPLOMATII, deveniti sub forcepsul castrant al neo-marxismului (introdus PESTE TOT de scoleriidelafrankfurt, IN ZECI DE ANI) isterici decervelati dispusi sa accepte orice e revolutionar – inclusiv autodistructiv.
    Sigur ca sahul tactic al noilor ideologi transferati peste ocean va schimba si politica. Deja clintonii sunt altceva, nota discordanta prin parvenitism, lacomie, tupeu, coruptie.
    – Insa confiscarea universitatilor (vezi aici demisia lui andrei serban, de pilda) n-a fost suficienta. E nevoie si de CONTROLUL ORICARUI FEED-BACK si aici vin serviciile si media – infiltrate si ele din vreme, FINANCIARIZATE la extrem.
    Mezalianta soros-cia; sau la noi fbi-dna ori soros-helvig-sri. Moldova maiei la greu, sorosizata.
    CONTROLUL STRAZII prin violenta asistata de institutii. Al JUSTITEI. Si in sfarsit AL ALEGERILOR – prin furt pe fata (cu noua mantra: chiar daca s-a furat n-a fost decisiv, deci nu vom face nimic).
    – Ajungem si la scara globala: NEW AMERICAN CENTURY (transpartinic) si la refuzul lui trump de a-l urma (multdoritul atac al iranului). Trump – o mutatie neprevazuta, necesita inlocuire urgenta sau eliminare.
    – Picketty mai are o tresarire obligatorie: vai vai dar ce se intampla cu egalitarismul? care da bine la echilibrul social. Nu mai e nevoie – cand ideologia a ajuns la fanatism si produci asistati pe banda poti domni indefinit.

  10. Este bine că se observă fapte și împlinirea de prognoze. Domnul Marga a scris în acest ziar deja în 2017 că lumea intră sub controlul geometriei variabile a supraputerilor. În 2018 a arătat că va avea loc o cotitură de la globalism la primatul suveranității naționale.În 2019 a arătat că UE nu va face față fără o reorganizare inspirată de principiul suveranității. În 2020 a arătat că după pandemie va fi altă lume. În 2022 a arătat că războiul din Ucraina nu se va încheia cu pace durabilă fără revenirea la granițe firești în raport cu Rusia, Polonia, România, Ungaria, că va fi nevoie de negocieri Rusia, SUA, Ucraina, Germania, China, că războiul nu va avea învingător clasic, că România nu are ce căuta în acest război. Pentru cine are pasiunea cititului, acestea sunt elaborate în volume le profesorului. Cel mai important este că ele se confirmă zi de zi. Este, să recunoaștem, forța analizei sale. Cineva spune lucrurilor pe lume cu competență și răspundere.

  11. Jagardeanul Nastratin de la disparitia sa de pe forum datorita compromiterii totale ca varf de lance a aripii de „dreapta” a Securitatii a suferit o metamorfozare radicala devenind de „extrema stanga”!
    Mai precis, a iesit din conservarea de agent sovietic operand pe fatza cu noile pseudonime de front tomlin, respectiv maxtor! Frumusetea e ca nu numai eu am contribuit decisiv la compromiterea acestui,
    darius zis Nastratin sau Nas’ty, ci si actualii lui camarazi humoroizi, rene jucand deasemenea un rol
    important, dar suprasolicitat l-a lovit shlogul, ulterior iesind la randul lui din scena…Niciodata acest darius jagardean nu a dejectat „analize geopolitice” si bine a facut intrucat emite TEMBELISME
    intr-o veselie…Auzi trasnaie, orice operatiune de distrugere a unei ideologii trebuie „sa puna ceva
    in loc”!? De pe Marte se vede ca NU S_A DISTRUS IDEOLOGIA GENOCIDULUI, ba chiar a reusit CUCERIREA INTREGII EUROPE FARA RAZBOI!!! Pe vremuri darius si chiar in varianta jagardean emitea unele judecati
    de valoare si in loc sa devina un comentator redutabil s-a tembelizat de tot datorita URII VISCERALE specifice SECURISTOIZILOR fatza de SUA…

  12. Charlie, nu presupune tu ca blestematzii Anglo-Saxoni la care ma refer ar fi de fapt Evreii ca presupui greshit. In trecut pe vremea cand Israelul era condus de Itzic Rabin chiar idealizam Evreii dar dupa ce un Evreu l-a assasinat pe Rabin am devenit mai critic dar oricum nu pot fi antisemit pentru ca il sustzin pe Rabin shi ash vrea sa fie continuate ideile lui pacifiste.

  13. Uneori chiar nu inteleg pasiunea prosteasca cu care sunt atacati unii si altii pe acest forum
    Daca vrea domnul Marga negocieri intre Ucraina si Rusioa,nu e sin gurul, daca-i vrea pe Putin si Trump , nu e singurul,detc.,de ce sa nu venim cu contraargumente,nu cu atacuri la persoana,atat de o parte cat si de alta !
    Pentru mine e grav este ca un rus,Gorbaciov a distrus un echilibru mondial fara pune nimic in loc, a distrus o ideologie fara a pune nimic in loc si o lume cu un anumit mod de a traia,lasand anarhia si bunul plac sa domine in viata internationala
    O buna parte din anii care au urmat căderii lui Gorbaciov de la putere, zeci de mii de savanti si profesionisti ai armelor din fostul URSS au fost platiti pe diverse căi de americani, sa nu exporte tehnologia armelor atomice in alte tari si Rusia ajunsese un iepuras ONU care a aprobat neconditionat dezmembrarea Iugoslaviei, invadarea Agfanistanului, invadarea Irakului ,asasinarea liderilor iranieni de care serviciile secrete israeliene ,distrugerea Siriei,in cadru lar al pax americana
    Cand s-au supărat Putin si ai săi pe SUA , a fost prea tarziu,coruptia indescriptibilă care a urmat caderii URSS si evenimentele la care asistam dovedesc asta; armata Ucrainei devine de fapt cea mai puternica armata din NATO dupa armata SUA
    Sa speram ca inaltarea Chinei va aduce un nou echilibru, dar e greu de spus ca va echilibra militar SUA inainte de sfarsitul secolului

  14. Faptul că siluiești nume și fapte, Șarlicule, nu salvează inepțiile pe care le debitezi oră de oră pe la subsoluri pe care le umpli cu mirosuri urîte. Doar te demască mai tare ca un provocator jalnic, care nu stăpînește vreun subiect. Te repezi în chestiuni ce te depășeșc vizibil, mata neavînd vreo calificare. Nici nu ai putut-o evoca vreodată cînd ți s-a cerut de alții. Așa că, din ce citesc mai sus, Nastratin ți-a făcut recomandarea de a lucra la salubritatea parcurilor, ce este potrivită pentru ceea ce poți face.

  15. Eronat Afrodita Iorgulescu. Nu știu ce va spune domnul Marga, dar dacă vorbești despre opiniile unui om ar trebui să le cunoști. Morală minimă! Din articolul Resurse americane rezultă, dacă se citește textul, că autorul așteaptă revenirea republicanilor. În articole anterioare din acest ziar a respins corectitudinea politică cultivată de democrați și ideologiile alianței neobișnuit de eterogene, cum o numește, care l-au adus pe Biden la putere. Ce spuneți, Afrodita, este fără suport. Și cei care se socotesc profesori ar trebui să fie exacți. Și mai ales corecți.

  16. AGENTUL SOVIETIC Nastratin/Nas’ty/darius/jagardean/Ticalos ne ofera dovada indubitabila cu formularea cre Tina cu „nu ai/ati miscat nicio virgula” ca este seful Garzii pretoriene a Maresalului de Secu din Padurea Faget, Ion Alatrinei!!! Creatura grotelor isi retrasese masca arabitzoaie Nastratin Hogea
    de pe piata vreo SASE ANI combatand ca Alatrinei, Flavius etc doar la dejectiile antiromanesti ale lui PROFI, la ceilalti analisti mistificatori dejectand ca jagardean, apoi ca tomlin/maxtor, ulterior si ca Tica-los, in ultima vreme apeland din nou la pseudonimul darius, doar Maresalul, la ordinul ILEGALULUI pensionat si remobilizat KiSS Inger-ul MORTII a SUTE DE MILIOANE de cetateni planetari,
    dispusese IESIREA DIN CONSERVARE A TUTUROR AGENTILOR SOVIETICI ai Securitatii ceausiste! Ce face Tica-losul de fapt prin dejectiile axate/axonate pe „prostovania” ofiterilor acoperiti din „dreapta”
    a comediei politice romanesti? Nimic altceva decat sa sustina acest „concept” ce MISTIFICA REALITATEA
    ca SLUGILE/OFITERII ACOPERITI ai Securitatii indiferent cat de scolite sunt DISTRUG de 33 de ani Romania!

  17. Articolul îmi confirmă că domnul Marga este în fond de stânga. Ține cu democrații americani !

  18. Luați-vă de mînă Al și Charlie. Nu ați urnit nici o virgulă din adevărurile articolului Resurse americane, care explică bine de unde vin orientările generale în America și în lume în bună parte. Cum și cine sunt create?
    Aveți în comun, în mod vizibil, necunoașterea datelor, a domeniului să nu mai vorbim, furatul minții de cuvinte pe care nu le stăpâniți, dezordinea mentală, că de intelectuală nu poate fi vorba la pregătirea voastră precară și dezlînată. Că folosiți cuvinte ce sună din coadă și atacați persoane în loc de idei nu vă mărește relevanța. Ce ziceți la fiece rînd este de Gîgă aflat la sanatoriu. Nu ar fi mai bine pentru voi să ajutați la salubrizarea parcurilor? Ar mai bine căci ați ieși la aerul curat al minților ceva mai școlate.

  19. Nastratin/Nas’ty/darius/jagardean Tica-los, problema in cazul tau e cine ai fost de fapt, un KOPEIKAR
    rumegator de stevie murata si aparitia siameza la pachet cu jagardean e o recunoastere a prezentei talenpermanente in ultimii ZECE ani cu MULTE DUZINI de pseudonime!!! Mai recunosti ca dejectezi din SUA ca AGENT SOVIETIC al Securitatii ceausiste, de obicei dejectand dupa ora 24 a Romaniei… „Araboiule”, traiesti degeaba in SUA si din cauza misiunilor cominterniste nu ai avut timp sa studiezi ARHIVELE diversionistilor lui Lenin si Stalin care confirma REALITATEA cu ILEGALII pe care PROFI al vostru o baga sub pres…Am rugamintea sa-i transmiti alter ego-ului tau Ciciu Lianul calde
    salutari…

  20. – Vasazica tocmai un economist marxist ne da explicatia mentinerii democratilor in carti in congresul american. Si, desigur (in substrat) a eliminarii prezumate a lui trump din postura de candidat republican.
    Cum asa? tocmai ca picketty – pe care l-as caracteriza prin ‘ce naste din parinti trotskysti ajunge apoi la marxisti (london school)’ – e evident o grila vetusta … mda, am bifat ironia absconsa a articolului.
    De ce sa nu analizam mai bine: IN SUA S-A VOTAT DECISIV PRIN CORESPONDENTA, FARA A SE PREZENTA NICI UN FEL DE DOVADA A IDENTITATII? Si, mai ales, DE CE REPUBLICANII SI TRUMP AU ACEPTAT ASTA, DUPA 2020?
    Realizati? e o schimbare de paradigma. De la legi sociale inerente dar anonime am trecut la ceva pro-activ.
    – Dar si teza lui pickety e un fals. Pentru ca nu atat democratii isi schimba profilul ci licentiatii ies din scoli gata formatati DE STANGA, pentru o ideologie radicala; si atat partid cat si votanti si-au gasit identitatea in neo-marxismul proferat isteric.
    Democratii erau niste populari – truman, kennedy, carter; clinton deja e altceva – dar e atat de telegenic … Acum inseamna lupte de strada (CU PROTECTIA AUTORITATILOR) blm si antifa, cancel culture si gender fluid.
    Asa ca trebuie sa ne intoarcem la scoala de la frankfurt, transferul peste ocean in anii 30 si programul de captare a peste 90% din universitatile americane. DAR TOCMAI MARGA IGNORA ASTA?
    – Sau sa vorbim despre concentrarea mediei americane, plasarea ei la stanga (DEMOCRATA) si penetrarea ei de catre servicii (inclusiv la dreapta). Isi mai recunoaste de pilda eugen mihaescu new york times-ul? ar mai face cariera intr-un asa mediu?
    – Sau alianta stanga militanta soros – cia. Si programul meticulos de ACAPARARE A JUSTITIEI.
    – De ce nu mai e stanga egalitarista? Nu e nevoie, egalizeaza isteria bolsevica si dorinta energica de a formata totul, va nivela viitorul, PROIECTUL omului nou.

    Articolul e atat de slab incat n-am vazut nici un comentariu pe subiect.

  21. Intolerantă, numele tau e Charlie!
    In articol,un om a expus cateva adevaruri despre societatea americana,adevăruri constatate, nu intuite, si e atacat cu salbaticia kominternista de Charlie
    Conform Institutul de cercetări istoriceşti „Anatolie Ciumac” din Trebuci regiunea Levant se confirma celebra zicală din decembrie 1989 „dictatura normalitatii a luat sfârşit, şi cu ea încetează toate asupririle“ Astfel s-a dat dezlegare la mici,bere si au fost eliberati din temnitele spitalului 9 toti detinutii politici tinuti pe bromura, astfel incat astazi Charlie supranumit Robespierre, taie si ghilotineaza pe forum,utilizand”politeia „pana la refuz
    Cine ar putea spune ca nu a fost revolutie ,ca nu au fost băgata in mormant normalitatea si ca anormalitatea nu e azi stăpana lumii?Nimeni

  22. Cind am avut curajul sa intru aici in discutii, am aplicat un principiu descoperit de alti intelepti cu mult timp in urma. Asta zice ca orice discutie despre persoane este o discutie de nivel foarte jos pentru din astfel de discutii nu se poate afla prea multe despre situatia reala per ansamblu. Un nivel mai sus este despre fapte. Dar si aici sint mari probleme pentru ca faptele sint interpretabile si din modul de interpretare a acelorasi fapte poate rezulta o idee sau opusul ei. Mai ramine o discutie despre idei. Si aceast mod de discutie are probleme deoarece importante unor idei nu este usor de aflat. Este o problema de functionare a mintii omenesti de a nu fi in stare sa stabileasca importanta unor idei in comparatie cu alte idei. In lumea in care traim ideea fundamentala este legata de sistemul democratic dar si aceasta idee este interpretabila. Democratia inteleasa ca fiind asociata cu vointa poporului este o idee abandanata chiar de inventatorii ei (grecii antici) deoarece un astfel de sistem ar selecta oamenii dupa „impresia artistica” nu dupa capacitatea intelectuala dar si „tehnica” (existenta oamenilor adecvati pe nivelele 2 si 3, existenta conditiilor pur tehnice de materializare a unor idei bune si in primul rind si mai ales capacitatea populatiei de a urma o idee sistinuta de vre-un conducator). Noi ca popor ne aflam acum intr-o astfel de situatie si mereu traim cu iluzia ca un conducator bun ne va rezolva toate problemele…..

  23. Tot pe arătură Charlie, neobosit pe arătura inculturii, malversațiunii și prostiei. Nu observi nici după zile că aici este discuție despre Resursele politicii americane în lume. Este evident că habar nu ai. La ce zici răspunsul ți l-au dat deja alții, așa că nu mă obosesc cu minciunile unui pigmeu. Simple exhortații de ins care nu are de a face cu subiectul. Cu niciunul, cum poate fi citit prin aste cotloane.

  24. De 10 ani il plesnesc pe Nastratin/Nas”ty/darius/Jagardean/Tica-losul care ma acuza cu o marsavie care i-a ramas intacta ca sunt „kopeikar” consumator de „stevie murata” numai pt ca acuzam regimul basoid CRIMINAL pentru continuarea politicii lui Ilici GENOCID de DEVALIZARE a ROMANIEI si de EXONERARE a CRIMINALILOR CONTRA UMANITATII, AGENTII SOVIETICI din dec. 1989, de responsabilitatea GENOCIDULUI! Acum acest Tica los batran care se da „capitalist” A IESIT DIN CONSERVARE militand pe fatza pentru URSS-Rasputin si, culmea, limbajul sau e IDENTIC pretorienilor din Tanara Garda condusa
    de celebrul Alatrinei!!! Voi sunteti TRADATORII DUSMANI AI ROMANIEI prin sustinerea MIZERIILOR ce put filosofard ale unui vandut din copilarie Diavolului ROSU si care a operat in strainezia, de aceea fiind legendat sef al sekuricilor din strainezia, cei mai ideologizati bolsevic sekurici, altfel nu erau/sunt trimisi acolo!!!

  25. Prea puține și prea mici mici circumvoluțiuni pe creier la ???????. De observat diferența între ce se scrie într-un articol excepțional, cum este Resurse americane, și ce pricepe un muce! Insul nu-i de băgat în seamă, decît ca exemplu de dezordine mentală și excitații haotice. Păcat că ocupă spațiu. Altfel se demolează singur în idioțeniile lui. Oamenii cu cap pe umăr să-și vadă de discuții serioase. Sobolani sunt mulți prin cotoloane, dar aer curat este în altă parte.

  26. % O fi vreo trabă și cu ,,Editat” ăsta, sau ,,Edi_tat”, că, „s-a mutat fotbalul la Cluj” și au ăștia meci în Moldova, ?

  27. Democratzii shi republicanii aceiashi mizerie. Fiind pro-choice am votat in trecut cu democratzii dar democratul Joe Biden a interzis avortul. Evident a dat vina pe curtea suprema dar imediat dupa decizia curtzii supreme au aparut filme cu Biden tanar senator spunand clar ca va interzice avortul cand va deveni preshedinte. I-a luat cam mult e drept dar in final Biden a interzis avortul asha cum promisese inca din tineretze.

  28. & Ceea ce e extraordinar la Editat Marga e că scrie mult și citează corect despre autorii ale căror idei le prezintă sau reprezintă , de cele mai multe ori un grup restrâns precum cel prezentat în articolul la care se fac comentariii, dintre care lipsește totuși Confucius, și că de când și-a încheiat dumnealui mandatul de ministru al educației nici guvernatorul de la BNR nu mai publică studii , cercetări, luând însă amploare dezbaterile și atacurile publice despre plagiate, ceea ce ar putea pune în evidență și că profesorul Marga ar putea fi dintre inițiatorii, chiar beneficiar, al unei astfel de atitudini universitare, și ca fost ministru al educației, ?

  29. Un găinar John George umblă cu minciuni și bîrfe. Iată ce a spus recent Ion Cristoiu: „Eu nu l-am întrebat de candidatură, dar îl știu foarte bine pe Marga, el este un politician prin definiție. Noi am fost colegi de an, nici el, nici eu, nu am dat examen de intrare la facultate.În 1975 el s-a dus ca bursier în Germania și acolo el își face niște relații ieșite din comun. Nu cred că există personalitate românească mai premiată în străinătate, e Doctor Honoris Causa chiar și la Baku.El e de departe cel mai bun președinte de pe partea suveranistă. Dincolo de lecturi puteți vedea relațiile personale. Se văd uriașele lui conexiuni. Asta arată că e un prezidențiabil. Chiar dacă va câștiga din partea unui partid suveranist, nu va fi un motiv de îngrijoare.”, a spus Ion Cristoiu în cadrul podacstului de pe canalul de YouTube EVZ-Capital.
    „Avem de-a face cu un om cu foarte multe conexiuni. Am avut 30 de întrebări, un moment nu a bătut câmpii.Dacă e vorba de un curent suveranist în România, eu aș paria pe el. Marile puteri se uită la sondaje și văd că apare un curent, ca și la Meloni și atunci decid să îl pună pe unul cu care se pot înțelege.Discursul lui Marga îl bate la scor pe cel al lui Helvig pentru că discursul suveranist nu se face în șoaptă.Eu dacă aș fi occidental, aș paria pe un om care are conexiuni, iar Marga e prooccidental până în măduva oaselor. Nu e un om care a făcut educația în România, și-a făcut-o în străinătate și cu foarte multe conexiuni.”, a mai spus Ion Cristoiu în cadrul podacstului EVZ-Play de pe canalul de YouTube EVZ-Capital.

  30. @Munteanu: criminalul nebun e Putin,muscalule betiv, asasinul ala a inceput razboiul
    Editat focul gheenei de taristi sifilitici

  31. Ai revenit Axioane cu tîmpeniile tale cu tot? Cine are timp de un prost infatuat? Te du la școala ce te poate învăța să nu minți la tot pasul. Citește-ți panseurile de gîgă și observă că așa stau lucrurile. Cu vulgaritatea, incoerența și suficiența prostească nu-i de pierdut timpul. Sper că nici Profesorul de București nu o face.

  32. @piticu cracanat
    Sunt 5-6 gene considerate periculoase,pe care le putem mosteni ,printre care si gena tradarii:
    -unii devin tradatori de tara vdin nevoia de a se simti importanti
    -altii tradeaza pentru ca se tem de concurentii sai din lumea universitara care incep sa creasca ca statut socio-profesional sau economic
    -altii tradeaza pentru ca treptat descopera ca nu se pot acomoda cu ideea de a trai devotat tarii natale toata viata.
    Ce sa mai zicem,ca in locul nostru a scris papagalul numit Profesor de București ‘: c’est la vie c’est la guerre (asta-i via, asta-i gara , cum ar traduce un UBBist)

  33. Biete rateuri ale culturii, educației, naturii Margelatu feketău, Piticul crăcănat! Cu așa considerente ca ale voastre veți rămîne cu Kovesi, Ciolacu, Ciucă, Dulapu și alte mobile. Așa, la plesneală, cum zice unul din meșterii voștri, se poate spune despre voi că, fiind fără căpătîi, roadeți și voi ca șobolanii la tablouri cu care oricine s-ar mîndri. Este însă o șansă în România – dinții voștri s-au cariat demult și nu vă dau ceva decît la mizilicuri. Legarea de Lavrov este cu adevărat rîde hîrbul de o amforă! V-ați uitat la voi cîte parale faceți? Nu la serviciile de diversiune ale neosecurismului, unde se știe cît. Insist cu întrebarea: nu reușiți să citiți articolul la Comentariile căruia v-ați aciuat?

  34. Profesor de Bucuresti … ce inseamna asta ? Ca ceilalti profi. din restul localitatilor tarii , sunt mai prosti ca tine ? ps- vai de capul tau !

  35. Despre INGHETAREA FRONTIERELOR … TRASATE DISCRETIONAR de către alții (romanii/ausonicii lui Augustus) … și CONTESTATE permanent de catre ai noștri GETI …
    „Iazigii, colhii, gloata meterilor şi geţii
    cu greu pot fi opriţi de apele Dunării.

    Dincolo de locul acesta nu-i altceva decît frig, duşmani
    şi apa mării, care îngheaţă, înţepenită de ger.
    Pînă aici se întinde stăpînirea romană pe ţărmul stîng al Pontului Euxin:
    ţinuturile vecine le stăpînesc bastarnii şi sarmaţii.
    Regiunea aceasta a intrat foarte de curînd sub jurisdicţia ausonică şi cu greu
    se menţine la marginea împărăţiei tale.

    Imparatul nu ştie, deşi un zeu le ştie pe toate,
    care este situaţia de aici, în acest loc de la capătul pămîntului.
    Persoana lui divină se ocupă de lucruri mai mari,
    iar aceasta este o grijă prea mică pentru sufletul lui ceresc.
    El n-are răgaz să întrebe în ce ţinut se află tomitanii,
    un loc abia cunoscut getului din vecinătate;
    nici să ştie ce fac sarmaţii, ce fac cruzii iazigi
    şi pămîntul tauric închinat zeiţei lui Oreste
    şi celelalte neamuri care, îndată ce Istrul a încremenit de ger,
    aleargă cu caii lor iuţi pe spinarea tare a apei.
    Cei mai mulţi oameni de pe aici nu se sinchisesc de tine,
    prea frumoasă Roma, şi nu se tem de armele soldatului ausonic.”
    (Ovidiu, Scrisori din Pont și Tristele/8-17 AD).

  36. Recent un alegator l-a intrebat pe Berny Sanders: Cum poate un Evreu ca tine sa sustzina nazishtii instalatzi de CIA la Kiev ? Un astfel de nazist a venit recent de la Kiev la New York shi ziarishtii au putut fotogtafia zvastica pe care o avea tatuata pe glezna. Tot mai multzi Americani intzeleg clar ca vine shi randul lor dupa ce vor fi exterminatzi Rushii de catre nazishtii instalatzi de CIA la Kiev. Evreii din Israel au intzeles caracterul nazist al guvernului de la Kiev shi e inadmisibil ca in SUA tzara lui Ivan ( John ) Demianiuk mai sunt inca Evrei ca Sanders care sustzin nazishtii instalatzi de CIA la Kiev. Organizatziile naziste U-Krainiene sunt bine cunoscute in SUA shi ele au assasinat deja Evrei din SUA. Diferentzele dintre saraci shi bogatzi, homo shi hetero-sexuali, etc. devin irelevante cand oricum totzi vor muri in razboiul termo-nuclear declanshat deja de criminalul nazist nebun Zelensky.

  37. Ha ha ha ha hanalize a la Andrei Marga. Marga seamana cu Lavrov la caracter. Ghinionul lui ca nu are putere. Si norocul nostru.

  38. @Profesor de București : Buratino draga,eu l-as .(bip)….. din enumerare pe SRS stiind faptul ca are ceva puscarie la activ!
    Si citez:”După privatizarea rafinăriei Petromidia, achiziționată de politicianul liberal Dinu Patriciu, Stănescu a primit de la acesta și a utilizat informații privilegiate în legătură cu tranzacționarea de acțiuni Rompetrol. Urmărit penal pentru aceste fapte, la 7 octombrie 2014 a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare pentru utilizare a informației privilegiate și pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.În aceeași zi, s-a predat pentru a fi încarcerat.A fost eliberat condiționat după ce a executat aproape nouă luni din pedeapsă. În noiembrie 2009, au apărut în presă o serie de înregistrări audio ale unor discuții ce au avut loc între Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Chirieac și Cătălin Macovei (șeful Agenției Naționale de Integritate). Din aceste înregistrări reiese că Sorin Roșca Stănescu l-ar șantaja pe șeful ANI.”:)))hi,.
    hihihi, hohoho, hahaha
    „Spune-mi cu cine de insotesti ,sa-ti spun cine esti”!
    Mare grije,calci pe teren minat si cad si stanci!

  39. V-a apucat seara Feketăi margelați, găinari john George, Charliești de mingi de cîrpă și alți falși și nu ați apucat să citiți articolul documentat și formidabil Resurse americane. Dovadă aberațiile voastre și de la început discuția pe lîngă. Caragialește spus, cine nu este capabil să discute subiectul la Comentarii în care se bagă este pe lîngă.
    Trei concluzii se impun. Și analiza de azi făcută de domnul Marga nu ați putut-o contrazice nici cu un cuvânt. Ea rămîne solidă. Dînsul se confirmă din nou ca un cunoscător temeinic al domeniului. Cum spuneau Nistorescu, Cristoiu, Roșca-Stănescu, domnul Marga este unul dintre valoroșii analizatori pe care România îi are acum. Continuă să se confirme și ce a spus profesorul la Alba Iulia în septembrie 2022: nu va fi pace durabilă în Ucraina fără rearanjare de frontiere și fără negocieri Rusia, SUA, Ucraina, Germania și China; nu va fi învingător clasic în acest război; România nu are ce căuta în război. Să luăm aminte, căci acestea vin.

  40. Americanii bănuie că acționarii Rezervelor Federale, secreți, sînt din Europa. Oricum SUA sînt făcute de „elitele” din Europa. Sînt doar abaterea privirii de la adevărații conducători ai lumii.

  41. Relația dintre zeul APOLO si GETI … de pe tărâmuri Dobrogene …
    Cea mai veche statuie din marmură databilă la Histria este de la mijlocul secolului 6 BC și reprezenta un tânăr. Probabil zeul Apolo.

  42. Păi dacă a fi lichea ca tine este merit, fie cum zici tu. Dar tu știi ce spunea Ion Cristoiu despre tine, John George, în Evenimentul zilei: că ești un găinar purtător de bârfe, care ai ajuns între munți și nu știi unde ești. Ar fi bine să citești interviul de acum o lună al lui Cristoiu cu domnul Marga. Cristoiu a fost cel care a și lansat ideea că Andrei Marga ar fi un candidat foarte potrivit la președinție. Iată, găinar John George, cât de mari sunt minciunile tale!

  43. Batracianul Alcibiade din Balta Brailei isi zice mai nou Terente dupa ce ca humoroid s-a compromis iremewdiabil ca un antisemit ordinar…Munteanu e Con confratele in antisemitism ordinar cu humoroid,
    raduca si ileana/Rollasonata zisa core care Asta e, ce A fost de cand a fost clonata in bolsevismul romanesc…PROFI se face ca nu stie de ILEGALII Comintern legendati in SUA, presedinti, consilieri de presedinti gen KiSS Inger-ul MORTII a SUTE DE MILIOANE de cetateni ai Planetei care a fost PROPULSAT sef la externe in VIESPARUL COMINTERNIST deepe de staaate, artizanul INGHETARII FRONTIERELOR din 1945 TRASATE DISCRETIONAR de Stalin, SEFUL PARTIDULUI MONDIAL Comintern, monstrul nonagenar bolsevic care
    a ajuns sa-si conteste la Davos propria OPERA ticaloasa? Stie PROFI cine e de fapt KiSS Inger-ul si tocmai din acest motiv il idolatrizeaza? Stie PROFI cine e COMINTERNISTA RASPUTINISTA ENGIE adusa de
    Rasputin in 1989 din fosta republica Volga ca sa o aseze seful spionajului STASI Markus Wolf la „masa
    rotunda” din ianuarie 1990 in RDG, de unde a preluat-o Gorby sa i-o plaseze ILEGALULUI Helmut Varza?

  44. @ misterios _ care va fi procentul de crestere a punctului de pensie la 01.01.2023 ? Daca ghicesti ( sau cum sustii mereu , poate stii deja ) scrie aici si promit ca iti ofer 2 l de palinca pretioasa , multumesc anticipat .

  45. mai intai intro toana „schije” la riverani
    mai apoi faza cu racheta-n Polonia
    si intai de tot avertismetul lui Putin sa nu plece-n Bali
    daca nu vrea ca-n lipsa lui
    sa intre NATO-n razboi si …altii la Moscova sa raspunda „momelii”
    Intradevar sunt PROLIFIC (nu „prolix”) pentrum mintea ta … hehehe
    pentru tine si 2-oua vorbe-s prolifice !
    (PUP ! mersi ca mi le ridici la fielu ! …de FRAUDA democrata a FTX-ului care de-abia a inceput insa va fi analizata anti-democratilor de CAMERA REPREZENTANTILOR conusa de cei ce-l vor pune pe Trump POTUS in 2024 !
    :D

  46. @Terente:exprima-te civilizat Editat, doar ai UBB la baza ,ii faci de rusine pe Marga si Cristoiu doi absolventi straluciti corifei ai respectivei
    Surpriza maxima e ca Marga si Cristoiu au terminat UBB in acelasi an 1971 cu toate ca Marga e mai mare cu 2(doi,stai jos) ani Ciudat,foarte ciudat

  47. Da, mă John George, îți ies, cum spui, vorbele din gură fără cugetare în spatele lor. Se confirmă ce ți-am spus – senil sadea. Nu am însă timp de pierdut cu senilitatea ce-ți iese pe fiecare por. Viața are și altă față decît măscăriile de găinar, cum spune bine cineva mai sus, din capul tău.

  48. Baieti! Imi place ca v-am intaratat! Va salut cordial dar trebuie sa plec! Sunteti tari! Astept balacarerile!

  49. Seful Garzii pretoriene Alatrinei dispune de mult mai multe acoperiri decat acelea de PROFI de municipii, asistenti, ingineri, mai nou dandu-se „economist”, cica Satmareanu, ceea ce in limbaj bolsevic conspirativ poate insemna ca AGENTUL SOVIETIC Alatrinei provine din Satul Mare asa cum Dobrogeanu Gherea/Plehanov provenise din Ucraina prin Delta Dunarii din…Dobrogea, doar nu era
    sa fie inregistrat in Romania drept Constantin Delta Dunarii-Gherea/Razboinicul!!! Nata railor indoctrinati, marxismul nu are nicio tangenta cu stiinta chiar daca toate conceptele pe care le-a furat de la predecesori aveau un oarecare caracter stiintific! De la Alatrinei si ceilalti AGENTI SOVIETICI ATEI, ANTICAPITALISTI, ANTIAMERICANI, ANTIROMANI din Tanara Garda nu am asteptari…
    Vorba aia, cum e turcul si pistolul…Miliardarul Marx/Herzen impreuna cu fabricantul capitalist Engels/Bakunin/Lavrov au fost primii mari PLAGIATORI ai Confreriei teroriste, toate conceptele subtilizandu-le de la predecesori celebri care NU AU BENEFICIAT de PROPAGANDA DESANTATA a APOLO-GETILOR lor de dupa 1848 pana azi!!! Pe Alatrinei l-a deransat mai putin caracterul NESTIINTIFIC pe care l-am demascat al „socialismului”, cat introducerea primului meu comentariu referitor la PRO-RASPUTINISMUL FATIS al lui PROFI Marga…

  50. @ Flavius A fost sau n-a fost, in vest, pe vremurile alea? Ai trait, pe vremea aia? A avut, d-l Marga, literatura de sertar si n-am aflat? Vreo dizidenta, ceva? Cat despre articol, nu pot spune decat ca este punctul de vedere al d-lui Marga. Poti fi de acord sau nu. Cunosti antiteza lui Arghezi. Traim intr-o lume in care, fiecare, are sistemul lui de referinat(care, evidnt, ca poate fi considerat subiectiv). Dar sa ascult peroratiile unui fost aservit regimului din’ainte de ’89, mi se pare deplasat. Chiar daca are scoala. sI chiar are. Te intreb, judecam oamenii dupa clasari sau dupa fapte?

  51. Dar tu știi ce spunea Ion Cristoiu despre tine, John George, în Evenimentul zilei: că ești un găinar purtător de bârfe, care ai ajuns între munți și nu știi unde te afli. Se știe că Marga și Cristoiu au fost concurenți la posturi, au fost și amici, au fost pe baricade politice diferite. Ar fi bine să citești interviul de acum o lună al lui Cristoiu cu domnul Marga. Cristoiu a fost cel care a și lansat ideea că Andrei Marga ar fi un candidat foarte bun la președinție. Așa că, găinar John George, lasă-ne cu minciunile tale!

  52. Am impeachmetul la Biden despre ale carui urmari stiu pre-stabilit !
    ce ai insa tu :D ! (PUP!)
    IQ=?
    ;)

  53. Janos, tata, chiar mi-e drag de tine! Bati campii cu gratie! Ti-am cerut argumente. Vorbesti mult si nu spui nimic! Ceva Stefan Gheorghiu? Nu-ti repet, ca poti citi, mai sus. Forteaza-te! Cand nu ai argumente, denigrezi. Banuiesc ca esti, cam de varsta mea….Nu pot decat sa-ti admir vasta cultura. Francis Bacon(preluat de Beaumarchais si transpus in opera de Rossini, prin vocea lui Don Basilio) a spus „Calomniază cu îndrăzneală, până la urmă tot se prinde ceva”. Sunt arogant? N’asa? Chiar imi place! Dar cu voi…Chiar nu este felul meu de a fi! Oricum, mai avem putin de trait…Tu stii de ce ti-a dat Dumnezeu viata? Alta aroganta!( Pare cam personal, da’ asa mi-a iesit).

  54. De data asta ii dau dreptate domnului Putin nu domnului Marga ! Putin a spus: Mohicanii au plecat in America din Siberia. Cei care au ramas in Siberia sunt acum cetatzeni Rushi egali in drepturi cu restul Rushilor. Cei care au plecat in America au fost de mult exterminatzi acolo de catre blestematzii Anglo-Saxoni shi exact exterminarea ii ashteapta shi pe restul Rushilor daca blestematzii Anglo-Saxoni cashtiga acest razboi. Ce vom patzi noi ceilaltzi dupa ce blestematzii Anglo-Saxoni vor extermina Rushii Putin nu spune shi probabil nici nu il intereseaza caci el shi poporul Rus vor fi oricum mortzi atunci dar sigur blestematzii Anglo-Saxoni din SUA nu se vor opri din ucis dupa exterminarea Rushilor. Chinezii, Indienii, Africanii, Latinii inclusiv tot poporul Roman sunt deja numitzi de „rase inferioare” de catre blestematzii Anglo-Saxoni shi destinatzi shi ei exterminarii. Se pare ca unii Chinezi sunt atat de proshti incat sa creada ca vor putea rezista blestematzilor Anglo-Saxoni dupa ce Rushii vor fi exterminatzi shi blestematzii Anglo-Saxoni vor putea folosi shi bombele atomice foste Ruseshti dar Indienii sigur nu sufera de naivitatea Chinezeasca cum se vede clar citind „Hindustan Times” care spune clar ca India nu va rezista dupa exterminarea Rushilor shi totzi Indienii vor fi shi ei ucishi de blestematzii Anglo-Saxoni shi India va fi iar colonie a Angliei. Blestematzii Anglo-Saxoni sunt minoritari in SUA caci chiar Irlandezii conform definitziei Engleze nu sunt „Albi” iar Romanii stiu bine ca sunt de „rasa Latina” deci conform acelorashi Englezi inferiori Africanilor dar asha minoritari cum sunt blestematzii Anglo-Saxoni controleaza ambele partide shi construiesc impreuna democratzi shi republicani abatorul planetar pentru exterminarea „raselor inferioare”.

  55. Fumate demult, biată lichea care acum semnezi John George. Andrei Marga și Ion Cristoiu au fost colegi și concurenți. Între concurenți sunt și reacții polemice. Ce debitezi este demult clasat, căci era fals. Vezi interviul pe care Ion Cristoiu i l-a luat lui Andrei Marga în octombrie 2022.
    După cum judeci, John George, oricine poate spune că nu ai capacitatea să pricepi articolul excelent Resurse americaen și schimbi discuția la mizeriile din capul tău. Se poate adăuga: un biet mincinos prin subsolurile diversiunii. Un autor se contrazice cu idei, nu cu bîrfe. La tine bîrfa este, cum se vede, maximumul minții.

  56. Paranteze, ce spune Cristoiu, e de pe vremea cealalta(pana’n ’89, pour les connaisseurs)). Tu ai habar cine pleca in vest, pe atunci? Ai habar, cam ce trebuia sa semneze? Ai habar cam ce pact facea? Povesti spunem toti! Si, da, chiar sunt in varsta…

  57. Proba suficientă sunt prostiile pe care le debitezi, John George. După maxima, așa George și deja prost. Dincolo de prostia-ți nu mai este decît stăruința în ea. Un ins care nu poate contra o opinie decât cu numărul la pantofi, culoarea, vîrsta, mustața etc.autorului nu poate fi decît senil. Verificat demult. Senilitatea nu te doare, dar se vede bine cum stai.

  58. Constient ca pro-rasputinismul sau a scapat de sub control intr-o Lume LIBERA care-l condamna pe CRIMINALUL CONTRA UMANITATII si ca astfel isi compromite o cariera construita printr-o atenta echilibristica ideologica, autorul s-a decis la o volta de ameliorare a impactului negativ extern…Si cum o putea face mai „credibil” decat abordand chestiunea SUA, ultimul bastion capitalist dupa ce Cominternul a bolsevizat Europa…Dupa provocarea prabusirii IMPERIILOR in urma MACELULUI BOLSEVIC MONDIAL de catre Confreria marxistoid/bolsevicoida mondiala singurul dusman al IDEOLOGIEI GENOCIDULUI a ramas SUA, tocmai pt ca era/este o REPUBLICA CAPITALISTA supertehnologizata creatoare de libertate, civilizatie si bunastare!!! In SUA Cominternul a continat traditia Internationalelor socialiste de legendare a unor ILEGALI care sa patrunda in structurile democratice pt a le perverti si folosi la subminarea societatii prin orice mijloace…Cine citeste atent Istoria SUA si nu e contaminat cu virusul bolsevic poate descifra strategia legendarii la varful statului american a unor ILEGALI, unii de familie, in politica, finante, servicii si in media, nefiind neglijate UNIVERSITATILE unde in afara activistilor locali legendati ca PROFI au fost acreditati PROFI din Europa,
    inclusiv si mai ales din Lagarul de Concentrare Bolsevic „fugiti” sau solicitati oficial de ILEGALII deja aflati la conducerile universitatilor…

  59. Paranteze, in afara de „genunchiul broastei” si „celebrul mitocan aroaganD(sesizezi?)”, mai ai ceva? Uite iti dau un extras din Evenimentul Zilei : „Ion Cristoiu a fost coleg de facultate cu Andrei Marga şi comentează plecarea acestuia la bursă în Germania: „Marga a studiat filozofie marxistă şi a rămas ca asistent la această catedră. Plecarea lui la o bursă în Germania federală(Federala era inainte de ’90; adevarat ca este si acum…NM) a şocat. Nimic nu îndreptăţea alegerea lui. Dacă ar fi fost selecţionat pentru Uniunea Sovietică nu s-ar mai fi mirat nimeni”. Banuiesc, ca, Cristoiu(cu virgula), nu te deranjeaza.

  60. Pentru :)))) Esti aata de prolix in exprimare, incat, cred ca nici tu nu stii ce ai vrut sa spui. Reformuleaza! Argumente, ceva?

  61. Enormități, de minte rătăcită, bade Charlie. Te bagi în vorbă, fără să știi și să înțelegi. Te faci doar de minune. Du-te și mai citește, nene! Să-l faci pe Thomas Piketty socialism științific dovedește că habar nu ai nici de socialism științific nici de economia actuală. Că de cultură minimală ce să mai vorbim? Se vede că nu se lipește de tine. Mare-i grădina, mare Doamne!

  62. Tun uiti ca COMUNISMUL „tanar” a venit dupa „CAPITALISMUL” dinaintea lui
    ce ne poti spune TU …mizand oe tineri si ideile lor tinere si mai noi decat cele vechi despre
    SUCCESELE …comunismului ;) !
    Te dai destept, tinerelule, insa nu-i ajungi, de exemplu, nici pana la „genunchiul broastei” …celebrului mitocan arogand …misterios-informat desteptul MISHTEAUX !
    (mi-e mila de tine cat timp NU esti fudul ! :( )

  63. Da, măi John George, așa tînăr ca tine și deja prin străchini. Cultura și inteligența nu țin de vîrstă. Cum nu le ai, se vede bine, pari senil dea dreptul. Ar fi bine pentru tine să ai cultura și acuitatea gândirii autorului. Dă și tu măcar o frază acătări. Vezi că nu ești în stare? Așa-i cu loazele, nu suportă pe cei care îi depășeșsc mereu.

  64. Doi peafariști, dar agresivi: Feketău Tulipan, mai nou și Margelat, și Charlie! Nu vedeți proștilor că sunteți în afara subiectului articolului? Vă tot chinuiți, dar nu puteți urni nici măcar o virgulă nici din articolul Resursele americane și nici din ce am spus. Norocul vostru este, într-adevăr, că prostia nu doare. Ați fi duși cu targa. Pe acel încîlcit dorinteodor îl poți lăsa să doarmă. Bate cîmpii și ideile îl obosesc.

  65. VISHNU ? ;) … marele maestru metafizic al conservării și protecției ;) ?
    sau ce ;) ?!
    Te-au convins dovezi, din afara jocurilor-de-cuvinte :P , necesare auto-protectiei :( , ca MISHTEAUX e … SPECIAL ? :D

  66. D-l Marga ar trebui sa-si vada de pensie. Si eu sunt batran dar vorba aceea cu „cine n-are batrani sa-i cumpere” e o prostie. Batranii traiesc in trecut sau cu indicatii precise. Lasati tinerii sa-si faureasca viitorul. Razboiul este generat de batrani care se urasc si imping la distrugere, tinerii care nu se cunosc intre ei. Vorba asta nu-i a mea si o reproduc aproximativ.

  67. Mai ti minte cand mishteaux avertiza (pueril insa cu talc ;) ) ca vor cadea SCHIJE la riverani in razboiul ukro-rusnac ;) ?
    HAHAHA
    Nu tie ABSOLUT straniu cum in dup-amiaza acelei zile ukrani au dat ei insisi c-o racheta in Polonia si
    …fi atent …Putin a fost avertizat discret de cineva care stia de „schija” sa nu plece in Bali c-ar putea avea soarta lui Ceashka plecat in Iran in ’89 ;) !
    Tie ca Bizon si ca „GHITA” nu ti-e straniu cum le „nimereste” in puerilitatea lui mascareasca
    clownul MISHTEAUX ?
    Ce era daca PUTIN era in BALI …acum cu pre-programata SCHIJA la poloni care … faza n-a tinut pentru ca PLANUL fusese dejucat de marii maestrii ai informatiei [3301 !]!
    Tie, baiat destept (!) … nu ti-e straniu anostul Mishteaux … :P
    AUD ?

  68. @bunul samaritean: foarte buna analiza Dvs., depăseste articolul! O chintesenta a situatiei, fara sa citati obositor din „cel mai” sau din „cea mai ”
    Putin a crezut ca lumea s-a oprit in loc la momentul imploziei URSS, implozie decisă in primul rand de rusi si de Rusia.
    Probabil se astepta ca tarile NATO sa stea cu bratele incrucisate ca in timpul razboiului din 2008 impotriva Georgiei sau a capturarii fara lupta a Crimeeii, dar roata s-a intors pe masură ce obraznicia liderului de la Kremlin (pus si tolerat de SUA) capăta note acute
    Numai un lider de doi poate crede ca SUA se va preda fara lupta in concurenta cu Rusia si China si in basmele cu lumile multipolare sau cu revenirea in forta a vechilor imperii care au distrus Europa;daca ar fi citit lucrarile gruparii ‘Project for the New American Century „si tot ar fi ramas cu ceva in cap

  69. @bunul samaritean: foarte buna analiza Dvs., depăseste articolul! O chintesenta a situatiei, fara sa citati obositor din „cel mai” sau din „cea mai ”
    Putin a crezut ca lumea s-a oprit in loc la momentul imploziei URSS, implozie decisă in primul rand de rusi si de Rusia.
    Probabil se astepta ca tarile NATO sa stea cu bratele incrucisate ca in timpul razboiului din 2008 impotriva Georgiei sau a capturarii fara lupta a Crimeeii, dar roata sa intors pe masură ce obraznicia liderului de la Kremlin (pus si tolerat de SUA) capăta note acute
    Numai un lider de doi poate crede ca SUA se va preda fara lupta in concurenta cu Rusia si China si in basmele cu lumile multipolare sau cu revenirea in forta a vechilor imperii care au distrus Europa;daca ar fi citit lucrarile gruparii ‘Project for the New American Century „si tot ar fi ramas cu ceva in cap

  70. Profi Marga demonstreaza inca o data inghetarea sa in „proiect”, fapt perfect de inteles prin formatia tributara, ca si a individului invocat obsesiv, „socialismului stiintific”, una dintre cele mai tembele asocieri notionale comise de marxism-leninismul romanesc!!! Nimic nu s-a schimbat ontologic de la inceputurile civilizatiei, numai tehnologiile care permit oamenilor
    sa se intoarca catre sine, ceva in genul incercarii lui Trump de a intoarce SUA catre ea insasi, refuzand sa acorde gratuit asistenta ideologica, politica, economica si militara. Istoria Omenirii ar fi avut un cu totul alt curs daca de peste doua sute
    de ani niste descreierati cu pretentii „filosofarde” nu s-au gandit sa introduca „o noua abordare” in aplicarea „ideilor unui genocid calificat”, mult mai eficient decat acela comis in galopul telegarilor timp de mii de ani!!! Idei care „in numele binelui
    obstesc” a impins inapoi istoria in epocile barbare, GENOCIDUL FIIND COMIS STIINTIFIC!!! Despre istoria filosofiei am mai vorbit
    fiind o „abordare repetativa a catorva idei generice” supuse „fasonarilor” in functie de fasoanele impricinatilor de dupa 1789…
    Dupa aceasta data fatidica doar cativa mari ganditori au creat opere comparabile cu ale predecesorilor, opere de sine statatoare care nu s-au raportat la ALTII si nu au citat din ALTII…Amplificarile artificiale a celor cateva IDEI FUNDAMENTALE au dat celor
    care le-au intreprins senzatia tot artificiala ca sunt si ei FILOSOFI, conditia lor ramanand aceea de „filosofarzi”, ceea ce in „abordarea” moderna se traduce ca fiind PROSTOCRATII FILOSOFIEI…

  71. Mischteaux!!! stânga brahmană!!!!!!
    Insa de aici .. mai umreaza ceva .. cat de stânga poate fi un brahman ? Adica un menbru al unei caste cvasi sacerdotale sau asa ceva … Fiindca astia sunt „gardienii” identitatii , pazitorii traditiei asa ca peropada „revolutionara” nu poate fi decat scurta .. caci conservatorismul este satul normal al Starii Ia. Este proma oara cadn vad „persoane serioase” care isi aduc aminte ca societatea indoeuropeana, cf lui Dumezil, este tripartita ….

  72. In acest moment Partidul Democrat domina intrega scena politica din SUA.Republicanii au intrat in zodia certurilor de tot felul .In mod natural J.R.Biden profita de pierderile Rusiei din Ucraina datorate tehnologiilor americane de lupta si de autoinfringerea lui Trump ce si-a pierdut intrega vlaga politica o data cu pierderile fevoritilor in alegerile partiale .Candidatura afisatarecent in public nu are nici o sustinere ea fiind un act decis unilateral fara a avea o baza in Partidul Republican si nici macar in electoratul ,ce pina mai ieri, striga din toti rarunchii Trump !.In paralel rusii pierd si Herson si in curind si Crimeea fapt ce muta granitele NATO la Nord .Noile tehnologii ale Occidentului vin in Polonia unde deja este construit un geaman al scutului de la Deveselu si in acelasi timp francii muta capacitati militare in Romania .Incet, incet, Imperiul Roman isi reface granitele .Doar naivii (vedem destui pe site )inca mai spera ca rusii sa citige confruntarea .

  73. Oricât de denigrat este marxismul, oricât de condamnate, justificat, formele politico-sociale ulterioare ale acestuia, conceptele de proprietate-clase sociale-putere nu pot fi negate sau eludate.
    Discrepanțele uriașe de bunăstare la care s-a ajuns in interiorul statelor naționale și pe plan mondial , împărțirea între state mari puteri și state nevolnice, între super bogați și super sărăci nu pot fi altfel explicate decât apelând la aceste concepte de baza. Fără ele, teoriile despre democrație-dictatura, progresism-conservatorism, naționalism-globalism, elite-plebe, alegeri etc sunt vorbărie goală.
    In Romania puterea este deținută de cei cinci milioane de români plecați în bejenie, de marea majoritate a pensionarilor amărâți, de marea majoritate a celor cu salariu minim pe economie ?
    Răspuns : Nu, ci de cei care au acaparat bogățiile naturale ale României, cei care dețin capitalurile industriale și financiare, prin intermediul „elitelor”, al așa-ziselor partide – găști politice, precum și cu votul birocrației și al corporatiștilor, cărora li s-au oferit oscioare suficiente spre a se declara mulțumiți.

  74. „scara lui Iakov, turceasca” trebuia urmarit atent la „predictii” :D … „ochii pe butelie”-ti spun ceva?] :D :D :D
    Hai ca-ti spun ceva punctual straniu :
    din scandalul FTX dupa impeachment-ul la Biden …democratii vor pierde rau 2024 ! Crezi ca-i totul republican ante-premeditat ? ;)
    [Cat e de bagata prin Hong Kong, China in scandalul democrat FTX si ce are asta cu „123” puncte bancare Hunter Biden ;) ???]
    AUD ?

  75. „vreau sa vad o predictie a evolutiei pe baza analizei complexe a societatii si de aici sa inteleg cum ar putea sa evolueze lucrurile”
    HAHAHA … exista astfeld e predictii insa nu-s pentru oricine si nu-s pe gratis (de nu-s pe gratis ? pentru ca informatiile sinaliza lor costa munca expertilor care …vor si ei „o paine” )
    Deci nu e ca NU E ci e ca NU E PENTRU ORICINE !
    [nu-ti plac faramiQuriele lui mishteaux …care-s reltiv punctuale insa scrise asa pentru pura auto-protectie ? ai vaz’t ce-a fost cu VINERI ? :D a fost 11.11.2022 … si nu doar c-a fost ci va mai urma :D … unul care-a stiut de „evenimentul Minneapolis” si S400-le turcesti inclusive

  76. @bunule samaritean trezestete!!! Nu mai fantaza…..

    Pana acum lui Zeli i-a mers pentru ca il santaja pe Joe Biden cu dosarul FAMIGLIEI Biden de la procuratura Ukrainei.
    Numai ca acum nu vca mai primi nici un cent de la americani fara un audit serios. Auditorul ukran care a vrut sa faca audit cum a cheltuit presedentia Ukrainei banii a fost hartuit pana si-a dat demisia sa scape cu viata. ca in Ukraina este atat democratie incat daca Zeli se supara pe tine te impusca fara nici un proces si sentinta….curat democartic…

    Numai ca acum scandalul este cat casa si Joe Biden a pierdut Camera reprezentantilor unde caderea criptomonedei, care a afectat mii de americani, va scoate la iveala cine este aceast Biden.

    Nu iti mai face iluzii, nimeni nu mai crede in puterea SUA.

    de ce crezi ca americanii tot cer sa se intalneasca in secret cu rusii?

  77. terente, intelegi dar nu pricepi. societatea evolueaza dar nu cum isi imagineaza unii din mediul academic. dar astia din mediul academic incearca sa ghiceasca directiile si se apuca sa „prezica”. nu tine. vreau sa vad o predictie a evolutiei pe baza analizei complexe a societatii si de aici sa inteleg cum ar putea sa evolueze lucrurile. si ca sa-ti dau un mic exemplu: societatea, orice societate, evolueaza. dar oare toti membri pot tine pasul? unii au internet si activitatea lor depinde de asta, au telefoane mobile, carduri la banca, au multe facilitati din toate domeniile. si acum o intrebare pentru tine dar si pentru mine: ce se intimpla cu cei care nu pot evolua? ce se intimpla daca astia devin majoritari si cistiga la vot? intreb si intrucit problema este identica in america, as fi avut pretentia de la elite (ale noastre sau din lumea intreaga) sa explice ce se poate intimpla din aceasta contradictie: cei care tin pasul si care sprijina evolutia devin minoritari si pierd la vot? intreb doar…..

  78. Mishteaux …daca tu sau amici tai sti cine-a fost uns in pre-MIDTERMS de-a blocat „valul rosu”
    ar trebui sa te ascunzi …daca doar tu sti :(
    daca intredevar esti TATA LOR [3301Q] oricum ce sti tu stiu si „altii” si de ei depinde cum se va folosii arhiva !
    TOTUSI e fantatsitic cum sa adunat suma de 32 de miliarde si cum a disparut fara urme ;)
    sa fim seriosi … la astefel de screte chiar nu poat avea acces decat GENIILE
    despre tine nu stiu ce sa cred … ai un stil care „induce in eroare” …
    cand sa te cred prost … un amnunt ma face sa vad ca esti special …cand sa te vad special … pari extrem de PUERIL si enervant de tampit !
    SHALOM ! …oricine-ai fi …dupa comentarii nu pari a fi un oarecare !
    ce sper … la cate sti …e : SA BAGI ROMANIA in SCHENGEN exact cum ai solemn promis sau daca nu … sa faci un SCANDAL mediatic informational dupa …tuturor tarilor care joaca stramb ! Un gest care te-ar face mai roman decat pari ! PUP !
    [ca ante-sti putine nu poate spune nimeni …ca sti ce lasi sa para ca sti … la fel ! :| ]

  79. Ce sti de FTX … e frauda sau afacere „cinstita”
    sti cumva unde-s aceia 32 de miliarde de dollari disparuti de parca bancile n-ar arhiva TRANZACTII ;) !
    Inca ceva …privat:
    – Crezi ca mishteaux chiar stia dinainte de fatidica VINERI 11.11.2022 sau doar repeta ca prostul ceva ce n-avea-de-un-sa-stie-el urma sa se intampla …taman …VINERI ?
    AUD ?
    ;)

  80. Bursa FTX = o banala schema PONZI (prabusita intr-o pre-anuntata: VINERI :( !)
    care-a praduit de 32 de miliarde de dollari cetatenii americani !

    Trebuie sa stim mai multe domnule MARGA sau ajunge ca sa ne lamurim de ce si cum-ul democratiei frauduloase yankeie ?

  81. America a fost construita pe cadavre! Genocidul indienilor americani, razboaiele intentionat provocate pentru resurse, jaful si crimele odioase in toate zonele de conflict culminind cu cele 2 bombe atomice, aducerea propriului popor in stare de sclavi toate acestea au promovat societatea anericana! Furtul de inteligenta etc. America fara razboaie este un balon de sapun! America nu este si nu va fi un model de societate civilizata! A sosit timpul sa predea stafeta si sa faca un pas inapoi! America se poate numi pe buna dreptate – al 2-lea Israel!Sper sa traiesc ziua cind tate tarile ocupate ii vor arunca afara pe americani!Doamne ajuta!

  82. Deci avertismentul tau aparent talamb-repetat : ATENTIE la VINERI !
    la vinerea neagra unde a falimentat CEA MAI MARE FRAUDA BURSIERA AMERICA [Bursa FTX] se referea ?
    Esti mai PROPHET decat prophetii biblici si NU , chiar nu vreau sa-sti stiu analizele ne-puerile si nici cui le livrezi !
    PUTINI ca tine ! [3301 Q]
    Cine te cunostea …de exemplu rolul @gelu a unei persoane indistincte stia probabil ca tu le faci toate cu TALC ! :P
    Din falimentul FTX …acum cu REPUBLICANII in CAMERA REPREZENTANTILOR
    vor iesi muuuuuuuuuuulte strambe din ultimii 2 ani ai lui Brandon !
    TREBUIE ca democratii sa fie anihilati pentru 2024 = datele colectate informational sun deja in dulapul cu scheleti ai democratilor … fara sperante dupa viitorul scandal al dezvaluirilor …inj 2024
    Sper ca e calr ca daca se stia dinainte de VINERI 11.11.2022 …se stiu mult mai multe decat cele oficiale si se stie si CINE a scos BANII ;) [asta-i grav Q 3301]
    …cum zicei in comentariile tale e mereu o coditza care demosntreaza un deep-state de pre-intelegere profunda ! :D
    Unde-s glumetii care radeau de predictiile luim mishteaux :D si de ce FTX-ul n-a falimentat decat in punctual profetita VIENRI ?
    ;)

  83. Isi poate imagina cineva ca in 11.11.2022= VINERI (…ante-repetat-prezisul AVERTIZAT: VINERI)
    sau topit 32,5 mii de milioane de dollari = 32 miliarde de dollari din banii investitorilor platitori de taxe americani
    si ca … un nene avertiza ca va urma un VINERI dar o facea discret pentru ca nu voia sa scuipe-n supa miliardarilor democrati
    chiar daca ce faceau ei era FURT-PE-FATA :D ?
    Asa ca mascariciul MISHTEAUX joaca la limita si …recitindui pre-cometariile e ultra[Q]-straniu in punctualiatatea predictiilor lui !
    FTX-FRAUDA secolului fara de care democratii nu-si puteau finanta trucajul din MIDTERMS :) = 32 miliarde de koko disparute in NEANT :D !
    O …stranie si repetitiv-enervanta avertizare : Atentie la VINERI !
    si mai apoi misterios PUNCTUAL
    11.11.2022 … falimentul DECLARAT (punctual predictiei !) al bursei FTX
    PS: cand mishteaux spune ceva … o face pentru ca macar unii putini s-o stie din timp ! :) Sper c-ati dedus ce-nsemna „VINERI”
    inainte de prepeditatul FALIMENT ! Sper desi … nu mai cred c-aveti oameni cu IQ>145 capabili sa inteleaga aluziile fin-puerile ale unuia cu nativa inteligenta … :(

  84. Mai urmeaza ca „oamenii lui TRUMP” sa scoata curand
    dupa IMPEACHMENTUL la Sleepy Joe actele despre imensa …GIGANTICA FRAUDA … la FTX
    din care-au profitat 100% democratii (fiind nascocita de unii dintre ei ! = sunt dovezi secrete clare !) si e gata POLITIC si ELECTORAL cu democratii = TRUMP va fi ales POTUS sigur ! De la democrati dupa relevarea subteranelor FTX nu vor fi alesi presedinti multa vreme de-acum !
    PS: Mai tineti minte cand va avertizam SERIOS , si precizam ca NU GLUMESC cu:
    – Atentie la VINERI ?
    (v-ati prins „cu mintea de pe urma de ce-o faceam atat de insistent-obositor-enervant ?)

    PENTRU CA VINERI=11.11.2022 … a picat magareata FTX = fitilul care printr-o premeditata „scurgere de informatii BANCARE” [123 puncte HUNTER B, ;) exact cum din-timp-aluzionat= Hong Kong HUNTER FTX]
    mishteaux e SPECIAL ! (intrebarea e stia din timp ce aluziona …sau a afalat dupa si doar face pe „din-timp-informatul” …o recitire ATEANTA a straniilor lui comentarii in fitzuika va lumina mintea multora : „VERZI si uscate” :D )
    :D

  85. @Terente: „nu stie nimeni mai bine”oy,oy :??:))) Esti plin de clisee ca oaia de scaieti
    Economistul francez nu a predat in viata lui la Harvard si Yale pe care le cunosti atat de bine:_))
    Pentru tine doar,a fost invitat intr-o toamna la MIT dar ii s-au dat papucii urgent ,dar il gasesti daca-l cauti la Paris School of Economics
    PS Putina masura e buna si in filosofia de doi bani

  86. Feketău Tulipan-Margelatu, nu citești, dar vorbești. Cum ți-am mai zis, noroc că cititorul poate vedea negru pe alb ce-i în articolul pătrunzător și foarte oportun al domnului Marga. ce face feketăul margelat nu-i decît aplicarea tehnicii cunoscute a diversiunii de care nu scăpăm în România. Se poate citit că articolul nu-i despre clasamentul economiștilor, ci despre statutul competiției politice actuale din SUA. Așa și eu pot spune că Feketău Tulipan-Margelatul este o biată maimuță pusă pe abaterea atenției de la subiect. După cum se repede în siteuri, nu pare mai mult. Lipsă minte. Clasamentele sînt făcute uneori de ignoranți similari și nu contează. Cele profesionale sunt cu totul altele. Dar în articol nu clasamentele sunt în discuție.

  87. Societatea americana , politica din SUA, confirmata de cetatenii ce reprezinta sau mai bine zis ,sunt reprezentati,de Partidul Democrat ,a facut posibila cistigarea de catre Partidul Democrat a Senatului si a conducerii celor doua mari orase americane :New York si Los Angeles .Jocul facut de catre I.R.Biden a dus la infringerea politicienilor Partidului Republican ce erau sustinuti de TRUMP.Din acel moment intreaga situatie politica s-a schimbat .Partidul Republican se destrama pe masura ce extremele din rindul partidului nu isi mai regasesc un candidat comun la centru .J.R.Biden este marele cistigator al alegerilor ce suprapuse fiind peste cistigarea razboiului cu Rusia (sa nu ne facem iluzii Ucraina doar a preluat forta militara a Occidentului ) situeaza SUA (daca mai era nevoie ) ca fiind decidentul absolut la nivel universal si pe J.R.Biden ca primul mare conducator mondial .Fara protectia oferita de J.R.Biden niciuna dintre tarile Occidentului si nici unul dintre aliatii lor nu se pot simti in siguranta . Pina si China si-a redus turatia si si-a arata supunerea in urma intilnirilor din G20 .Altfel statea treaba daca Trump cistiga alegerile partiale din SUA si daca Rusia cistiga razboiul .Drumul hegemonic al SUA capata acum forme nebanuite .UE s-a raliat rapid si sprijina , ca noi toti dealtfel , SUA ,in demersul ei mondial .Este totusi de mirare cum mai apar unii formatori de opinie care nu ralizeza adevarul .Forta militara a SUA a trecut cu mult peste imaginativul Rusiei .Chinezii au inteles rapid iar noi romanii am inteles inca de la inceput (vezi toate deciziile anticipative ale Presedintelui Iohannis).

  88. Analiza lui Thomas Piketty descrie la nivelul bazei economice și înțelege bine sensul evoluției societății americane. Este bine că autorul articolului Resurse americane îl pune în valoare. Nu știe nimeni la ora actuală mai bine decît economistul framncez, profesor la Harvard și Yale, cum stau lucrurile. Că pe lume sunt și ignoranți sadea, care vorbesc cum îi taie capul, ca dorinteodor, nu-i de mirare. Ignoranța este răspîndită.

  89. 1 Andrei Shleifer
    Department of Economics, Harvard University, Cambridge, Massachusetts (USA)
    National Bureau of Economic Research (NBER), Cambridge, Massachusetts (USA)
    2 James J. Heckman
    Department of Economics, University of Chicago, Chicago, Illinois (USA)
    3 Daron Acemoglu
    Economics Department, Massachusetts Institute of Technology (MIT), Cambridge, Massachusetts (USA)

    4 Joseph E. Stiglitz
    Finance and Economics Department, Graduate School of Business, Columbia University, New York City, New York (USA)
    5 Robert J. Barro
    Department of Economics, Harvard University, Cambridge, Massachusetts (USA)

    6 Jean Tirole
    Institut d’Économie Industrielle (IDEI), Toulouse School of Economics (TSE), Toulouse, France
    7 John List
    Department of Economics, University of Chicago, Chicago, Illinois (USA)
    8 Peter C. B. Phillips
    Cowles Foundation for Research in Economics, Yale University, New Haven, Connecticut (USA)
    School of Economics, Singapore Management University, Singapore, Singapore
    9 David E. Card
    Department of Economics, University of California-Berkeley, Berkeley, California (USA)
    National Bureau of Economic Research (NBER), Cambridge, Massachusetts (USA)
    10 Kenneth S Rogoff
    Department of Economics, Harvard University, Cambridge, Massachusetts (USA)
    ………………………………..
    169.Thomas Piketty
    Paris School of Economics, Paris, France
    –-
    (Octombrie 2022)

  90. @ Bardan,.. Greșeala pe care o face Marga, ca și mulți alții, care nu citesc decât aberații și ”visurile” occidentalilor, care au rămas la studiul curburii castravetelui, nu trebuie să te influențeze-n vre-un fel. Mai ales atunci când vezi concret de ce te paște și cum se formează evenimentele și din care, a cui cauză. Nu trebuie altu să-ți zică filozofic ceea ce tu de fapt vezi..

  91. analiza nu descrie si nu intelege directia si sensul evolutiei societatii americane. Analiza bazata pe statistica chiar asta confirma.

  92. De serviciu la diversiune, ca de obicei, Feketău Tulipan? Numai că minți sub ochii cititorului. Vezi că în articol domnul profesor Marga scrie că Thomas Picketty este cel mai bun cunoscător al economiilor de pe cele două maluri al Atlaticului. Ceea ce știu mai bine, decît Feketău, cei de la Paris și Harvard sau Wall Street. Restul este plevușcă ce nu are legătură cu subiectul discuției. Dacă se și citește ce se scrie. Așa, Feketău ar putea mai bine discuta de mersul trenurilor din Guadelupa – subiect pe mintea lui. Apelul la siteuri, unele răsuflate, nu suplinește dezordinea mentală. Nu mai scăpăm în România de incultura fanfaroană și diversiuni?

  93. Unele tari au un regim politic cu doar un singur partid. Si sunt numite nedemocratice. DICTATURA ?
    Alte state, au un regim politic cu doar doua partide. Si sunt numite „democratice”. Precum SUA si UK. AUTOCRATIE ?

  94. Unele tari au un regim politic cu doar un singur partid. Si sunt numite nedemocratice. DICTATURI oare ?
    Alte state, au un regim politic cu doar doua partide. Si sunt numite „democratice”. Precum SUA si UK. AUTOCRATIE oare ?
    Dictaturi … autocratii … tot CAM aceeasi CIORBA !

  95. Thomas Piketty nu este nici pe departe „cel mai bun cunoscător de azi al economiilor,,etc”dar sa speram ca tamaierea este doar un cliseu profesoral
    O lista „clasament”exhaustiva a celor mai importanti economisti ai timpului, furnizata Research Papers in Economics/IDEAS il pozitioneaza pe TP pe un loc intre 160-170
    TP are o oarecare valoare pentru ca a cerut un registru international pentru cei mai bogati oligarhi rusi ,in sensul ca sanctiunile internationale sa fie si eficiente (The western elite is preventing us from going after the assets of Russia’s hyper-rich-martie 2022) a semnalat nocivitatea „Trumpismului” (We must rethink globalization, or Trumpism will prevail-nov 2016) si ,in fine a descris in „How politics became a contest dominated by two kinds of elite”-Amory Gethin, Clara Martínez-Toledano and Thomas Piketty( august 2021)situatia divizarii electorale descrise de dl Marga in articol
    O treime dintre alegătorii înregistrați din SUA (34%) se identifică ca independenți, în timp ce 33% se identifică ca democrați și 29% se identifică ca republicani, conform unei analize a Centrului privind identificarea partizană a americanilor, bazată pe sondaje efectuate la peste 12.000 de alegători înregistrați din SUA. 2018 și 2019.
    Albii americani non-hispanici reprezintă cea mai mare pondere a alegătorilor înregistrați din SUA, cu 69% din total Alegătorii înregistrați hispanici și negri reprezintă fiecare 11% din total, în timp ce cei din alte medii rasiale sau etnice reprezintă fiecare. pentru restul (8%).
    Crestinii albi voteaza predominant cu republicanii, cei mai scoliti albi voteaza predominant cu democratii
    https://www.pewresearch.org/fact-tank/2020/10/26/what-the-2020-electorate-looks-like-by-party-race-and-ethnicity-age-education-and-religion/
    Definitoriu ramane progresul unei societati dpdv economic si ideologic,care, fara „creative destruction „nu poate evolua,este dovedit stiintific

  96. Unele tari au un regim politic cu doar un singur partid. Si sunt numite nedemocratice. DICTATURA oare ?
    Alte state, au un regim politic cu doar doua partide. Si sunt numite „democratice”. Precum SUA si UK. AUTOCRATIE oare ?
    Dictaturi … autocratii … tot aceeasi CIORBA !

  97. Păi da. Lumea se schimbă radical,..Mai ales lumea europeană..Este dorința și acțiunea americană, care vrea europa ruptă d erusia. Ceea ce face din europa de altfel puternic dependentă de resursele rusiei, să devină un loc distrus , de lumea a treia , cu haosul aferent.. Dobitocii mituiți din UE, nu reprezintă interesele europei, ci sunt slugile yankeului,, Nu pot pricepe că de pun sancțiuni , se autosancționează, se auto distrug, rusia trebuie să rămână partener…Pe când le vine mintea , va fi poate prea târziu..

  98. Dupa ce mafia evvreuasca s-a unit cu mafia negrilor din america a inceput construirea Imperiului evvreiesc mondial. Armata americana are 800, opt sute baze militare in 100 de tari care hotaraste guverne pro amerucane cu tancu. Despre asta e vorba. Evreii au capushat si deturnat prin coruptie partidul Democrat amerucan. Nu le iese pt ca mafia italiana , hispanica si angloxaxona e inca tare.

  99. **Părinții democrației americane, inclusiv George Washington, Thomas Jefferson, John Adams și James Madison, erau oameni foarte bogați. Cu valoare netă estimată (în dolari de astăzi), variind de la 20 milioane dolari la 500 milioane dolari, acestea au fost probabil toate în top 0.1 la sută din distribuția bogăției, demonstrând că acumularea de capital este perfect compatibil cu valorile democratice.** dar america actuala, este o satana imbracata in hainele democratiei, in fat fiind un socialism chinezoid de la ultimul Presedinte AMERICAN RONALD REAGEN. dupa el potopul s cla vilor corporatiilor. am prieteni in state. presedintii, senatorii, absolut toti cei care au legatura cu puterea SUNT INTERVIEVATI DE CORPORATII INAINTE DE A FI TRECUTI PE LISTELE DE „ELIGIBILI”. sistemul soros de coruptie a polurilor de putere este infiltrat pe tacute de la mandatul RR. sua NU mai este DEMOCRATIE DE ATUNCI. este socialism de tip chinez. banii au inceput sa dispara de atunci. „terorismul” din 9/11 a fost primul salt. apoi au inceput abuzurile. totul este controlat, totusi americanii sunt lasati sa mai miste in front, mica evaziune fiind permisa pana la suma de 5000 $. aici se vede coruptia. corporatiile noii oranduiri globale din sua pun amprenta pe acapararea masiva de resurse, inclusiv prin declansdarea razboaielor mondiale, astfel incat sa mentina oarba si tampa intreaga poolime amerloca. multi dintre ei vad, insa majoritatea se supune. Presedintele Trump este cel care a tinut linia RR, cat timp a fost la putere prietenii mei cu frme mici, au fost foarte bine. NU inteleg totusi abandonul ciudat in fata democratilor cand a avut ocazia sa se foloseasca de Constitutie cand s-a dovedit FRAUDAREA ALEGERILOR, CUM NU INTELEG FAPTUL CA A INDEMNAT OAMENII SA SE OTRAVEASCA PRIN SERURI EXPERIMENTALE, SUSTINAND CA SUNT SUPERBE…SI AICI MA TEM CA DE FAPT, ESTE TOT UN JOC, *GUD GAY- BED GAY* (jocul satanei)…

  100. La o analiza mai atenta Profesorul Marga ne atentioneaza discret ca urmeaza secesiunea . Sper ca „revolutia „din USA sa fie pe modelul „Romania 1989 „!

  101. Se vede de la o poștă, după înșiruirea atâtor cuvinte, ca regretați „căderea” lui Trumhy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.