Riscul ascuns în dispozitivele inteligente

Mai mult de jumătate dintre europeni folosesc, în prezent, un televizor conectat la Internet, în timp ce un sfert (26%) utilizează ceasuri inteligente şi alte dispozitive de acest fel, iar o cincime (20%) sunt fani ai dispozitivelor de jocuri conectate la Internet, relevă datele centralizate de către specialiştii Eset.

În acest context, experţii avertizează asupra faptului că, deşi despachetarea unui nou gadget în perioada de sărbători va aduce bucurie, „lucrurile se pot înrăutăţi rapid dacă dispozitivul şi datele conţinute nu sunt securizate corespunzător”.

„În sezonul festiv în toi, cu toţii aşteptăm cu nerăbdare să primim cadouri de la prieteni şi familie. Din ce în ce mai mult, darurile primite vor consta într-un nou gadget sau tehnologie în vogă. Acestea ar putea fi un tracker de fitness, un laptop, un smartphone sau chiar un sistem de monitorizare audio-video pentru copii. Concluzia este că suntem cu toţii utilizatori entuziasmaţi de dispozitive inteligente. De exemplu, mai mult de jumătate dintre europeni folosesc în prezent un televizor conectat la internet, un sfert (26%) folosesc ceasuri inteligente şi alte dispozitive purtabile, iar o cincime (20%) sunt fani ai dispozitivelor de jocuri conectate la internet. Dar, odată cu adoptarea plină de avânt a dispozitivelor inteligente, vine şi un risc suplimentar. Este posibil ca cei dragi să nu fi fost prea atenţi la textul cu litere mici atunci când au apăsat butonul „cumpără” pentru a achiziţiona cadourile. Aşadar, este de datoria noastră să ne asigurăm că darul nostru este protejat”, notează Phil Muncaster, unul dintre specialiştii Eset, într-un articol publicat pe blogul companiei de securitate cibernetică.

Potrivit sursei citate, nivelul de risc la care ne expunem depinde de tipul de dispozitiv pe care îl primim. Astfel, există câteva probleme comune care ne pot pune în pericol conturile online şi datele personale şi financiare, iar pe listă regăsim: conţinut de software sau de firmware nepotrivit, menţinerea parolei implicite din fabrică a produsului, lipsa protocolului de autentificare cu doi factori (2FA) activat în mod implicit, precum şi setările de confidenţialitate care nu sunt suficient de sigure, ceea ce va conduce la partajarea excesivă a datelor personale cu agenţiile de publicitate sau cu potenţiale entităţi rău intenţionate.

De asemenea, printre vulnerabilităţile acestor gadgeturi se află şi cea referitoare la anumite setări, cum ar fi înregistrarea video şi audio, activate în mod implicit, lucru care pune în pericol intimitatea copilului dvs.

Expertul Eset mai aminteşte de procesul de creare a contului şi de conectare în cont necriptat, conectarea dispozitivului cu o jucărie inteligentă sau cu o aplicaţie prin Bluetooth, fără a fi necesară autentificarea, activarea în mod automat a funcţiei de geolocalizare şi, cel mai grav, faptul că dispozitivul nu are instalat niciun software de securitate, ceea ce înseamnă că este mai expus ameninţărilor provenite de pe Internet.

„Provocarea constă în faptul că, în multe părţi ale lumii, producătorii, distribuitorii şi importatorii nu sunt obligaţi prin lege să vândă produse conectate la internet care să fie protejate. Exploatând proiectarea defectuoasă a furnizorilor şi atenţia limitată acordată celor mai bune practici de securitate, hackerii pot efectua o serie de atacuri pentru a vă compromite dispozitivele şi accesa datele stocate pe acestea. Vulnerabilităţile (…) pot favoriza autentificări ale escrocilor în cadrul unora dintre cele mai sensibile conturi ale dvs, cum ar fi cele de banking online. Alternativ, dispozitivul în sine ar putea fi controlat de la distanţă şi recrutat într-o reţea botnet de dispozitive compromise, folosite pentru a lansa atacuri asupra altora, precum atacuri DDoS, fraude online şi campanii de phishing. De asemenea, infractorii cibernetici ar putea căuta să vă blocheze dispozitivul prin ransomware şi să vă ceară o taxă pentru a vă recăpăta accesul. De asemenea, ar putea descărca un adware care „inundă” ecranul dispozitivului cu reclame, făcându-l practic inutilizabil. Între timp, protecţia limitată a confidenţialităţii poate duce la partajarea datelor despre dvs. sau familia dvs. cu agenţiile de publicitate, de exemplu”, susţine Muncaster.

Eset a fost fondată în anul 1992 în Bratislava (Slovacia) şi se situează în topul companiilor care oferă servicii de detecţie şi analiză a conţinutul malware, fiind prezentă în peste 180 de ţări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

13 Comentarii

  1. Cică mașina unui celebru jurnalist brăilean a luat foc în zoba Predeal. Nu pricep! Am avut o Dacie timp de 23 de ani și am tavalit-o prin toate rapile patriei si nu a luat foc. Surprinzător că, pompierii au ajuns la fața locului în 20 minute pe când la ferma „dracilor” au ajuns în 7 ore! Succesuri Arahat!

  2. acum in economia de piata totul e de unica folosinta, asa se evita si spalatul, l-ai luat si apoi il arunci e mai ieftin decat sa-l duci la spalatorie sau in masina de spalat unde detergentul costa plus benzina pana la supermarket. Apa care incepe sa aiba un pret de peste 10 m3 ca se pune si ce iese plus ploaia care si ea de plateste ca asa-i in Romania ca nevestele unora care lucreaza la primarie sa aiba salariu mare pt o tinuta impecabila si un miros fin, cat mai are o secretara de a lui Boc? 2000-3000 de euro/luna

  3. Primul pc al meu a fost un pentium 2 de 233 mhz si 32mb ram. De atunci pana acum nu am avut nici un fel de protectie antivirus. Nici o data nu am avut nici o problema.
    Piratii cibernetici nu umbla dupa pozele voastre de familie si nici dupa parolele de la siteurile porno. Sunt mai destepti decat credeti voi.

  4. Nu am conectat Televizorul conectat la Internet ! Am doar conectat la internet Calculatorul si Telefonul Mobil dar nu este Android !

  5. nu exista „protocol securizat”,
    este doar praf in ochii prostilor!

  6. Tot ce ni se intimpla noua rau se datoreaza institutiilor statului roman, care nu au grije pt. securitatea si viata noastra.Sintem furati,pacaliti,mintiti,amenintati,dezinformati de toate mediile de dimineata si pana seara si aceste institutii ale statului roman ,nu le pasa si se uita pasiv si indiferent la tot ce ni se intimpla noua ,fara sa ia masuri corespunzatoare cu toti acesti criminali.

  7. „protocol securizat” = protocol securistic, ‘ca sa te vad mai bine!’ – spunea lupul intr-o poveste…

  8. N-are nici o legatura. Lumea trebuie avertizata despre nivelul de radiatii electromagnetice non-native provenite din aceste gedgeturi, care sunt la niveluri unde trebuie sa inveti semnificatia unor noi numere pentru a intelege cat de mult suntem bombardati cu radiatii nonionizante (la niveluri de quintilion fata de inceputul erei secolului, un număr cardinal unde 10 este ridicat la puterea de 18). Si cum acestea sunt cumulative ca efect si sincronistice cu alte tipuri de toxine alcatuiesc un fundal in care supravietuirea noastra in actualul matrix genetic, devine improbabila.

  9. @ demonking
    @ maxtor

    Foarte bine zis… praf in ochii populimii…

  10. Doar dumnezeu si traditiile sfinte si patriotismul si dacii sunt veridici.Restul e spaime.Vai capul tau de autor habarnist.Imprastii prostie aici. Fara inteligenta omenirea traia tot in copaci sau pesteri. Dar na, unii se tem de inteligenta si o critica pentru ca nu vad mai departe de cel mult 12 clase facute asa,in comunism.

  11. intox Ce nota ai avut la fizica ? Ha ha ha ha ha ha ha. Dar plaja tu faci? Si nu te temi de radiatiile soarelui?

  12. asta ca asta ..mafia Italiana a pus trompetele prin papusari sa initieze o lege si sa fie adoptata in toata uniunea europeana: sa navighezi doar cu buletinul ,asa sa NU MAI fie „navigatul” anonim : vrajeala oricum ptr ca oricum si in locuri publice(biblioteci) accesul GRATIS(dreptul la informare) la internet se face cu buletin.
    MORALA? NU MAI NAVIGHEZI ANONIM DE ACASA NU MAI POTI FACE PLANGERI ANONIME IMPOTRIVA MAFIEI SI ASA POLITIA MAFIEI ARE ACCES LA NUMELE DENUNTATORULUI SI MAFIA POATE SA-I STARPEASCA NEAMUL…
    administratia Italei, mai multe orase din nord sunt sub controlul direct/indirect(papusari) a mafiei vechi si noi!

  13. Probabil ca-ti Baga un Filtru de la Distribuitorul de Internet si trebuie sa-ti scrii CNP-ul acolo ca sa-ti dea drumul la Internet Acasa ! Pai ce Faci ? Faci Public CNP-ul pe Internet ? Poti sa ai surpriza sa ti se ia Bani din Cont ! Daca faci public CNP-ul pe Internet !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.