Nu poţi să-l elimini din memoria ta de belgian pe regele Leopold fără să-ţi dai seama că vei sparge fiinţa de porţelan fin a identităţii tale. De aceea, zic aşa: asistăm la mişcări de declarare a unor identităţi noi într-o lume educată (prost) să creadă că identităţile sunt constructe ale voinţei.
Nu e adevărat deloc că identităţile ar fi ceea ce spune ideologia constructivistă a vremurilor noastre că sunt (că ar putea fi).
Dar e adevărat că aceia care n-au fost educaţi bine pot fi idioţi mult mai utili decât cei care au fost pentru Lenin masa de manevră a loviturii sale de stat.
Idioţi, acum, covidioţi. Utili, acum, cui? Noii lovituri pe care vrea stânga miliardară să o dea. Sub Lenin şi Troţki, stânga miliardară a vrut o nouă piaţă. A avut-o. Acum? Acum nu mai vrea o piaţă globală (o are de multe decenii), ci o societate după chipul şi asemănarea pieţei globale unice.
Se pare că există deja concluzii tari că acest chip nou al societăţii ar trebui să fie unul bazat pe identităţi moi (de plastilină, într-o descriere metaforică). Pentru a se ajunge la „materia” moale a noilor identităţi, era necesar, mai întâi, să fie dizolvate cele tari ce vin ca o moştenire din trecut. Naţionalitatea în sens etnic şi sexul în sens moral-fiziologic.
Ce se întâmplă acum cu memoria istorică este o astfel de dizolvare.
Dacă vizualizezi mental un viitor cyborg (om plus maşină), îţi dai seama că poţi monta pe om şi programe cu comportament fiziologic masculin, şi programe cu comportament feminin. N-ar fi mai eficient, aşadar, ca mentalul omenesc să fie bine pregătit pentru „naveta” între sexe? Cu adevărat ineficient ar fi să montezi un program cu mentalitate chineză, să zicem, pe o minte occidentală. Prin urmare, ideal ar fi ca mentalităţile moi să fie formatate non-etnic, non-sexual şi cu o memorie istorică uniformă, egal răspândită pe tot globul.
Există deja un manifest al cyborgului. Acum avem a ne aştepta la intensificarea pregătirilor pentru nivelul practic al ideilor din acest manifest.
Egalitatea în privinţa bunurilor aflate în proprietatea oamenilor a fost deja experimentată. Omul cel nou n-a apărut la capătul experimentului. Experiment eşuat? Nu, desigur. El arată că alta e calea omului nou. Asistăm, acum, la formatarea lui în plan intelectual. O minte nouă este concepută pe „şantierul” unui nou experiment. O vedem dezlănţuită în acţiunea ei de a pune istoria sub cenzura corectitudinii politice. Istoria ca atare. Istoria artelor. Vorba ceea: nimic nu e mai imprevizibil ca trecutul.
Acum avem a înţelege de ce, după eşecul comunismului, elitele negre ale occidentalilor s-au opus unui proces al ideii din miezul său. Sentinţa lor n-a avut nevoie de niciun proces: ideea e bună, o altă practică a ei îi va dovedi viabilitatea – aceasta le-a fost concluzia.
Secta gnostico-politica a politicamentului corect, dar intelectualemente si spiritualemente necinstit, este inspirata de vinovatia sadomasochista legata de problema trecutului sclavagist al Occidentului. Arabii musulmani au redus la starea de sclavie milioane de negri. Nu ii incearca nici o vinovatie;pe negrii musulmani din SUA sau Africa nu ii deranjeaza…Asia toata priveste cu indiferenta, daca nu chiar cu ironie, aceasta criza din inima crestinismului alb, inca hegemonic economic si militar. Cultural, nu mai este caci nu mai este centrul indiscutabil al lumii.Spiritual, si mai putin, deoarece spiritualitatea asiatica este in plina dezvoltare in Occident pe fond de decrestinare masiva din varii motive.Agenda acestei secte, simbol al declinului civilizational, este dispretuita de asiatici care se reintorc, dupa un interludiu de doua secole, in sfera de influenta chinezeasca.
VOINTA este mecanismul prin care incercam sa fortam lumea sa se conformeze modului in care consideram noi ca ar trebui sa fie lucrurile. intr-adevar, noile identitatii sint constructe ale vointei. ramine sa stabilim ale cui si in ce termeni. daca ne ajuta la ceva.
putem insa aprecia faptul ca intr-o evolutie justa, normala, morala, spirituala drapelul, granitele, imnul, nationalitatea sint manifestari ale unei lumi aflate intr-un stadiu incipient de evoluatie daca ne gindim ca este nevoie intii sa dezvoltam o constiinta locala in detrimentul uneia globale. numeroasele limbi vorbite pe glob sint bariere in comunicare, intelegere, constructie comuna a binelui. deocamdata raul este la putere de cel putin 1000 de ani impregnind umanitatea cu opusul intelesului acesteia. cit va mai dura? atita timp cit vom refuza sa visam visul nostru, adica sa ne manifestam INTENTIA – mecanismul prin care visam curajos si in mod original. Vom trai oare vremurile cind oamenii isi vor manifesta darurile pe care le avem de oferit si mai putin ororile?
Uniformizarea nu este nici pe departe apanajul stângii. Doar metodele diferă, deşi nu am prea multe iluzii despre apropierea timpului când uniformizarea nu se va face doar prin manipulare nonviolentă, dar perversă, ci prin metode de impunere violente. Sunt prea proape de victorie ca să nu devină intempestivi şi imprudenţi. Actuala generaţie de impostori politici vrea totul.
Se pare că obsesia asta cu stânga nu are limite. În fapt este miezul manipulării la scară planetară. Obsedaţi de a numi de stânga tot ceea ce nu le place – şi, o da, sunt enorm de multe lucruri care nu doar că nu trebuie să ne placă dar merită să ne înfricoşeze – majorităţii vocilor publice le scapă ceea ce reuşeşte din ce în ce mai bine neoliberalilor-reacţionari, adică lăcomiei fără bariere morale, a celor care conduc, din ultimele decenii ale Războiului Rece, globalizarea şi mondializarea. Le scapă faptul că democraţia şi statul de drept de tip democratic sunt sistematic distruse în faţa noastră, cu cele mai perverse mijloace, pentru că, de orice parte s-ar situa, a celor care sunt adepţii politii corecte duse la scandalos – pentru că distruge tot trecutul şi ne lasă pe nisipuri mişcătoare – sau a celor care ne propun refugierea în naţionalisme zăngănitoare sunt în fapt aceeaşi lacomi de control şi averi fabuloase. Adică sunt adepţii unui capitalism primitiv de pe la începuturile acestuia. Nu prea înţeleg ce-i aşa de greu de priceput că lăcomia nu are culoare politică. Tot atacând şi vorbind despre stânga, în loc de ceea ce se petrece cu adevărat, i se deschid pârtii tot mai largi lăcomiei. Şi cred că de prin anii 2000 procesul este ireversibil (educaţia, inclusiv mediul ştiinţific şi mass-media sunt pe mâna lîcomiei). În aceste moment greu de imaginat ce l-ar putea schimba
AVERTISMENT:
„Dacă Kremlinul consideră că ţările NATO nu sunt solidare, ar putea încuraja Rusia să lanseze o invazie asupra României sau ţărilor baltice”, a declarat generalul american Ben Hodges, care a comandat forţele terestre americane din Europa, a avertizat, duminică, în cadrul unui interviu pentru The Times, în contextul ordinului președintelui Trump de retragere a unei treimi dintre militarii americani staţionaţi în Germania. (https://monitorulapararii.ro/general-r-ben-hodges-rusia-ar-putea-decide-sa-lanseze-o-invazie-in-romania-daca-sua-retrage-trupele-din-germania-1-32226)
Repet ce am mai afirmat și cu alte ocazii: România va fi abandonată de Occident și lasată la discreția Rusiei așa cum Dacia Felix a fost abandonată de către împăratul Aurelian în urmă cu 1750 de ani pentru a conserva centrul imperiului.