Control judiciar în dosarul Biancăi Drăguşanu (update)

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus măsura controlului judiciar faţă de fostul poliţist local şi soţia acestuia, în dosarul în care Bianca Dăguşanu este acuzată de evaziune fiscală în formă continuată. Cei doi fuseseră reţinuţi în cursul serii de joi.

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Sectorului 4 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, au pus în executare în data de 18.07.2024 un număr de 6 mandate de percheziţie domiciliară pe raza mun. Bucuresti într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul vânzărilor de articole vestimentare de lux. În urma punerii în aplicare a mandatelor de perchezitie domiciliară au fost identificate şi ridicate înscrisuri, un laptop, 3 telefoane mobile, precum şi peste 700 de articole vestimentare, în valoare totală de aproximativ 600.000 de lei”, au transmis, vineri, procurorii.

Aceştia anunţă că, joi, au pus în mişcare a acţiunea penală faţă de doi inculpaţi, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, fiind instrumentate 85 de acte materiale.

”În fapt, în sarcina acestora s-a reţinut că, în perioada 25.01.2018 – 25.01.2024, în calitate de administratori de fapt şi de drept ai unei societăţi comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, au omis să evidenţieze în declaraţiile fiscale ale societăţii venituri realizate în perioada 13.12.2017 – 31.12.2023, în cuantum de 2.354.752 lei, obţinute în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în cuantum de 331.509 lei. Tot la data de 19.07.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus faţă de cei doi inculpaţi măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19.07.2024 şi până la data de 16.09.2024, inclusiv”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti

De asemenea, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor şi ale societăţii până la concurenţa sumei de 331.509 lei.

Cele două persoane reţinute sunt un fost poliţist local şi soţia acestuia, care au fost reţinuţi în urmă cu o zi.

În dosar este vizată Bianca Drăguşanu, aceasta fiind acuzată că aducea haine din Turcia şi le vindea sub marcă proprie, fără a declara veniturile. Vânzările se făceau online.

 

Stirea initiala

Poliţiştii au ridicat joi, în urma percheziţiilor domiciliare, în dosarul de evaziune fiscală în care este cercetată şi Bianca Drăguşanu, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care înscrisuri, un laptop, trei telefoane mobile, precum şi peste 700 de articole vestimentare, în valoare totală de aproximativ 600.000 de lei, în vederea recuperării prejudiciului.

Potrivit unor surse judiciare, în dosar a fost dispusă măsura reţinerii faţă de un fost poliţist local şi soţia acestuia, implicaţi în dosar, urmând a fi prezentaţi în faţa magistraţilor cu propuneri legale.

Joi dimineaţă, Bianca Drăguşanu, un fost poliţist local şi alţi doi suspecţi au fost ridicaţi de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi duşi la audieri într-un dosar de evaziune fiscală.

Aceştia sunt suspectaţi că aduceau haine de lux – blănuri, paltoane, geci din piele – din Turcia şi le vindeau prin intermediul firmei Biancăi Drăguşanu pe paginile unui site, pe Facebook şi Instagram, fără a declara veniturile la stat.

Hainele erau expuse într-un magazin fizic, pentru prezentare, situat pe şoseaua Berceni nr. 96, fiind vândute exclusiv online, atât în România, cât şi în străinatate.

„Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 4 au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, a informat DGPMB, într-un comunicat transmis de presă.

În perioada 2017 – 2023, patru persoane, având calitatea de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să evidenţieze în documentele contabile şi să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 2.400.000 de lei, provenite din comercializarea de articole vestimentare de lux, spun poliţiştii.

Din cercetări s-a stabilit că prejudiciul cauzat, până la acest moment, este estimat la 332.000 de lei.

Recomanda

6 Comentarii

  1. tot mediatizati asemenea exemple, va doriti si pentru fetele voastre asemenea drum???
    De aia am ajuns in groapa de gunoi a Europei!

  2. Doar întreb:
    – De ce nu se agata de filiera deșeuri import(haine, încălțăminte) Cluj-Salaj care intra direct in comerț la preturi de calitate superioara?
    Menționez că aceste bombe împuțite put când treci pe lângă ușă lor de atâta curățenie și calitate superioara la preturi identice cu marfa noua de pe bancurile unde se fabrica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.