Revista literară Cosinzeana, 110 DE ANI de la prima apariție

Astăzi, vineri, 15 octombrie 2021, se împlinesc 110 de ani (1911) de la apariţia la Orăștie, a revistei literare „Cosinzeana”, condusă de Sebastian Bornemisa. Revista „Cosinzeana”, subintitulată „Revistă literară, ilustrată”.

Demersul lui Sebastian Bornemisa de a fonda o publicație literară este unul deosebit de curajos din cel puțin două motive:

1. momentul istoric în care presa politică avea căutare – fiind principala tribună de exprimare politică a românilor din Transilvania – în detrimentul oricărui altui gen de presă – implicând și susținere financiară și morală;

2. avea o vârstă relativ „fragedă” pentru o asemenea întreprindere, doar 21 ani, nesusținându-și la acea dată încă doctoratul. E drept că devenise ginerele lui Ioan Moța, care acumulase o vastă experiență în acest domeniu, dar avea și un capital material semnificativ.

Cosinzeana a avut o valoare națională, atât prin colaboratorii săi și prin tematica majoră abordată în paginile sale, cât și prin ținuta sa în ansamblu, care reprezenta un important pas înainte în ziaristica transilvăneană. Spre deosebire de celelalte publicații de la Orăștie, în care literatura a fost adiacentă, ea a fost o revistă predominant și adesea exclusiv literar-ilustrativă, care și-a adus o contribuție majoră în mișcarea scriitoricească română de dincoace de munți, militând alături de Familia și Luceafărul pentru o literatură și o cultură puse în slujba desăvârșirii unității naționale.

Într-un apel către cititori, de a se abona la revistă, dar și de a o susține prin promovarea ei, a încearcă să îi convingă de importanta demersului său, îndemnându-i: „prin câștigarea de abonați numeroși, (…) cu ajutorul tuturor, să putem face din Cosinzeana o revistă literară dintre cele mai desăvârșite, pentru familiile române, care să le fie totodată o bună armă de apărare împotriva influențelor literare străine, ivite prin intrarea unor reviste literare străine în familii de-ale noastre, și un mijloc de a cultiva dragostea de literatură și cultură românească, până în familiile cele mai modeste”.

Din tezaurul epistolar al lui Liviu Rebreanu reiese efortul făcut din momentul conturării proiectului noii publicații de către Bornemisa, care contactează – cu siguranță – mai mulți posibili colaboratori. Astfel, el îl solicită pe Liviu Rebreanu, căruia îi scrie, încă în septembrie 1911: „sub numele de Cosinzeana voi scoate la 1 oct[ombrie] o revistă cu caracter pt. familie, la care te rog să binevoiești a-mi da și d[umnea]ta sprijinul, intrând în rândul colaboratorilor.

Bucățile literare trimise, după apariție, ți le voi plăti cu un onorariu potrivit. În vedere că terminul e foarte scurt, te rog să-mi răspunzi imediat” .

Corespondența se poartă dinspre Bornemisa sub antetul: COSINZEANA, revistă pentru literatură și știință. Redacția și administrația – semn că totul a fost bine planificat sub toate aspectele.

Din aceeași corespondență, cu Liviu Rebreanu, aflăm că Bornemisa a contactat cca 20 de scriitori, care – scria el – „în mare parte mi-au dat deja tot concursul”, dar îl ruga pe acesta să mai vorbească „și cu alti scriitori, căci eu multora nu le știu adresa” . Urmărind datarea scrisorilor, vedem că schimbul epistolar între cei doi se realizează în termene urgente, ceea ce ne face să considerăm că exista un interes reciproc pentru o colaborare.

De altfel, Rebreanu îi confirmă toată deschiderea pentru colaborare: „Primesc cu plăcere invitația D-tale de a colabora la revista Cosinzeana, cu atât mai mult, cu cât sunt convins că sub îngrijirea Dumitale revista o să iasă în condițiuni bune și o să-și facă repede loc în dragostea cititorilor”

Pentru a-și fixa, oarecum, cercul de colaboratori, inițiatorul și proprietarul revistei publică răspunsurile afirmative primite de la scriitori:

„Voi colabora cu plăcere la Cosinzeana. Mă gândeam de multe ori, că dacă eu aș avea o revistă, cum aș fi numit-o. Pe copertă îmi închipuiam o femeie de-ale lui Grigorescu în atitudinea femeii de pe mărcile franceze. Și mai îmi închipuiam ceva: să am parale, ca să- mi pol plăti colaboratorii…

Tocmai la noi, unde pe lângă bruma de literatură românească, mai avem literatura a două popoară cu cultură mai veche, e nevoie a se publică numai bucăți alese. Căci numai astfel se vor putea câștiga cei cu cultură streină, pentru cultura și literatura noastră”. (I. U. Soricu)

„Iată o poezie inedită pentru revista dtale, căreia îi urez ani lungi de existenta, și abonați mulți de… rezistență”. (Victor Eftimiu)

„Iată un vers pentru Cosinzeana. Dumnezeu să-i ajute, să bată toate recordurile!”. (Vasile Stoica)

„Am primit scrisoarea dtale și întrucât pot să fiu și eu de vreun folos, cu plăcere mă înșirui între colaboratorii nouei reviste, căreia îi doresc viață lungă, iar dtale, tata ei – bucurie părintească”. (Vasile C. Os vadă)

„Colaborez bucuros la Cosinzeana, și nu cred să mă înșel, când îi prorocesc mare noroc. Așa-mi vine mie – știi!”. (Mihail Gaşpar)

„Voi colabora cu plăcere, întrucât împrejurările îmi vor permite. îți doresc din inimă să izbândești!”. (Vioara din Bihor)

„Colaborez cu plăcere la Cosinzeana. Pentru numărul prim îți trimit traducerea alăturată”. (Ecaterina Pitiș)

„Primesc bucuros să mă înșirui și eu în rândul colaboratorilor revistei Cosinzeana”. (Aurelia Pop)

„Prin aceasta te rog a mă considera colaborator la revista Cosinzeana”. (Tit Liviu Blaga).

Ilarie Chendi saluta și el inițiativa lui Bornemisa, printr-o scrisoare către redacție și își promitea contribuția: „V-am făgăduit asta cu drag, pentru motivul că îmi e cunoscut, din experiență, un fapt: anume, că orice pornește din Orăștie, fie intelectual, fie politic, prinde în atenția cetitorilor și are sorți de viață. Dvoastră ați reușit să faceți acolo o adevărată citadelă culturală, ridicată prin o muncă stârnitoare de mai mulți ani. Aveți frumoase ziare săptămânale, cari au pătruns în inima poporului, mai ales prin nivelul mai ridicat, în care sunt scrise. Aveți editură și librărie și tot ce se cere unei edituri românești, care-și propune să dea un avânt mișcării literare. Iar în asemenea condițiuni favorabile și cu îndemnul sufletesc, care se vede din silințele dvoastră, nu poate nimeni să rămână surprins, dacă găsiți de bine să încercați tipărirea și răspândirea unei nouă reviste.

Că revista va fi binevenită, nu mă pot îndoi. Mai întâi că este loc și pentru ea, destul. Căci în afară de Luceafărul, (…) nu găsim la noi deocamdată nici o altă revistă, care să se fi anunțat cu sentimente mai bune pentru cultivarea cetitului…”. Acesta recomanda o „deosebită grijă în alegerea colaboratorilor, impunerea unei limbi literare alese, o cugetare clară și o simțire ordonată în toate genurile literare”. El surprinde și direcția în care merge programul revistei, sugerat de numele acesteia: „Zicându-și Cosinzeana, revista d- voastră, voind să-și creeze un program, desigur s-o fi gândit și la poporul, român, în a cărui fantazie trăiește acest simbol al frumuseții din povesti. Aceasta zână ocrotitoare înseamnă desigur un indiciu pentru câteva drumuri, pe cari să le călcați, întrând mai adânc în această direcție literară, care poate fi mai pe înțelesul păturei celei de Ia țară, care știe carte și așteaptă. Popularizarea literaturii, fie prin autorii actuali de seamă; fie prin cei de mai nainte – cine citește la noi pe Creangă și pe Ispirescu la sate? poate fi programul lăudabil și cuceritor de simpatii al Cosînzenei”.

N. Iorga scrie în Neamul Românesc literar, următoarele despre noua revistă: „Vechea Familie reapare întinerită, în eleganta foaie literară ilustrată Cosinzeana, pe care începe a o publica la Orăștie, întreprinzătorul tânăr Sebastian Bornemisa. Are materie bună și felurită, și nici o pretenție. Așa să remaie și să aibă noroc”.

Așa după cum se vede, unii dintre cei ce au răspuns afirmativ au trimis contribuția odată cu confirmarea colaborării. Parcurgând sumarul primului număr, vedem că au trimis poezii I.U. Soricu, Victor Eftimiu, Vasile Stoica și Vioara din Bihor, o traducere Ecaterina Pitiș, proză V.A. Urechia, M. Gaspar și Al. Ciura, un material de astronomie Gavril Todica, texte satirice Ermil Borcia. Parcurgând cel de-al doilea număr, apar nume noi: Aurelia Pop, Teodor Murăşanu, Tudor Pamfile, Tit Liviu Blaga, apoi, în al treilea: Aron Cotruș, Vasile C. Osvadă, Liviu Rebreanu. Lista este completată apoi de nume deja consacrate: Zaharia Bârsan, Ion Agârbiceanu, Petre Dulfu ş.a.

Cel mai probabil, fiind în mare parte tineri, pentru cei care și-au anunțat colaborarea și au confirmat-o prin expedierea textelor promise, a fost deopotrivă subscrierea la o idee îndrăzneață, la un proiect ce se dorea ambițios, care nu excludea că începuturile pot fi și mai modeste, precum și o posibilă sursă de venit.

Dacă vom face un sumar „inventar” al colaboratorilor de la primele numere, putem observa că cei mai mulți erau tineri: Victor Eftimiu (22 de ani), Nichifor Crainic (22 de ani), Vasile Stoica (22 de ani), Teodor Murăşanu (22 de ani), Aron Cotruș (20 de ani), Eugen Goga (23 de ani), Al. Lupeanu Melin (24 de ani), Ioan Al George (20 de ani). Alții, precum Tit Liviu Blaga (30 de ani), Mihail Gaspar (30 de ani), I. Urs Soricu (29 de ani), deși erau mai în vârstă, încă nu se impuseseră atenției criticii. Al. Ciura (35 de ani) venea din grupul Luceafărului de la Budapesta cu o experiență vastă și cu numeroase relații între intelectualii români din Transilvania.

Ceea ce se mai poate remarca relativ la colaboratorii, mai mult sau mai puțin activi, este că printre aceștia se aflau autori din Regat (vezi ca exemplu pe Victor Eftimiu, Nichifor Crainic). Răspunsul celor solicitați venea nu doar ca interes al promovării și al câștigului, ci ca o solidaritate fată de Transilvania, lată ce scria Nichifor Crainic: „Unde să public versuri nu constituia pentru mine o întrebare, fiindcă aceste versuri trebuiau publicate neapărat în revistele din Transilvania. (…) Pe vremea aceea Transilvania era încă țară robită și reprezenta suprema aspirație națională a Regatului. Ardealul însemna idealul național. Formula pe care o lansase geniul lui N. Iorga: România a românilor, a tuturor românilor și numai a românilor, suna în primul rând ca o aluzie la Transilvania și la Bucovina. (…) Pentru tinerețea noastră, solidarizarea cu Transilvania era o necesitate morală, impusă de idealul național care ne obseda. Astfel am început să public în Revista politică și literară, care apărea la Blaj (…) și în revista Cosinzeana, de la Orăștie, condusă de Sebastian Bornemisa”.

Cu toate acestea, ambiția iui Sebastian Bornemisa este mare. În articolul „Înnoirea Cosînzenei”, el nu își ascunde dorința de a face din publicația sa una asemănătoare marilor reviste din Apus: Je sais tout (Franța), Die Woche (Germania), Universum, Tolnái Világlapja (Ungaria). Acesta își păstrează realismul în ceea ce privește resursele financiare (beneficiază de subvenții de la stat, se bucură de reclamă), ce duc la preturi mici, devenind accesibile ajung la tiraje mari, existând un numeros public, activ, aflat într-o circulație accelerată etc. Este convins că publicațiile culturale românești sunt departe de aceste realități. Condamnă disponibilitatea redusă a elitei de a cheltui pentru abonarea ziarelor și revistelor, cu toate că există deschidere și interes pentru lectură. Considerând că scriitorii și editorii sunt numai un factor al mișcării literare, autorul arată spre importanța publicului în susținerea acestei mișcări. „Un neam va avea întotdeauna o literatură cu atât mai avansată, cu cât va sprijini-o mai mult”.

Resurse: Valentin Orga, „Sebastian Bornemisa (1890-1953), în curs de apariție;

Biblioteca Central Universitară „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca

http://dspace.bcucluj.ro/simple-search?location=%2F&query=cosinzeana&rpp=10&sort_by=score&order=desc&fbclid=IwAR1KGVq-iMVqcKX-1ZgY4yTZTrezCRB01J2kuP8A04XCnbIG65rcgtvPPDE

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.